Actualitate Recomandări

Noua salarizare a bugetarilor. Cât vor câștiga primarii, medicii, profesorii, magistrații, parlamentarii

Salariile bugetarilor vor fi majorate din august, cel mai mic salariu de bază va fi de 1.250 lei pentru funcţii cu studii medii şi generale, iar cel mai mare va ajunge la 15.000 de lei, sumă pe care o va primi preşedintele României.

Preşedintele va avea un salariu brut de 15.000 de lei, un parlamentar 10.000 de lei, un profesor universitar va avea un salariu de bază de 5.300 de lei, iar un profesor din învăţământul preuniversitar va avea între 1.700 şi 3.400 de lei. Un medic primar va avea un salariu de bază între 3.400 şi 4.300 de lei, iar un judecător cu vechime va avea o indemnizaţie de până în 8.600 de lei, conform proiectului Ordonanţei de urgenţă privind salarizarea personalului din sistemul bugetar obtinut de Profit.ro.

Conform proiectului de act normativ, salariile de bază sunt diferenţiate pe funcţii, grade sau trepte profesionale şi gradaţii. Fiecărei funcţii, fiecărui grad sau treaptă profesională îi corespund cinci gradaţii, corespunzătoare tranşelor de vechime în muncă, cu excepţia funcţiilor de demnitate publică şi funcţiilor de conducere pentru care gradaţia este inclusă în indemnizaţia lunară sau salariul de bază prevăzut pentru aceste funcţii în anexele la ordonanţa de urgenţă. Tranşele de vechime în muncă în funcţie de care se acordă cele cinci gradaţii sunt: gradaţia 1 – de la 3 la 5 ani; gradaţia 2 – de la 5 la 10 ani; gradaţia 3 – de la 10 la 15 ani; gradaţia 4 – de la 15 la 20 de ani; gradaţia 5 – peste 20 de ani.

Preşedintele Senatului şi cel al Camerei Deputaţilor, dar și Patriarhul, vor fi plătiţi cu 13.706 lei, ca şi prim-ministrul. Senatorii şi deputaţii vor fi plătiţi cu 10.150 lei, ca şi secretarii de stat, în timp ce miniştrii vor fi plătiţi mai mult, cu 12.124 lei, ca şi consilierii prezidenţiali.

Preşedintele de consiliu judeţean va fi salarizat cu 7.979-8.811 lei, în funcţie de numărul de locuitori ai judeţului, mai arată sursa citată. Vicepremierul va fi plătit cu 12.726 lei, iar liderii grupurilor parlamentare vor fi salarizaţi cu 11.963 lei.

Salariul unui primar va porni de la 3.207 lei (localităţi cu până la 1.500 de locuitori) şi va ajunge la 6.059 lei (peste 400.000 locuitori, inclusiv sectoarele Bucureştiului).

Un director general din administraţia publică va fi plătit cu 6.386-7.350 lei, în funcţie de grad, iar un director de la cabinetul demnitarului va fi plătit cu 5.131-5.950 lei.

Un profesor universitar va avea un salariu de bază de 5.339 de lei, un profesor în învăţământul preuniversitar va avea un salariu de bază cuprins între 1.700 şi 3.400 de lei. Un profesor universitar cu gradaţie maximă şi vechime peste 25 ani va câştiga un salariu de bază de 5.339 lei, un profesor cu gradul didactic I va ajunge la un salariu de bază de 3.470 lei, iar un institutor cu gradul I va putea avea un salariu de bază de până la 2.797 lei, scrie Profit.ro.

Un rector va avea un salariu de bază de maximum 9.605 lei, un decan de 8.345 lei, iar un şef de catedră de 7.889 lei.

Profesorii din învăţământul preuniversitar cu studii superioare şi grad didactic I vor avea salariile de bază între 1.975-3.470 lei, cei cu gradul II între 1.758-3.049 lei, iar cei cu definitivat vor porni de la 1.707 lei şi vor putea ajunge la 2.920 lei.

Pentru profesorii cu studii de scurtă durată, la vechime şi gradaţie maximă, salariul va fi până la 2.797 lei, iar pentru debutanţi va fi cuprins între 1.350-1.681 lei.

Pentru grad didactic I, salariul de bază al unui învăţător su studii superioare de lungă durată va fi cuprins între 1.758-2.797 lei.

O învăţătoare sau educatoare cu studii de nivel liceal şi gradul didactic I va porni cu saalriul de bază de la 1.320 lei şi va putea ajunge la 1.949 lei, în timp ce pentru debutanţi salariul va fi între 1.270-1.581 lei, mai notează Profit.ro.

Un judecător sau procuror, cu peste 20 ani vechime şi gradaţie maximă, vor avea o indemnizaţie lunară de până la 8.665 lei, conform proiectului Ordonanţei de urgenţă privind salarizarea personalului din sistemul bugetar obtinut de Profit.ro. Un judecător sau procuror stagiar vor avea indemnizaţia lunară între 4.459-5.743 lei.

Judecătorul cu grad de judecătorie, procurorul cu grad de parchet de pe lângă judecătorie, judecătorul militar la tribunalul militar şi procuror militar la parchetul de pe lângă tribunalul militar cu vechime între 15-20 ani vor avea indemnizaţia lunară de până la 8.512 lei, cei cu vechime între 5-10 ani vor primi lunar între 7.190-8.057 lei, în timp ce magistraţii cu vechime până în 3 ani vor avea o indemnizaţie lunară între 4.459-5.743 lei, menţionează sursa citată.

Un expert criminalist gradul I va ajunge la un salariu de bază de 5.552 lei, un expert cu gradul II va câştiga maximum 5.103 lei, unul cu gradul III până la 4.122 lei, iar la gradul IV salariul de bază maxim va fi de 3.323 lei.

Judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, de la curţile de apel, tribunale, tribunalele specializate şi judecătorii, procurorii de la parchetele de pe lângă aceste instanţe, membrii Consiliului Superior al Magistraturii, personalul de specialitate juridică asimilat magistraţilor, magistraţii-asistenţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, asistenţii judiciari, personalul auxiliar de specialitate, personalul de specialitate criminalistică şi personalul auxiliar de specialitate criminalistică din cadrul Institutului Naţional de Expertize Criminalistice şi al laboratoarelor de expertize criminalistice, ofiţerii şi agenţii de poliţie judiciară, precum şi specialiştii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, personalul de probaţiune beneficiază şi de un spor pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică de până la 25%, respectiv de un spor pentru păstrarea confidenţialităţii de până la 5 %, aplicate la salariul de bază lunar, respectiv la indemnizaţia lunară de încadrare.

Un medic primar va porni de la un salariu de bază de 3.459 şi va ajunge până la 4.307 lei, iar un medic primar la urgenţe va ajunge la 4.819 lei, în timp ce unul de medicină legală va putea câştiga aproape 8.000 lei, potrivit proiectului de OU bţinut de Profit.ro.

O asistentă medicală dintr-o unitate clinică va putea avea un salariu de bază de aproape 1.900 lei, în timp ce o asistentă la serviciile de urgenţă va câştiga un salariu de bază de 2.193 lei, iar o asistentă medicală sau un tehnician radiologie din unităţile de mediucină legală vor ajunge şi până la 3.843 lei salariu de bază.

Un medic rezident va porni de la un salariu de bază de 1.470 lei, dar în funcţie de vechime, gradţie I specialiatate poate ajunge la 5.099 lei.

Un manager general de spital va ajunge totodată la un salariu de bază de 6.420 lei, iar un director economic la 4.332 lei, mai notează profit.ro.

8 comentarii

  • O lege a salarizării unitare în sistemul de stat a mai fost dată în vremea lui Boc-Boc, doar că nu s-a aplicat, fiind invocată lipsa banilor. Aș paria că și acum se va face la fel.

  • CUM POT ASTIA SA CLASIFICE TARA ASTA IN …PROFESORI…PARLAMENTARI…POLITISTI….JUDECATORI… MEDICI….ASISTENTI…..dar restul lumii, astia noi care muncim pamantul sa le dom lor sa nu crape de foame cine le asigura STABILITATEA FINANCIARA???
    cine imi garanteaza mie ca daca trece o luna fara sa am rezultate ca am in cont un salariu MOCA??????

  • Oricum, eu cred ca e doar pomana electorala ! Si actualul guvern face jocurile cuiva, dar eu nu pot pricepe a cui ! Din ianuarie 2017 alte schimbari….! Nici o lege adevarata, votata intr-un consens politic, dam o ordonanta acum sa vina altcineva sa o anuleze dupa…! Nimic stabil, povesti de adormit copiii !

  • Apropo, aceasta e guvernarea ” bunului simt ” a neamtului ! Ce a facut asta de când a venit la putere sa-si merite salariul ala ? Ceva concret ? Răspunsul : NIMIC ! Asta e ….Presedintele tăcerii ! Ajung sa cred ca din acest motiv l-a ales pe Ciolos, sa-i dea salariul asta ….! La privati cand se măresc ?

    • La privat marirea de salariu se face cand ai productivitate!
      Pe cand la astia bugetarii, odata la 4 ani se maresc salariile !!!
      De ce nu iesa bugetarii in strada sa faca scandal ca nu accepta marirea NEDREAPTA a salariilor?
      Cica e surplus la colectarea taxelor si au bani sa maresca salariile bugetarilor!!!!
      Care taxe?
      Platite de cine?
      De unde bani?
      Care productivitate?
      A bugetarilor?
      Cum?

  • Conform proiectului de OUG (stiripesurse.ro) în grilele de salarizare la parlamentari indemnizaţiile cresc; există însă multe categorii profesionale în care salariile SCAD, anulând măririle din anul trecut. Concret, în cazul meu: bibliotecar cu studii superioare gr. IA am acum salariu brut de 2844 lei; în draft-ul de proiect (la biblioteci publice) am 2393 lei. Astfel pierd, din 1 aug. 2016, 451 lei (cu doua luni inainte de pensionare)! Cei din învățământ pot pierde si 30% …Se revine astfel la politicile de diminuare a salariilor din Epoca BOC- BĂSESCU; o asemenea abordare a actualului Guvern tehnocrat condus de Ciolos si Dâncu este din nou GREŞITĂ! Rezolvarea, şi atunci în 2009 şi acum în 2016, este UNA: depolitizarea administraţiei, eliminarea “umpluturilor” inactive din instituţii şi reducerea drastică a cheltuielilor inutile. Ca şi acasă, GUVERNANTI NU VĂ ÎNTINDEŢI MAI MULT DECÂT VĂ PERMITE PLAPUMA! E simplu! Vor câştiga şi angajaţii de la stat, puţini şi buni şi cei de la firmele private.

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui CATA NESIMTIRE LA ASTIA TOTI! Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS