Social

Nou caz de pestă porcină la granița cu Maramureș. La ce se așteaptă autoritățile

Încă un mistreț, împușcat la granița cu județul Maramureș în zona afectată deja de pesta porcină africană, s-a dovedit a fi purtător al virusului. Autoritățile de la noi se așteaptă ca, odată cu topirea zăpezii și mișcarea mistreților, să apară noi cazuri.

Prefectul Ovidiu Frenț a avut miercuri dimineața o ședință operativă cu Garda Forestieră și Direcția Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Bistrița-Năsăud.

”Chiar dacă nu este acest nou în județul nostru, ci în Maramureș, suntem în aceeași zonă afectată și, odată cu topirea zăpezii, mișcarea populației de mistreți s-a accelerat. Ne așteptăm la noi cazuri. Împreună cu fondurile de vânătoare și cu ocoalele silvice vom lua toate măsurile care se impun și care vor fi și comunicate și public”, a spus Ovidiu Frenț.

La rândul lui, șeful DSVSA Bistrița-Năsăud, Ioan Bogolin: ”Mistrețul a fost împușcat pe teritoriul județului Maramureș pe un fond de vânătoare de acolo și, în urma analizelor, a reieșit că era pozitiv”.

Reamintim că primul caz de pestă porcină africană a fost semnalat în județul nostru la jumătatea lunii ianuarie 2019. Opt localități au fost incluse în zona afectată de boală, patru comune având proprietăţi pe acest perimetru – Târlişua, Zagra, Spermezeu şi Negrileşti – dar şi şase fonduri de vânătoare. În zona afectată de 13 km sunt satele Molişet, Şendroaia, Lunca Sătească, Oarzina, Cireaşi, Răcăteş, Târlişua şi Agrieş. 

Mai multe despre acest subiect am scris AICI.

2 comentarii

  • Județul Bistrița-Năsăud trage scurta pentru că respectă legalitatea. adică execută cu promptitudine și întocmai măsurile dispuse în cazul apariției PPA, sacrificând porcii rămași după Ignat, dar și un număr impresionant de mistreți, chiar și unde nu era nevoie, iar cei din Maramureș s-au mulțumit să privească pe alții, mai ”proști” ca ei cum își distrug efectivele de suine de casă și de pădure, râzându-și în palmă. Dovada este apariția unui mistreț împușcat la granița cu județul vecin, pe teritoriul maramureșan, dovedit prin analize pozitiv, adică având PPA. Iar noi luăm măsurile impuse în asemenea cazuri, iar ei își râd în palme din nou. Legile din România se aplică benevol, ele nu sunt obligatorii a fi respectate de toți locuitorii țării, unii sunt mai puțin sau mai egali în fața legii. De aceea merg treburile ”excelent” și cu creșterea economică, deoarece în majoritatea regiunilor cei care au ajuns să decidă ”habar nu au” de domeniul în care sunt ”plantați” de către majoritatea guvernamentală, care și ea este plină de infractori și mai ales incompetenți, ”care nu știu, câte prune au în traistă”. ”E vai de noi, cu a noste oi, mai bine zis cu a noști boi”, parcă e mai bună rima așa !!!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS