Actualitate

Nina Rus nu a mai ajuns în finala „Chefi la cuţite”. Ce promisiune a făcut. Nina și Angi, ajutoarele finaliștilor

(VIDEO) Nina Rus de la Păstrăvăria Romuli nu a mai ajuns în finala concursului „Chefi la cuţite”. Perele cu vin, gătite de ea în cea de-a treia probă din semifinală, nu i-au impresionat pe cei nouă foşti concurenţi care au gustat din ele, aşa încât a fost prima eliminată în debutul emisiunii de marţi seară.

Niciunul dintre cei care şase concurenţi care au ajuns până în această fază a concursului nu a obţinut punctaj maxim. „Cel mai mare punctaj a fost de 35 de puncte, iar cel mai mic de 21 de puncte”, a anunţat Gina Pistol, prezentatoarea show-ului.

Nina Rus a spus că îşi doreşte din toată inima ca nu cumva farfuria ei să fie ultima, cu 21 de puncte, iar dorinţa i s-a împlinit. Farfuria cea mai slabă i-a aparţinut lui Mitea, însă nici perele cu vin nu au fost pe placul foştilor concurenţi din ediţiile trecute care i-au dat Ninei Rus tot puţine puncte.

„Emoţiile m-au copleşit. Nu mai puteam să mă concrentrez. Aveam impresia că nu îmi mai bate inima. Am început să plâng, dar nu de supărare, ci pentru că am simţit că l-am dezamăgit pe chef Florin Dumitrescu. Îi mulţumesc lui Dumnezeu că am ajuns până aici. Sunt foarte, foarte fericită că am ajuns până în semifinale. Pentru mine e ceva waw! Nu orice poate să ajungă aici. Să particip la Chefi la cuţite a fost pentru mine o experienţă unică. Chiar dacă plec, în momentul acesta din concurs, sunt foarte mândră de mine pentru ceea ce am realizat. Am fost în echipa lui chef Dumitrescu, am învăţat foarte multe de el. Bineînţeles voi continua să gătesc şi să mă perfecţionez în ale gastronomiei”, a spus Nina Rus, care a fost felicitată de toţi cei trei chefi.

„Sincer, îmi pare foarte rău pentru ea pentru că Nina chiar a demonstrat că poate. Ne-a rupt creierii de multe ori cu farfurii bune, foarte bune”, a spus chef Dumitrescu.

Cealaltă concurentă originară din judeţ, Angi Cobuţ a părăsit concursul după prima probă din semifinală.

Nina și Angi, ajutoare pentru finaliști

În finală au ajuns George Manole, Ioan Giovanni Popa și Iulian Gianny Bănuță. Nina Rus și ceilalți colegi din echipa portocalie au fost ajutoarele lui Giovanni în finală, iar Angi Cobuț și colegii din echipa mov i-au dat o mână de ajutor lui Gianny.

Gianny a câștigat trofeul și marele premiul de 30.000 de euro, după ce a impresionat juriul de specialitate gătind meniu complet, ajutat de concurenții din echipa lui Scărlătescu, inclusiv Angi.

Chef Scărlătescu reușește astfel să se alinieze celorlalți doi chefi, asta după ce, în primele două sezoane au câștigat, pe rând, chef Sorin Bontea și chef Florin Dumitrescu. Victoria a smuls lacrimi, a scos la iveală prietenii, dar a arătat și mult talent în bucătărie. Astfel, pe lista ”Chefilor la cuțite” se mai adaugă un nume: Gianny Bănuță.

2 comentarii

  • Nu sunt în măsură să contest calitățile Ninei de bucătar dar că și om și comportament fata de echipa și colegi de vede că îi „muta” de pe vale. Practic nu știe nici macar să piardă cu demnitate

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISSFM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS