Actualitate

Noi proiecte de reabilitare termică a blocurilor din Bistriţa

Primăria Bistriţa depune cereri de finanţare pentru lucrări de reabilitare termică a unor blocuri, fiind vizate cele construite după proiecte elaborate în perioada 1950-1990, în care locuiesc categorii sociale vulnerabile şi în care peste 50% dintre proprietarii de locuinţe au un venit net lunar pe membru de familie de maxim 500 euro.

Primăria municipiului Bistriţa derulează efectiv, din anul 2008, programul local de reabilitare termică a blocurilor de locuinţe din oraş, realizând până în prezent izolarea termică a peste 800 de apartamente.

Consiliul Local a aprobat în ultima şedinţă din acest an cererea de finanţare pentru „Îmbunătăţirea eficienţei energetice a blocurilor de locuinţe – Bistriţa 1” şi a documentaţiilor tehnico-economice aferente, în vederea solicitării finanţării prin Programul Operaţional Regional 2007-2013.

Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului a lansat, în data de 1 noiembrie 2012, varianta finală a Ghidului solicitantului pentru apelul de proiecte din cadrul subdomeniului Sprijinirea investiţiilor în eficienţă energetică a blocurilor de locuinţe. Beneficiarii eligibili ai schemei de finanţare sunt unităţile administrativ-teritoriale (autorităţi ale administraţiei publice locale) – municipii reşedinţe de judeţ în calitate de reprezentanţi ai asociaţiilor de proprietari, precum şi cele 6 sectoare ale Municipiului Bucureşti. Depunerea cererilor de finanţare se poate face începând cu data de 3 decembrie 2012. În cadrul acestei cereri de propuneri de proiecte sunt vizate în special blocurile de locuinţe construite după proiecte elaborate în perioada 1950-1990, în care locuiesc categorii sociale vulnerabile şi familii cu venituri reduse (peste 50% dintre familiile – proprietari din clădire au un venit net lunar pe membru de familie de maxim 500 euro).

O cerere de finanţare poate include un număr de blocuri, fiecare dintre acestea constituind un „proiect”. O cerere de finanţare poate cuprinde mai multe proiecte grupate în funcţie de aceeaşi rată de cofinanţare a Asociaţiilor de Proprietari şi trebuie să se încadreze în limitele valorii minime de 1.700.000 lei (inclusiv TVA) şi limitele valorii maxime de 46.000.000 lei (inclusiv TVA).

Primăria municipiului Bistriţa va depune Cererea de finanţare „Îmbunătăţirea eficienţei energetice a blocurilor de locuinţe – Bistriţa 1”, care cuprinde un număr de 3 proiecte grupate în funcţie de rata de cofinanţare a asociaţiilor de proprietari, respectiv 30% contribuţia unităţii administrativ teritoriale şi 10% contribuţia asociaţiei de proprietari, în condiţiile în care mai mult de 50% dintre familiile – proprietari (de apartamente – locuinţe) din bloc au un venit mediu lunar net pe membru de familie sub 150 de euro:

1. Reabilitarea termică a blocului de locuinţe din municipiul Bistriţa, str. Calea Moldovei, nr.1, bl. 1;

2. Reabilitarea termică a blocului de locuinţe din municipiul Bistriţa, str. Andrei Mureşanu, nr. 10, bloc 10;

3. Reabilitarea termică a blocului de locuinţe din municipiul Bistriţa, str. Decebal nr. 26 şi str. Lalelelor nr. 11.

În cadrul acestei cereri de finanţare se propune realizarea unor lucrări de: termoizolare pereţi exteriori; termoizolare paleţi goluri de ferestre şi uşi; termoizolare soclu clădire; termo-hidroizolarea planşeului de peste ultimul nivel; înlocuirea ferestrelor şi a uşilor exterioare existente, inclusiv tâmplăria aferentă accesului în blocul de locuinţe, cu tâmplărie performantă energetic.

În condiţii identice primului proiect de hotărâre de acest gen, Primăria municipiului Bistriţa va depune Cererea de finanţare „Îmbunătăţirea eficienţei energetice a blocurilor de locuinţe – Bistriţa 2” care cuprinde, însă, 16 proiecte grupate în funcţie de rata de cofinanţare a asociaţiilor de proprietari, respectiv 20% contribuţia unităţii administrativ teritoriale şi 20% contribuţia asociaţiei de proprietari, în condiţiile în care mai mult de 50% dintre familiile – proprietari (de apartamente – locuinţe) din bloc au un venit mediu lunar net pe membru de familie sub 350 de euro:

1. Reabilitarea termică a blocului de locuinţe din municipiul Bistriţa, str. Năsăudului, nr.1;

2. Reabilitarea termică a blocului de locuinţe din municipiul Bistriţa, str.1 Decembrie, bl. 10;

3. Reabilitarea termică a blocului de locuinţe din municipiul Bistriţa, str. O. Goga, bl. 3-A3;

4. Reabilitarea termică a blocului de locuinţe din municipiul Bistriţa, str. O. Goga, bl. 5-A4;

5. Reabilitarea termică a blocului de locuinţe din municipiul Bistriţa, str. O. Goga, bl. 7-A5;

6. Reabilitarea termică a blocului de locuinţe din municipiul Bistriţa, str. Andrei Mureşanu, nr. 13, bl. 13;

7. Reabilitarea termică a blocului de locuinţe din municipiul Bistriţa, str. Andrei Mureşanu, nr. 14, bloc 14;

8. Reabilitarea termică a blocului de locuinţe din municipiul Bistriţa, str. Andrei Mureşanu, nr. 30, bloc 30;

9. Reabilitarea termică a blocului de locuinţe din municipiul Bistriţa, str. Andrei Mureşanu, nr. 8, bloc 8;

10. Reabilitarea termică a blocului de locuinţe din municipiul Bistriţa, str. A. Sever nr. 1, str. Gh. Pop de Băseşti nr. 2 şi str.1 Mai nr. 2;

11. Reabilitarea termică a blocului de locuinţe din municipiul Bistriţa, str. Gh. Pop de Băseşti, nr. 1;

12. Reabilitarea termică a blocului de locuinţe din municipiul Bistriţa, str. Gh. Pop de Băseşti, nr. 11;

13. Reabilitarea termică a blocului de locuinţe din municipiul Bistriţa, str. Axente Sever, nr. 2;

14. Reabilitarea termică a blocului de locuinţe din municipiul Bistriţa, str. Mărăşeşti, nr.1;

15. Reabilitarea termică a blocului de locuinţe din municipiul Bistriţa, str. Mărăşeşti nr. 2 şi B-dul Independenţei nr. 5;

16. Reabilitarea termică a blocului de locuinţe din municipiul Bistriţa, str. Ştefan cel Mare nr. 3.

5 comentarii

  • Am mai zis, o mai zic si acum , si o s-o mai zic de cite ori o sa am ocazia : este o discriminare crasa . de ce ?? ptr. ca cei ce si-au facut aceste reabilitari pe banii lor acum ceva timp, si acum sint in datorii, si o duc greu, le de primaria ceva ??? ptr. ca cei ce nu si-au facut reabilitari , [fiindca au fost puturosi si lenesi] primesc acum pe gratis acest lucru. e corect dl. Primar ?? nu e corect .

    • pentru smecherasii astia de la bloc ce au primit apartamente gratis platesc impozite marite???

    • nu , nici macar asigurare nu trebuie sa plateasca . e o discriminare si aici . dar primarul face ce stie cel mai bine : tace !

    • Pentru „craciun fericit”, sau „aberatorul fericit” si altii asemenea lor:
      1. Apartamentele in blocurile respective au fost cumparate in 1990-1991 de catre fostii chiriasi conform cu legislatia de atunci. A spune ca au fost primite gratis si a-i califica pe oamenii respectivi drept „smecherasi”e o marlanie.
      2. Oamenii respectivi platesc impozite catre Primarie in fiecare an, confrom legislatiei in vigoare.
      3. Asigurarea pentru locuinta multi oameni si-o platesc la zi. Daca sunt din cei care nu si-au platit-o, institutiile abilitate trebuiau sa-i depisteze si amendeze pe cei in cauza.
      4. Blocul in care locuiesc a fost reabilitat termic exclusiv din banii proprietarilor de apartamente.

  • Strategia de abordare a blocurilor pentru reabillitare mi se pare total gresita.
    Ar trebui sa se faca incepand din zona centrala spre periferie, la fel cum se platesc impozitele , in descrestere spre zona periferica.IN ORICE ORAS CIVILIZAT DIN LUMEA exista zone a caror importanta , la fel si preturile descresc spre periferie.LUCRU CARE AR TREBUI SA FIE VALABIL SI IN PRIORITATEA ABODARII LUCRARILOR DE REABILITARE .
    FELICITARI, LA ASA STRATEGII, ASA REZULTATE.
    VA FII UN GHIVECI DE BLOCURI REABILITATE SI BLOCURI NEREABILITATE.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS