Social

Noi dezvăluiri din dosarul poliţiştilor. Ce spune primarul din Mărişelu, Toma Someşan

Primarul comunei Mărişelu, Toma Someşan (PLR), al cărui nume apare în dosarul poliţiştilor acuzaţi de corupţie spune că, până acum, nu a fost citat la DNA, însă nu are emoţii: "Nu am înţeles de ce era importantă categoria drumului şi nici nu pot înţelege, doar e o uliţă în Domneşti, pe stânga. Îi spune Roşia".

Întrebat de Timp Online dacă a dat vreo declaraţie la DNA, primarul Toma Someşan, a spus: „Nu am fost citat la DNA până acum”.

Primarul din Mărişelu a recunoscut că a eliberat o adeverinţă prin care a spus că o anumită uliţă din comuna pe care o conduce, pe care s-a petrecut un accident mortal în care o căruţă a fost lovită de un tren, iar tânărul dina telaj a decedat, face parte din domeniul public al comunei „conform Hotărârii Guvernului nr. 905 din 2002 anexa 26 comuna Mărişelu”.

„Am arătat că drumul respectiv deserveşte utilajele agricole şi atelaje cu tracţiune animală. Acolo s-a petrecut, de altfel, şi accidentul respectiv. Omul venea din câmp, cu atelajul, şi când să treacă peste calea ferată, l-a lovit locomotiva. Eu nu am schimbat categoria drumului. Nu-mi explic de ce am apărut în dosar cum că aş fi făcut ceva ilegal. Nu ştiu unde e ilegalitatea aici. Nu am scris că prezenta adeverinţă serveşte la nu ştiu ce. Adeverinţa mi-a fost cerută de la Poliţia Rutieră. A fost atunci şi domnul Hasnăş aici, la Mărişelu. Eu atunci l-am văzut prima oară. Nu îmi amintesc foarte bine. Mi-a spus că a fost accident şi să-i spun despre drumul acela. I-am spus Domnule, aia e o uliţă cuprinsă în HGR care iese în câmp, într-o păşune, pe un deal. Nu circulă nici autobuze, nici TIR-uri, nici camioane decât tractoare şi atelaje. Unde o fi găsit domnii procurori greşeală nu ştiu. Nu consider că am făcut ceva ilegal”, a spus Toma Someşan.

Întrebat dacă nu i s-a părut „ciudată” cererea comisarului şef Roberto Hasnăş, primarul a răspuns: „Nu mai ştiu eu din iunie cum mi s-a părut. Ce să mi se pare mie ciudată cererea unui şef de la Poliţie? Acum însă mă întreb la ce i-a trebuit aşa ceva. Ce dacă se înregistra un accident? Îi dădea jos gradele? Habar nu am, nu ştiu. Nu mi-a mai cerut nimeni astfel de adeverinţe, dar i-am dat”.

Referitor la scandalul de corupţie în care sunt implicaţi cei trei poliţişti – Ioan Ovidiu Mureşan, Roberto Hasnăş şi Leon Cloşcă – Toma Someşan a spus: „Rămân aşa, uimit, şi de domnul Mureşan, dar nici cu dumnealui niciodată nu am dat mâna baremi. Pe cel de la Năsăud nu-l cunosc. Pe ăstalalt (Roberto Hasnăş -n.r.), dacă-l văd, nu ştiu dacă îl mai cunosc. Eu, dacă nu am carnet de şofer … nu am treabă cu ei”, a declarat primarul din Mărişelu.

„Dacă mă cheamă la DNA, mă duc, iau adeverinţa în buzunar şi spun şi acolo ce v-am spus şi dumneavoastră. Eu nu cred că am făcut ceva ilegal. Numai dumnealor dacă descoperă ceva în cele trei fraze pe care le-am scris acolo. Băiatul acela pe care l-a lovit locomotiva a murit, era unul mai bolnăvicios, dar îşi ajuta şi el fratele, părinţii, la ferma de vaci din câmp. Nu am înţeles de ce era importantă categoria drumului şi nici nu pot înţelege, doar e o uliţă în Domneşti, pe stânga. Îi spune Roşia. Acolo au mai rămas doar trei familii de ţigani că pe restul i-am adus în sat, le-am dat loturi de casă. E drum de hotar… ce să mai… Nu mă întrebaţi ce au vrut să facă, habar nu am. Nu era alt şofer care să-şi piardă permisul, îl lovise locomotiva. Nu ştiu de ce Dumnezeu a făcut el (Roberto Hasnăş -n.r.) treburi din astea. Nu îi taia nimeni nici capul, nici gradele. Ce ştiu cine l-o împins acolo. Necazul lui”, a spus primarul din Mărişelu.

2 comentarii

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS