Actualitate

Noi reguli de călătorie în UE. Certificatul verde va fi valabil 9 luni

Comisia Europeană a propus ca începând din 10 ianuarie 2022 valabilitatea certificatului verde să fie limitată la 9 luni după vaccinarea cu schema completă şi a deschis de asemenea posibilitatea prelungirii acestei valabilităţi după administrarea dozei booster.

Cea mai mare schimbare generală va fi trecerea de la o abordare bazată pe țară la una bazată pe persoană, care ține cont de statutul individual al cetățeanului. Cu alte cuvinte, țările UE nu ar trebui să mai impună carantină în funcție de locul de unde călătorești, ci în funcție de prezentarea unui certificat verde valid, potrivit Politico.

Harta țărilor va fi modificată, luându-se în considerare mai multe date precum ratele de vaccinare, nu doar incidența și rata de pozitivare, așa cum este cazul în prezent.

Vor exista, de asemenea, mai puține scutiri de la carantină pentru a reduce numărul de persoane care ocolesc certificatul verde COVID, în calitate de lucrători esențiali. În ceea ce privește vaccinarea cu booster-ul, studiile arată o scădere semnificativă a protecției oferită de vaccin după șase luni. Bruxelles-ul va prezenta o actualizare a permisului digital COVID pentru a include boosterul în certificatul verde la nivel de bloc comunitar.

Franța urmează să anunțe noi restricții astăzi, dar nu va impune o carantină națională, a indicat un purtător de cuvânt al guvernului.

Guvernul olandez va anunța mai multe restricții vineri, după ce țara a raportat cea mai mare creștere zilnică a infecțiilor de la începutul pandemiei – în ciuda introducerii unui lockdown redus săptămâna trecută, care a provocat trei nopți de proteste.

Slovacia a anunțat un lockdown de două săptămâni. Deși acesta va fi reevaluat după 10 zile, orice relaxare a restricțiilor s-ar aplica numai celor vaccinați complet. Slovacia are una dintre cele mai scăzute rate de vaccinare din UE, depășind doar România și Bulgaria.

De asemenea, Italia a înăsprit regulile miercuri. Italienii vor trebui să prezinte în curând dovada vaccinării sau trecerii prin boală pentru a intra în majoritatea locurilor publice, testele covid negative nu mai sunt o bază validă pentru un a primi un certificat verde.

3 comentarii

  • Sunt vaccinat, nu sunt împotriva științei! Dar se vede de pe lună că această pandemie A FOST DETURNATĂ!
    UE s-a dovedit a fi mai comunistă decât Comunismul autentic pe care unii din noi l-am trăit.
    Veți crede că scopul primordial pentru care UE a deturnat pandemia sunt banii (Ex. ștergerea articolelor de presă care nu convin din Agenția de Presă Mediafax, articole care evidențiau că soțul lui Ursula a fost angajat pe un salariu de milioane de € la o companie satelit al Pfizer).
    Dar pandemia a fost deturnată nu doar pentru interesele financiare, ci mai mult pentru TRACKING (urmărire)! Cum așa? Simplu: pe oriunde mergi ți se scanează codul QR, fie că ai smartphone sau nu. Dacă nu ai smartphone tot trebuie să ai pe hârtie codul QR. În momentul scanării certificatului verde, se face check (verificare) cu baza de date. Implicit tacit se colectează locația unde s-a făcut verificarea pe acel certificat. Și uite așa au absolut tot traseul tău zilnic, pe ore chiar.
    Acești oameni care conduc acum lumea sunt bolnavi de control. Nu că ne-ar vrea binele, ei vreau doar să ne exploateze eficient!

    Această pandemie va dura probabil sute de ani, ea este construită pe aceeași schemă logică ca și religia:
    Dușmanul invizibil Satana / Mutația invizibilă a virusului.
    Crede și nu cerceta / Crede-i pe specialiști
    etc.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS