Actualitate

Noi ilegalități în pădurile comunei Josenii Bârgăului. S-a tăiat în arie protejată

Ocolul Silvic Josenii Bârgăului, care a permis tăierea a peste 3000 de metri cubi de lemn dintr-o arie protejată, fost amendat de Garda Forestieră Cluj pentru că nu a obținut aprobările necesare și a depășit cota de tăiere aferentă anului trecut, însă cu o sumă modică.

La sesizarea unui cetățean, Garda Forestieră Cluj a făcut un control la Ocolul Silvic Josenii Bârgăului și a constatat că instituția a aprobat pentru exploatare peste 3000 de metri cubi de lemn din zona Colibița – care face parte din aria protejată Cușma, Sit Natura 2000 – fără să obțină avize din partea Gărzii Forestiere și fără să respecte cota anuală aprobată pentru exploatare.

Garda Forestieră a aplicat o amendă de 7000 de lei care a putut fi achitată în decurs de 15 zile la jumătate din cuantum, conform raportului din fotografiile de mai jos.

Reamintim că, în comuna Josenii Bârgăului. există un conflict juridic și administrativ complex legat de proprietatea și administrarea a aproximativ 2.500 de hectare de pădure grănicerească între Asociația Proprietarilor de Păduri Grănicerești Rusu Bârgăului, Primăria Josenii Bârgăului și autoritățile silvice.

Asociația Proprietarilor de Păduri Grănicerești Rusu Bârgăului, reprezentând urmașii grănicerilor din zonă, a contestat în instanță titlurile de proprietate emise în 2003 și 2004 în favoarea comunei Josenii Bârgăului. După aproape două decenii de procese, Tribunalul Bistrița-Năsăud a anulat aceste titluri, recunoscând calitatea de moștenitori pentru 92 de membri ai asociației. Cu toate acestea, pădurile nu au fost atribuite direct asociației, ci au fost trecute temporar în administrarea Direcției Silvice Bistrița-Năsăud, fără a se stabili definitiv proprietarul de drept.

În toamna anului trecut, Garda Forestieră Cluj a emis decizii prin care a transferat aceste păduri în proprietatea statului și în administrarea Direcției Silvice, fără o hotărâre judecătorească definitivă. Această acțiune a fost contestată de Asociația Proprietarilor de Păduri Grănicerești Rusu Bârgăului, care a obținut suspendarea deciziilor Gărzii Forestiere. Curtea de Apel Cluj a menținut suspendarea transferului proprietății către stat, dar a permis administrarea temporară de către Direcția Silvică până la o decizie finală în instanță.

În toamna anului trecut, Direcția Silvică Bistrița, invocând un atac de ipide, a tăiat din pădurile de la Josenii Bârgăului 3500 de metri cubi de lemn.

”La Josenii Bârgăului este un atac extraordinar de ipide și pădurile respective se usucă. Noi le avem în administrare, iar ca administrator, am obligația să fac paza și protecția pădurilor. Am chemat Institutul de Cercetări și Amenajări Silvice (ICAS) să vină să constate starea de fapt și să facă recomandări. Am început să extragem din toamnă 3500 de metri, dar sunt poate 50.000 de mc de arbori uscați. Știe și Garda Forestieră, și Ministerul, și ICAS. Acum, ne judecăm cu asociația grănicerilor pe o ordonanță. Eu nu forțez. Dacă ne lasă să facem protecție, facem, dacă nu ne lasă legea, ne oprim, deși e contrar și Codului Silvic nou. Dacă ne lasă, facem acolo și împăduriri, deși nu se taie ras sunt goluri care vor trebui împădurite”, a spus Gheorghe Ivan, directorul Direcției Silvice Bistrița, într-un interviu pe care ni l-a acordat în luna februarie .

Ordonanţă preşedinţială cerută de Asociația Proprietarilor de Păduri Grănicerești Rusu Bârgăului pentru a opri tăierile de pe raza Ocolului Silvic Josenii Bârgăului se va judeca la Tribunalul Bistrița-Năsăud în data de 13 mai a.c.

Foto principal cu caracter ilustrativ

6 comentarii

  • Este doar un concept denumirea de Arie PROTEJATA.
    In realitate in Romania nimic cu adevarat nu este protejat decat CORUPTIA si ticalosiile oamenilor cu bani si pile.
    Tocmai aceasta este cauza votului dat de populatie impotriva sistemului care intretine CORUPTIA si HOTIA.

    27
    7
Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.