Actualitate Cultură

Noapte albă cu lampioane, foc, lasere, muzică şi poezie (FOTO)

Sute de bistriţeni au făcut noapte albă la Biserica Evanghelică, la sărbătorirea a 450 de ani de la sfinţire, pentru a vedea animaţii stradale cu domniţe şi cavaleri, un spectacol cu foc, proiecţii de lasere şi film, un recital de muzică şi poezie, lansări de lampioane sau pur şi simplu pentru a admira panorama oraşului de la peste 70 de metri înălţime.

”Noaptea albă a Bisericii Evanghelice”, organizată de Primăria Bistriţa în colaborare cu Asociaţia Cultural-Artistică ”Hara”, a debutat la ora 22.00.

Lumea a urmărit o miniparadă cu torţe, animaţii medievale şi jonglerii cu foc marca Sirius în afara Bisericii Evanghelice, până la miezul nopţii, când spectacolul s-a mutat în interior, unde a avut loc un recital de poezie religioasă şi muzică preclasică în interpretarea actorilor Dan Rădulescu şi Nicu Mihoc de la Teatrul Naţional din Târgu Mureş, a scriitoarei Daniela Trandafir, a elevilor Liceului de Muzică ”Tudor Jarda” Teofil Borş (violoncel), Mihai Cristea (pian), a profesorilor Bianca Truţ (corepetitor) şi Ioan Curtuiuş (violoncel) de la acelaşi liceu. Cu această ocazie a răsunat şi orga bisericii, realizată de meşterul Johann Prause din Braşov în 1795. Actuala orgă se numără printre instrumentele mari care încă se mai păstrează în Transilvania.


45 de lampioane au fost lansate apoi spre cerul Bistriţei, iar pe turnul Bisericii Evanghelice a curs permanent o proiecţie laser cu mesajul ”450 ani”.

Cu această ocazie a putut fi vizionat şi filmul documentar ”Biserica Evanghelică – 450 de ani de istorie bistriţeană”.

Până la ora 3.00, când s-a încheiat evenimentul nocturn, accesul cu liftul în turn a fost gratuit. Cei care au stat la cozi şi au urcat în balconul exterior al bisericii au putut vedea o expoziţie de ceramică realizată de Liceul de Arte ”Corneliu Baba” din Bistriţa şi Liceul ”Prinţesa Natalia Dadiani” din Chişinău sub genericul „Biserica Evanghelică sub semnul culorilor primare”.

Pe pagina noastră de Facebook puteţi vedea mai multe fotografii!

1 biserica noaptea 2 biserica noaptea 3 biserica noaptea 4 biserica noaptea 5 biserica noaptea 6 biserica noaptea 7 biserica noaptea 8 biserica noaptea

2 comentarii

  • Folosirea lampioanelor pentru a marca acest eveniment este cel puţin nefericit aleasă, ca să nu o numesc iresponsabilă. Suntem într-o periodă secetoasă a anului, iar oameni mari se joacă cu focul lasat liber în bătaia vântului. Pompieri nu pot stinge focul făcut din prostia oamenilor, dar bunul Dumnezeu ne apără de fiţele şi prostia omenească.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS