Actualitate

Nou aviz de mediu pentru pârtia de schi. Ce modificări sunt în proiectul de lucrări

Ca urmare a modificării proiectului ”Amenajare pârtie de schi, inclusiv utilităţi, în cadrul Complexului sportiv polivalent” derulat de Primăria Bistrița, Agenţia pentru Protecţia Mediului Bistriţa-Năsăud a decis revizuirea deciziei de încadrare emisă în 2011. Proiectul nu se supune evaluării impactului asupra mediului şi nici evaluării adecvate.

1 partie schi mai 16 lucrari 2 partie schi mai 16 lucrari 3 partie schi mai 16 lucrari 4 partie schi mai 16 lucrari


Proiectul a suferit următoarele modificări:

– modificarea lungimii pârtiei de la 1.054 m la 1.310 m;
– suplimentare hidranţi – electranţi necesari alimentării tunurilor de zăpadă de la 15 la 19;
– schimbarea amplasamentului captării apei din râul Bistriţa, din amonte de pod în aval de pod;
– schimbarea soluţiei de alimentare cu apă în scop sanitar pentru clădire staţia de plecare din captare puţ forat în captare de fund prin amenajarea unui dren în zona unui izvor dispersat existent. Captarea se va impermeabiliza cu 1 strat de argilă împotriva apelor pluviale şi se împrejmuieşte cu 2 rânduri de gard. Din captare, apa va ajunge gravitaţional prin intermediul unei conducte de aducţiune; rezervorul are rolul de compensare a debitelor şi asigurarea rezervei de incendiu de 54 m3. Rezervorul va avea capacitatea de 100 m3 şi va fi o construcţie modulară din oţel. Rezervorul va fi împrejmuit cu un gard metalic.
– modificarea amplasamentelor: lacului de acumulare apă, a staţiei de pompe, a rezervorului de înmagazinare apă, a clădirii anexă a staţiei de plecare şi a clădirii cu S=74,73 m2 care va cuprinde spaţiu pentru serviciul salvamont, casă de bilete, centru de închiriere, cabina de observaţie, grupuri sanitare;
– modificarea amplasamentului şi a soluţiei de colectare ape uzate menajere din bazin PAFS în bazin din beton armat;
– modificarea traseului drumului de acces prin mutarea lui la baza versantului, ca urmare a lungirii pârtiei de schi;
– revizuirea sistemului rutier prin suplimentarea grosimii stratului de macadam de la 3-5 la 10 cm;
– în acest proiect sunt cuprinși 925 m din drumul de acces, diferenţa până la 1.302 m fiind prinsă pe alt proiect;
– suplimentarea numărului locurilor de parcare de la 150 la 497;

5 partie schi mai 16 lucrari 6 partie schi mai 16 lucrari 7 partie schi mai 16 lucrari 8 partie schi mai 16 lucrari

Anul acesta, Primăria Bistrița a alocat 7.021.000 lei de la bugetul local și 14.327.000 lei din creditul bancar pentru pârtia de schi din Wonderland (Unirea), care costă în total 23,5 milioane lei, din care s-au făcut în 2015 lucrări de 3.632.000 lei. 961.000 lei costă branșamentul electric.

Lucrările de 19,5 milioane de lei (peste 4 milioane euro) sunt realizate de SC Kranz Eurocenter SRL în asociere cu SC Elcompet SRL, echipamentele fiind asigurate de Doppelmayr (Austria), unul dintre marii producători de instalații de transport pe cablu.

În proiectul pârtiei de schi sunt prevăzute defrişări, nivelări, amenajări, instalaţie de transport pe cablu, construcţie clădiri, instalaţii de producere a zăpezii artificiale, construirea unui post de transformare, lucrări de drumuri şi platforme betonate. Elementele de bază sunt: telescaun fix cu 4 locuri, pârtia propriu-zisă iluminată nocturn, stație de plecare, drum de acces și parcare, bileterie.

13 comentarii

  • Bistriteni, daca va trebuie partie de schi, votati cu Cretu. Omul asta nu e normal, nu avem drumuri, curatenie,etc… si face partie de schi. Asta e prioritatea Bistritei? Nu dati votul unui om care traieste in ambitia lui. Un ingamfat care fuge de oameni si trateaza Bistrita ca pe mosia lui.

    • Da,ne trebuie si partie de schi si-l votam iarasi pe Cretu. El face lucruri, îsi asuma investitii nu palavrageste intr-una ca si Dolha. De demagogi e satula lumea. O sa vedeti pe 5 Iunie.

    • eu propun sa transformam partia aia de schi intr-un toboggan urias.
      dupa aceea daca il punem pe cretu pe tobogan si calculam corect (conform fizicii elementare ) putem obtine traiectoria exacta de trimis in ***da m*-sii a taranului emancipat.

  • Oameni buni, de asta avem nevoie? In oras iarba e de 1 metru, avem zeci de drumuri de pamant , si noi facem partie la soare si fantani arteziene. Oare suntem normali? Ambitia nebuna a unui om, care ia bani imprumut pentru o prostie, nu conteaza pentru noi? Sunt facute toate celelalte lucruri in oras, si ne permitem sa facem partie de schi?

    • De o luna de zile se lucreaza la tunsul ierbii in oraş cu trei echipe de la penitenciar. Se va tunde iarba in tot orasul, toata vara. Iarba creste in fiecare zi , ar tebui 20 de echipe sa fie perfect. Spatiile verzi de pe domeniul public nu trebuie comparate cu peluza din fata casei sau cu un gazon de fotbal. Este prea costisitor sa le intretina primaria asa.
      pe vremea lui Vasile Moldovan nu tundea nimeni iarba in oras. Asociatiile de locatari ce fac in acest sens? Dar proprietarii de vile de lux din Bistrita ptr ca in curtile lor este gazon englezesc, iar in fata gardului lor balarii. Ne place doar sa cerem, dar sa nu ne implicam deloc.

  • Si asta nu e totul. Pentru a-și vedea visul tampit , Ovidiu Crețu intinde coarda și a promis ca dacă va câștiga un nou mandat, va continua investițiile în zona de agrement Wonderland. Si NU din fonduri europene, asa cum a promis in 2008, ci tot din bani luați împrumut. În condițiile în care, la finalul anului au rămas bani în Trezorerie care NU au fost cheltuiți de actuala administrație, care în schimb plătește rate și dobânzi!
    Atentie pe cine pui stampila in 5 iunie!

    • De abia astept sa se faca Aquaparkul din complexul Wonderland sa nu mai trebuiasca sa ne ducem copii in Mures la Weekend sau la Figa. Bistrita are nevoie de un complex de agrement. Uitati-va la parcul municipal ca nu mai incape lumea dupamasa in el. Cand s-a apucat primarul de el ati sarit ca arşi ca-l distruge. Acum e bine si e foarte frumos.

  • Multi dintre alegatori si comentatori sunt la fel de … ca primarul lor. Sau poate au asfalt in fata casei, au apa si canal, au curatenie, au de toate…. si atunci vor partie de schi. Dar mai trebuie ceva….sa aiba iarna si mai multa minte!!!

  • Da… avem nevoie si de o partie de ski daca vrem sa atragem fluxuri turistice in zona si daca vrem sa avem zone de agrement! Si normal ca il votam pe domnul Cretu pt ca un contracandidat mai responsabil, care sa realizeze ceva pentru orasul noastru nu exista!

  • Ce va tot bagati in seama,legat de imprumut! PRIMARUL a explicat de mai multe ori ca de fapt datoria municipiului este mica , acest imprumut e cu dobinda avantajoasa ,de 2%,acolo se vor construi si celelalte obiective,este un complex de agrement in jurul caruia vin si privatii .Tineri! Ar trebui toti sa votam cu Cretu,daca vrem sa avem un loc unde sa ne ducem copilasii! Daca vine altul ,ca primar, e in in stare sa opreasca aceasta investitie!Doamne fereste! Ar fi mare pacat!

  • Propun si constructia unei fabrici care produce zapada!Sau sa aduca Cretu din vacanta cand merge la schi !Si aici vad ca bani nostri,ii dirijeaza alti ,dupa bunul lor plac !!

  • Problema tehnica pe care o consider foarte dificila este realizarea CANALIZARII ZONEI DIN DEALUL COCOSULUI unde este prevazuta constructia si a unui CARTIER DE LOCUINTE, de un dezvoltator imobiliar privat, care din pacate in mintea primarului ( planurile sunt aprobate de un PUZ ) este traversat de Centura ocolitoare de Sud, si amplasaat langa aerodrom !
    Canalizarea este prevazuta cu mai multe statii de pompare , amplasate pe traseul SPRE str. GHINZII, proiect aprobat, pentru intreaga zona, cu finantare europeana deschisa, prin Aquabis-BN.
    A mai fost discutata si varianta unei CANALIZARI pentru Centrul Sportiv, prevazut tot cu pompe de circulatie, care SUBTRAVERSEAZA raul Bistrita, langa podul existent la Unirea, din cauza faptului ca loc. componenta Unirea are canalizarea la o cota mai la suprafata, fata de cota subtraversarii pe sub raul Bistrita.
    Solutia tehnica impusa si acceptata de Cretu este una energofaga ….si supusa unor potentiale defectiuni permanente a pompelor…
    Dupa parerea mea canalizarea trebuia sa urmareasca cota de nivel, pe langa raul Bistrita, adica sistemul curgere al canalizarii trebuia sa fie unul GRAVITATIONAL, dar se suprapunea cu traseul CENTURII OCOLITOARE, care incurca si complica tehnic problema…
    Eroarea apare din alegerea de catre beneficiari a variantei optime din Studiul de Fezabilitate, care trebuia ca solutia tehnica aleasa, sa tina cont de ridicarile topografice ale zonei .

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS