Actualitate

Nicio şansă pentru referendum local. Consilierii PNL şi PER, singuri la şedinţă. Ce spune PSD Bistrița

Şedinţa Consiliului Local Bistriţa, convocată de şapte consilieri PER şi PNL pentru organizarea unui referendum local în acelaşi timp cu cel naţional pentru definirea familiei, nu a putut avea loc din lipsă de cvorum. Reprezentanţii PSD, ALDE şi UDMR nu au participat la şedinţa de la care a lipsit şi viceprimarul Gelu Muthi, desemnat să-i ţină locul primarului Ovidiu Creţu, plecat în străinătate.

În schimb, în sala de şedinţe a venit Floare Gaftone, secretarul municipiului Bistriţa şi câţiva funcţionari.

Liberalii și ecologiștii doreau ca la referendum să fie puse următoarele întrebări: 1. Sunteți de acord cu reducerea suprafeței spațiilor verzi și a numărului de arbori din Piața Centrală, conform documentației de avizare a lucrărilor de intervenții pentru obiectivul de investiții “Modernizare Piața Centrală”?” 2. Sunteți de acord cu amplasarea unei pasarele metalice suspendate (pasaj pietonal) peste Bulevardul Independenței la intersecția cu str. Panait Cerna, conform Studiului de fezabilitate aprobat prin HCL 71/2017? 3. Sunteți de acord cu realizarea proiectului “Centru intermodal de transport public” în municipiul Bistrița (str. Gării – str. Tărpiului, peste calea ferată)?.

 

„În conformitate cu Legea 15, şedinţa este legal constituită dacă participă jumătate plus unu din numărul consilierilor în funcţie, respectiv trebuie să participe un număr de 11 consilieri. În calitate de secretar al municipiului constat că sunt prezenţi un număr de şapte consilieri locali, mai precis iniţiatorii, lipseşte şi preşedintele de şedinţă, domnul Sabău, care e preşedinte până în 5 octombrie, şi apreciez că şedinţa nu are cvorum pentru a se desfăşura în condiţii legale”, a spus Floare Gaftone.

Viceprimarul Gelu Muthi, care îi ţine locul primarului Ovidiu Creţu, a transmis, printr-un funcţionar trimis să-l întrebe ce intenţii are că nu doreşte să participe la această şedinţă.

„Era un bun prilej să vedem ce îşi doresc cetăţenii cu ocazia acestui referendum naţional. Puteam să aflăm şi părerea lor vizavi de câteva aspecte importante din oraşul nostru şi de care foarte mulţi cetăţeni se arată preocupaţi. Era vorba de pasarela de pe Independenţei – şi nu neapărat că am avea ceva împotrivă vizavi de ideea de pasarelă- , dar ce s-a votat şi s-a proiectat acolo e ceva de-a dreptul grotesc. Am aflat că firma respectivă a mai proiectat undeva o pasarelă într-un oraş minier, dar care nu s-a mai realizat ulterior, deci noi suntem un fel de cutezători, încercăm tot felul de kitsch-uri în oraşul nostru. Era o altă întrebare care se referea la acel centru intermodal care nu cred că va descongestiona traficul, ci îl va congestiona mult mai tare. (…) Cel mai important lucru, o întrebare era legată de Piaţa Centrală, care a ridicat destul de multe probleme şi opinii, iar la şedinţa în care s-a votat DALI de către PSD-ALDE, arhitectul a lăsat să se înţeleagă că o să ne ierte cu oarecare suprafaţă de spaţiu verde şi cu numărul de copaci tăiaţi. S-a uitat la domnul primar şi nu a făcut nicio promisiune concretă. Noi considerăm că încă ne mai putem lupta pe acest subiect. Mă declar mâhnit de faptul că ceilalţi colegi consilieri nu au catadicsit să dea curs invitaţiei noastre, indiferent cum ar fi votat astăzi, că nu era obligatoriu să fie de acord, deşi era un moment prielnic de a se testa. Asta pentru că ei nu se consideră cetăţeni, ci mai mult decât atât şi nici măcar nu ţin cont de faptul că sunt vremelnic majoritari. Luptăm în continuare”, a spus președintele PNL Bistrița, Sorin Hangan.

La rândul lui, Teodor Mârza (președinte PER Bistrița-Năsăud) le-a mulţumit consilierilor liberali că s-au alăturat iniţiativei ecologiştilor. „Sunt investiţii controversate de milioane de euro. Urgenţa acestui referendum local e dată de organizarea celui naţional din 6 şi 7 octombrie. Ţinând cont că s-au adunat circa 4000 de semnături de la cetăţeni afectaţi de aceste proiecte controversate, considerăm oportun ca populaţia să fie consultată direct cu privire la aceste investiţii. Democraţia înseamnă ca voinţa poporului să fie ascultată şi respectată. Această propunere de a organiza un referendum local a fost adusă la cunoştinţa publică de consilierii PER încă din data 21 mai 2018. Le mulţumim consilierilor PNL că s-au alăturat acestui demers democratic”, a spus Mârza.

Secretarul municipiului nu a mai rămas în sală când s-au făcut declaraţii politice, iar odată cu plecarea ei s-au retras şi funcţionarii, care au închis aparatura electronică şi implicit staţia de amplificare.

În sală s-au mai aflat avocatul George Gaftone şi Alexandru Toniuc.

Consilierii municipali PER Mircea Archiudean și Teodor Mârza au transmis ulterior printr-un comunicat: ”Ținând cont că la nivelul municipiului Bistrița un număr semnificativ de aproximativ 4.000 de ecologiști sau cetățeni direct afectați și-au exprimat dezacordul față de proiectul de modificare a Pieței Centrale, dar și față de celelelte proiecte, considerăm oportun că că populația să fie consultată direct și nemijlocit cu privire la acestea. Democrația înseamnă că voință comunității să fie ascultată și respectată. Le mulțumim consilierilor PNL pentru că s-au alăturat acestui demers democratic. Avem ca exemplu municipiul Sebeș, în care în data de 27 mai anul acesta s-a organizat un referendum local cu privire la achiziționarea de către Primărie a unui laborator mobil care să monitorizeze calitatea aerului din localitate. Acolo se poate, iar la noi pentru proiecte de investiții de milioane de euro care vor desfigura orașul, nu. Faptul că administrația PSD-ALDE a orașului nu dorește să asculte vocea poporului ne arată că preocupările lor pentru dorințele și necesitățile bistrițenilor sunt minimale, dacă nu chiar inexistente”.

Viceprimarul Cristian Niculae, președintele PSD Bistrița, a spus că PSD nu a vrut să intre ”în jocul demagogic și politic al consilierilor PNL și PER”: ”Această ședință de Consiliu Local nu își avea rostul, nu puteam hotărî în această ședință organizarea unui referendum. Potrivit art. 16, alin. 1, din Legea 3/2000, obiectul și data referendumului local se stabilesc și se aduc la cunoștință publică cu cel puțin 20 de zile înainte de ziua desfășurării acestuia. Deci eram clar în imposibilitatea de a decide organizarea unui referendum în această ședință, era tardivă, trebuia să propună mult mai devreme. Pe de altă parte, cheltuielile pentru acest referendum trebuiau suportate de către administrație și bugetate. Este o poveste că nu ne costa nimic în plus organizarea odată cu referendumul național din 6-7 octombrie. Aceeași Lege 3/2000 spune că referendumul local se poate organiza într-o singură zi, care poate fi numai duminica, iar referendumul național este organizat în două zile. Deci nici din acest punct de vedere proiectul de hotărâre nu respecta prevederile legale. Temele pe care ei ar fi vrut să le propună printr-un referendum local au fost dezbătute public, nu cred că trebuie să revenim asupra lor. Din acest motiv, grupul consilierilor locali PSD nu a participat, efectiv ne pierdeam timpul. Pur și simplu, a fost o inițiativă populistă, demagogică, politicianistă. Mă așteptatm ca juriștii din PNL să cunoască aceste legi, dar văd că nu. Le-aș sugera să citească legile înainte de a veni cu astfel de inițiative”.

7 comentarii

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS