Actualitate

”Nicula Ţibleşului” îşi aşteaptă pelerinii

Mănăstirea Dobric îşi serbează joi hramul, ”Adormirea Maicii Domnului”. Pelerinii sosesc încă din ajun pentru a participa toată noaptea la slujbele oficiate la aşezământul monahal. În ziua hramului, Sfânta Liturghie va fi oficiată de un sobor de preoţi în frunte cu PS Vasile Someşanul, episcopul vicar al Arhiepiscopiei Clujului.

Mănăstirea din localitatea bistriţeană Dobric, cunoscută şi sub numele de ”Nicula Țibleşului” îşi aşteaptă în aceste zile pelerinii. Credincioşii din Transilvania şi cu precădere din judeţul Bistriţa-Năsăud se adună an de an aici de praznicul ”Adormirea Maicii Domnului” pentru a se ruga Maicii Preacurate. Pelerinii sosesc încă din ajun pentru a participa toată noaptea la slujbele care vor fi oficiate la aşezământul monahal.  Miercuri seara de la ora 20 se va săvârşi Vecernia şi Litia, urmate de Paraclisul Maicii Domnului. Apoi va fi oficiat Prohodul Maicii Domnului, în cadrul căreia preoţii şi credincioşii înconjoară mănăstirea şi se citesc Molitvele Sfântului Vasile cel Mare. În ziua hramului Sfânta Liturghie va fi oficiată de un sobor de preoţi, în frunte cu PS Vasile Someşanul, Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Clujului, informează Radio Renaşterea.

Programul liturgic de hramul Mănăstirii Dobric:

14 august: ora 20.00 – Vecernie şi Litie, ora 21.30 – Paradisul şi Cuvântul de Învăţătură rostit de pr. prof. univ. dr. Ioan Vasile Leb, ora 23.00 – Prohodul Maicii Domnului, Înconjurarea Mânăstirii, Molitvele Sfântului Vasile cel Mare

15 august: ora 01.30 – Utrenia şi Sfânta Liturghie, ora 07.00 – Sfântul Maslu, ora 08.30 – Acatistul Adormirii Maicii Domnului, ora 09.30 – Întâmpinarea PS Vasile Someşanul, ora 10.00 – Sfânta Liturghie – Cuvânt de învăţătură rostit de PS Vasile Someşanul, episcop vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului.

Aşezământul monahal de la Dobric a fost înfiinţat iniţial ca schit în 1992, iar după un an a devenit mănăstire. Complexul monahal este format din casa veche, un fost conac boieresc vechi de aproape 200 de ani, unde a fost amenajat un paraclis cu hramul „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena”. De asemenea, mănăstirea are o bisericuţă din lemn cu hramul „Sfântul Evanghelist Luca” construită în stil maramureşean de către meşterii din Bârsana în 30 de zile. În momentul de faţă se lucrează la biserica mare de zid cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”. În cadrul mănăstirii Dobric funcţionează de câţiva ani şi căminul de bătrânib„Aurel şi Dudica Milea”. Aici sunt primite cazuri sociale de bătrâne, care sunt abandonate de familie, cu pensii foarte mici, iar mănăstirea, pe cheltuiala ei, le poartă de grijă. În acest an, de sărbatoarea ”Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena”, ÎPS Andrei, Arhiepiscopul şi Mitropolitul Clujului,  a pus piatra de temelie pentru Căminul pentru persoane vârstnice cu hramul „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” ce va fi construit în curtea mănăstirii. Mănăstirea Dobric mai este supranumită şi „Nicula Ţibleşului”, datorită  numărului mare de pelerini care vin aici să se roage în 15 august, când se sărbătoreşte Adormirea Maicii Domnului, hramul bisericii.

Foto: Radio Renaşterea

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.