Cultură

Noaptea Muzeelor, 13 mai. Oferta Complexului Muzeal Bistrița-Năsăud

Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud vă invită să luați parte în data de sâmbătă 13 mai la evenimentul Noaptea Muzeelor, care vă propune o evadare din prezent.

Vizitatorii vor avea ocazia să exploreze colecțiile de obiecte istorice, etnografice, de artă și arhitectură precum și științe ale naturii, toate animate printr-o serie de momente artistice inedite.

Așadar, patru locații de poveste – Muzeul Bistrița, Casa Argintarului, Muzeul Grăniceresc Năsăudean și Muzeul de Artă Comparată Sângeorz-Băi – își vor deschide porțile, începând cu ora 18.00 și până la miezul nopții, pentru publicul larg dornic de cunoștere a patrimoniului cultural-științific.

Muzeul Bistrița

Jocul de-a joaca

• Camera comorii II – se întoarce activitatea de explorare pentru copii și părinți;

• Șotron – jocul copilăriei cunoscut la nivel mondial și atestat documentar pentru prima dată între anii 1635-1672;

• X și O – jocul care își are originile încă din antichitate, poate fi redescoperit într-o nouă variantă atractivă și originală;

• Dame – un joc de societate foarte popular în evul mediu, dar cu o istorie mult mai îndepărtată, se va regăsi în spațiul primitor al muzeului;

• În lumea LEGO – ”construiește, reconstruiește și luptă pentru cea mai bună invenție” – Asociația Brickenburg Bistrița.

Momente artistice

• 18.00 – 20.30 – Spectacol de dans susținut de copiii de la studiourilor de dans:

• 18.00-18.30 YOLO DANCE

• 18.30-19.00 ALEGRIA DANCE STUDIO

• 19.00-19.30 ZAZA DANCE

• 19.30-20.00 CLUB DE DANS SPORTIV FLORIS

• 20.00-20.30 MELINDA DANCE SCHOOL

• 18.00 – Plajă deschisă – Teatru de umbre, Centrul Școlar de Educație Incluzivă ”Lacrima”;

• 20.30 – 21.30 – Concert VIZI Solo Live Looping.

Expoziţii permenente şi temporare

• Norbert Thomae – jurnalul unui pictor;

• Expoziție de compoziție decorativă/atelier de creație – Arta de la mic la mare – Palatul Copiilor Bistrița;

• Cercetări arheologice recente în județul Bistrița-Năsăud;

• Expoziții temporare de artă contemporană: INWARD (Florin Tamba) – Sala Borgo Prund; DIN ATÂTEA PRIMĂVERI (Onița Mureșan) – Sala Bradea; MMM|PAIIFBTMIISM SCULPTURE;

• Expozițiile permanente de Istorie-Arheologie, Artă Contemporană, Etnografie și Științele Naturii.

Zone de recreere și voie bună

• Până la zaț – sesiune de cafea cu aromă de poveste!

• Mirror Photobooth by face-booth.ro!

Casa Argintarului

Momente artistice

• Ora 19.00 – “Drama at the Museum” – Moment de teatru – participă elevi ai Liceului de Muzică “Tudor Jarda” și elevi ai Școlii Populare de Arte. Prof. coordonator: Tomi Alina

• Ora 19.30 – Muzică clasică și ambientală interpretată de elevii Secției Instrumentale – Pian de la Liceul de muzică ”Tudor Jarda”, Bistrița: Lucas Sălanță cls. a VII-a, Coman Patricia cls. a VIII-a, Bogdan Andreieș cls. a IX-a, Stoica Gabriel cls. a IX-a, Gălățan Paul cls. a XI-a, Suciu Andreea cls. a XII-a. Profesori coordonatori: Deac Helga Melinda, Alina Coșbuc, Marcela Velcherean, Miron Izabela, Rupea Larisa.

Expoziții permanente și temporare

• ARTA COSITORULUI TRANSILVĂNEAN (SEC.XVI-XIX) FUNCȚIE ȘI ICONOGRAFIE – Expoziție temporară realizată în parteneriat cu MNIT

• PAMFLET – Expoziție temporară Sorin Tisa – compoziții artizanale din lemn și materiale reciclate. Expoziție realizată în parteneriat cu Produs în Bistrița- Năsăud

Muzeul Grăniceresc Năsăudean

Vizitarea expozițiilor permanente și temporare

• ”Cuarțul” – expoziție de minerale;

• ”Fotografia – Arhitectură tradițională în Țara Năsăudului”.

Muzeul de Artă Comparată Sângeorz-Băi

Vizitarea expozițiilor permanente și temporare

• MIRCEA NECHITA – Expoziție de pictură și grafică;

• ANDEZIT 9 – Expoziție de sculptură.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS