Actualitate Sănătate

Nicolae Bănicioiu, în vizită la Spitalul Orăşenesc Beclean. Declaraţiile ministrului Sănătăţii (FOTO)

Însoţit de primarul Nicolae Moldovan şi de senatorul Ioan Deneş, ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, a fost în vizită la Spitalul Orăşenesc Beclean. ”Am auzit numai lucruri bune despre spital şi echipa de management, care primeşte un ajutor consistent din partea Primăriei. Omul sfinţeşte locul”, a spus Bănicioiu.

”Am venit la invitaţia domnului primar să văd Spitalul Orăşenesc, de care am auzit numai lucruri bune. M-am uitat pe hârtii, ştiu că aici nu sunt datorii. E un lucru minunat că există chiar excedent bugetar. Asta se datorează echipei de management, care are şi un ajutor consistent din partea Primăriei. Aşa cum se dovedeşte de multe ori, omul sfinţeşte locul. Merită felicitări în primul rând pentru acest aspect. Am înţeles că nu sunt atât de multe situaţii speciale, ba din contră, reuşesc să facă faţă cu brio tuturor solicitărilor. Bănuiesc că de personal mai e nevoie. Aşa cum spun în situaţiile bune, cum este cazul spitalului din Beclean, acolo unde vedem că oamenii se implică, gestionează bine banul public şi se consacră rolului de a trata pacientul aşa cum trebuie, intervenim şi noi şi punem umărul. Sunt şi cazuri unde lucrurile nu merg la fel de bine ca aici. Sper ca domnul primar să aibă în continuare o legătură bună cu doamna manager al spitalului (n.r. – dr. Maria Timar) şi spitalul să fie în continuare pe mâini bune. Faptul că reuşiţi să atrageţi medici aici, să-i ţineţi, e un semnal extraordinar de bun. Să nu faceţi vreodată ce fac alţii prin alte judeţe, ca la Botoşani, unde managerul a reuşit în opt luni să ne facă arierate de vreo 150 de miliarde. Acolo toată lumea vrea să plece”, a spus Bănicioiu într-o conferinţă de presă.

Ministrul Sănătăţii a vorbit şi despre variantele pentru salarizarea personalului sanitar, motivarea suplimentară a cadrelor medicale şi deblocarea posturilor. ”Găsim mai multe soluţii, nu numai pentru personalul sanitar. E vorba de plafonul acela de 1.500, va fi o mărire în două trepte, de la 1 decembrie şi 1 martie. Vrem să venim cu o lege undeva în septembrie, pentru motivarea tuturor cadrelor medicale, de la medici până la asistente şi infirmiere. Cred că această lege care va permite şi motivarea suplimentară va putea fi funcţională, evident dacă Parlamentul o votează în regim de prioritate, undeva din ianuarie 2015. Deocamdată s-au găsit soluţii punctuale, cererile celor de la sindicate erau justificate, erau după mulţi ani de tăieri. În 2010 sistemul sanitar a fost practic cel mai afectat, tăierile au fost mai mari decât 25%, au ajuns chiar până la 60% şi oamenii sunt foarte nerăbdători, de multe ori neîncrezători şi încercăm să găsim soluţii inclusiv pentru deblocarea posturilor, vrem să facem paşi înainte”, a comentat el.

Bănicioiu a adăugat că ”deşi bugetul a rămas ca anul trecut, s-au făcut suplimentări ca număr de pacienţi mă refer, pe mai multe afecţiuni: hemofilie, talasemie, bolile rare. De la 1 iulie intră 17 medicamente noi, în special pentru boli oncologice, hematologice şi rare. Programul naţional de oncologie a fost suplimentat cu aproape 14.000 de pacienţi în plus faţă de anul trecut. Lista de aşteptare s-a redus pentru programul de oncologie, partea de medicamente, s-a redus foarte mult, în 2010 se ajunsese la un an de aşteptare, acum la două luni, chiar mai puţin. E un pas important şi continuăm. Zilele acestea se desfăşoară la Cluj o sesiune extraordinară de rezidenţiat, în special pentru nord-vest. Au fost 430 de locuri scoasde la concurs, aştept spă văd câţi vor reuşi să treacă. E iarăşi un semnal pentru deblocarea posturilor în sistem”.

Mai multe fotografii, pe pagina noastră de Facebook!

1 banicioiu beclean iun 2 spital beclean banicioiu 3 banicioiu beclean iun 4 banicioiu beclean iun

2 comentarii

  • Dupa parerea mea,e cel mai slab spital din judet!!…asa cum e si ministrul!…L-am vazut in fundal si pe D-lul DENES!!..Daca nu era el acolo ,fundalul era banal!…SA NE TRAIESTI D-LE MOLDOVAN,ALATURI DECEL MAI MATE PARLAMENTAR DENES!!!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS