Cultură

Noutăţi de sezon în Wonderland! Lăsăm pârtia de schi, facem Aqualand

ACTUALIZARE Bistriţa simte că pierde teren şi bani în favoarea oraşului Beclean care atrage, în fiecare sezon estival, zeci de mii de turişti. În timp ce noi avem Wonderland, dar numai pe hârtie, turiştii migrează spre locuri în care aleşii au fost ceva mai gospodari. În ceasul al 12-lea, Consiliul Local a decis, în sfârşit, să taie bani de la pârtia de schi şi să se apuce de făcut o bază de agrement acvatică.

Consilierul local PSD Camelia Tabără a fost cea care a exprimat propunerea în numele comisiilor reunite ale Consiliului Local care dau avize pe buget. Ea a propus diminuarea bugetului de 100.000 de lei pentru pârtia de schi cu 90.000 de lei şi transferul banilor respectivi pentru amenajarea zonei de agrement acvatică Aqualand. Cu 20 de voturi „pentru” şi o abţinere, apropunerea a fost adoptată de Consiliul Local.

Potrivit planurilor municipalităţii, Complexul sportiv şi de agrement Wonderland se va întinde pe 292 hectare şi va cuprinde zone de agrement şi recreere pentru sporturi de iarnă (pârtie de schi cu o lungime de 1.050 metri dotată cu instalaţie de nocturnă, telescaun cu o capacitate de peste 2.000 de persoane pe oră, patru tunuri pentru zăpadă artificial, parcare la baza pârtiei cu o capacitate de 200 de locuri pentru autoturisme şi nouă locuri pentru autocare, patinoar în aer liber), sporturi de vară (aqualand, înot, polo, terenuri de tenis, baschet, teren de golf, hipodrom, pistă de karting, agreement (hotel de 4 stele, centru spa, restaurant, baruri, cafenele, săli de conferinţe şi spectacole, scenă mobilă pentru spectacole în aer liber, spaţii amenajate pentru competiţii, demonstraţii şi antrenament cu role, skateboard şi biciclete), precum şi o sală polivalentă cu capacitate de 4.000 de locuri, care ar putea ajunge în cazul concertelor la o capacitate de 6.500 de locuri prin ocuparea zonei centrale a acesteia.


Până acum, în Wonderland nu avem decât o tablă.

Modificările propuse în şedinţa comisiilor reunite şi adoptate în şedinţa de buget a Consiliului Local Bistriţa:

I. Lista principalelor manifestări cultural – artistice pe anul 2013 ale Centrului Cultural Municipal „George Coşbuc” Bistriţa:

1. Se diminuează cu suma de 10.000 lei poziţia „Zilele municipiului Bistriţa” şi se transferă la poziţia Festival concurs „Rock Transilvan”;

2. Introducerea unei noi poziţii în listă, „Festival de jazz”, prin realocarea unor sume de la alte poziţii din listă.

3. Introducerea unei noi poziţii în listă, „Uniunea Artiştilor Plastici din România, filiala Bistriţa”, cu suma de 50.000 lei, prin diminuarea cu câte 25.000 lei a sumelor de la poziţiile „Expoziţii şi ateliere permanente la Casa cu lei” şi „Manifestări culturale onorarii colaboratori la alte manifestări”.

II. Cheltuieli de capital 2013-Investiţii Direcţia de Administrare a Pieţelor din municipiul Bistriţa:

1. Se diminuează suma de 147.000 lei prevăzută la Dotări, poziţia „Panouri solare”, cu 80.000 lei şi rămâne la această poziţie suma de 67.000 lei.

III. Cheltuieli de capital 2013-Investiţii – Direcţia Patrimoniu:

1. la punctul 2, „Construirea a 8 locuinţe de necesitate în localitatea componentă Viişoara – strada Dealul Viilor”, „poziţia PT+CS+DE + execuţie”, suma de 729.000 lei se diminuează cu 208.000 lei;

2. la punctul 6, „Achiziţii imobile”, poziţia „Achiziţie teren locuinţe sociale”, suma de 568.000 lei se diminuează cu 168.000 mii lei;

IV. – La Anexa nr. 2, Buget local pe anul 2013, „VENITURILE SECŢIUNII DE FUNCŢIONARE”, suma de 157.150.000 lei se suplimentează cu suma de 456.000 lei din transferuri de la venituri proprii şi subvenţii.

V. – La Anexa nr. 2, Buget local pe anul 2013, Cheltuielile secţiunii de funcţionare, capitolul 67.2 „Cultură, recreere, religie”:

1. În lista cu propuneri de acţiuni proprii pentru anul 2013 ale Direcţiei Comunicare, „Serviciul educaţie, turism”, se elimină poziţia „Serbările Zăpezii”, iar suma de 6.000 de la această poziţie se transferă la poziţia „Cros Gabriela Szabo, ediţia a 8-a”;

2. Suma de 2.000.000 lei prevăzută iniţial pentru „Gloria” la poziţia „Alte cheltuieli” se transferă la „Cheltuieli de capital”.

VI. Anexa 4 INVESTIŢII 2013 – BUGET LOCAL

1. La Capitolul 51.02.01. Autorităţi executive şi legislative, poziţia 5 „Participarea la capitalul social al societăţilor comerciale”, societate nou înfiinţată S.C. Business Park Bistriţa Sud aferentă Parc Industrial Bistriţa Sud, suma de 90.000 lei se majorează cu 30.000 lei, în vederea asigurării funcţionării societăţii până la finalizarea lucrărilor de realizare a parcului industrial şi a implementării planului de acţiune pentru atragerea investitorilor.

2. La Capitolul 65.02.03. Învăţământ preşcolar şi primar, defalcat se introduce o nouă poziţie – ”Sistem integrat pentru eficientizarea consumurilor energetice la Grădiniţa cu program prelungit nr. 6, str. Şieului, Bistriţa”, pentru care se alocă suma de 30.000 lei cu următoarea fundamentare:

”În vederea reducerii consumurilor energetice şi implicit a cheltuielilor în ceea ce priveşte alimentarea cu apă caldă, căldură şi energie electrică a imobilului, se propune elaborarea documentaţiilor pe fazele de proiectare pentru implementarea unui proiect pilot care să conducă la economii de până la 60% prin aplicarea unor procedee moderne bazate în principal pe tehnologii neconvenţionale (recuperarea căldurii din apele uzate cu ajutorul pompelor de căldură, co-generare de înaltă eficienţă, panouri solare cu încălzire directă a apei, panouri fotovoltaice pentru generarea de energie electrică).

Propunerea are la bază obiectivul operaţional al Domeniului Sectorial II.6. din Strategia de Dezvoltare Locală a Municipiului Bistriţa pentru perioada 2010-2030 – promovarea folosirii energiei regenerabile (solare, biomasă, geotermală, eoliene şi hidro) şi a sistemelor de încălzire din surse neconvenţionale de energie precum şi creşterea efectivă a ponderii acestora în total energie utilizată”.

3. Capitolul 67. Cultură, recreere şi religie se suplimentează cu suma de 2.000.000 lei (din diminuările anterioare);

4. La Capitolul 70.02.50. Alte servicii în domeniul locuinţelor, serviciilor şi dezvoltării comunale, suma de 100.000 lei de la poziţia ”Amenajare pârtie de schi, inclusiv utilităţi, în cadrul Complexului Sportiv Polivalent din extravilanul municipiului Bistriţa, localitatea componentă Unirea”, se diminuează cu 90.000 lei care se transferă la poziţia ” Amenajare zonă de agrement acvatică – Aqualand Bistriţa”.

5. La Capitolul 84.02.03 Transport rutier:

5.1 – Poziţia ”Bretea legătură între strada Tărpiului şi strada Subcetate” se suplimentează cu suma de 396.000 lei;

5.2 – la poziţia ”Studiu de specialitate – Linie tramvai Viişoara – Centru Istoric – Unirea” se înlocuieşte cu ”Linie verde de transport cu acţionare electrică”, cu menţinerea sumei alocate, de 30.000 lei, cu următoarea fundamentare:

”În vederea reducerii nivelului emisiilor de gaze cu efect de seră datorate transportului se propune elaborarea Studiului de oportunitate privind realizarea unei linii verzi de transport public utilizând mijloace de transport cu motor electric. Propunerea este în concordanţă cu obiectivul Domeniului Sectorial 1.5: Transport Public Durabil din Strategia de Dezvoltare Locală a Municipiului Bistriţa pentru perioada 2010-2030 – dezvoltarea echilibrată a sistemului local de transport, care să asigure o infrastructură şi servicii de transport moderne şi durabile, creşterea condiţiilor de siguranţă şi a calităţii serviciilor, compatibilitatea cu mediul, respectându-se totodată angajamentele luate de România, ce vizează domeniul serviciilor comunitare”.

Propuneri formulate de consilierul Gheorghe Tuţă şi adoptate în plen:

– Cap. 67.02 Cultură, recreere, religie: amenajarea râului Bistriţa ca zonă de agrement şi promenadă între Podul Jelnei şi Podul Budacului – 65.000 lei;

– Cap. 70.02. Locuinţe, servicii şi dezvoltare publică: SF extindere sistem de apă şi canalizare în municipiul Bistriţa – 30.000 lei; diminuarea cu 72.000 lei de la poziţia 3 – acelaşi capitol;

– Cap.84. Transporturi: introducerea unei noi poziţii: amenajare străzi în zone noi de locuinţe în municipiul Bistriţa, etapa a IV-a – elaborare studii până la faza SF: 51.000 lei.

Propunere formulată de viceprimarul Ioan Peteleu şi adoptată în şedinţa de CL:

– introducerea, la poz. 6 – Studii de specialitate, a unei poziţii noi, 6.2. – Reabilitarea şi extinderea reţelelor de iluminat public în municipiul Bistriţa, cu 20.000 lei, sumă care se diminuează de la poz. 5.1 – Extinderea sistemului de iluminat public în municipiul Bistriţa, cu următoarea fundamentare: „În vederea reabilitării şi extinderii reţelelor de iluminat public în municipiul Bistriţa, se propune elaborarea studiului de fundamentare a delegării de gestiune prin concesionarea serviciului de iluminat public, studiu care să analizeze reglementările tehnice, juridice şi financiare specifice”.

3 comentarii

  • Aqualand in Wonderland si partie de schi la soare- idei fixe dar costisitoare ale unui primar mediocru. De ce sa cheltui banii cu un complex acvatic pe pasunea din Unirea cand ar putea fi facut cu mai mult folos fie la Sarata fie la Slatinita unde ar putea fi puse in valoare si resursele de apa sarata disponibile. Astfel investitia ar putea fi mai profitabila. Cat despre partia de schi trebuie stiut ca temperatura medie anuală la Bistriţa este de 8,3 grade Celsius, in vreme ce la Predeal este de numai 5 grade. Chiar si la Colibita izoterma anuala este de doar 6 grade. In aceste conditii, o investitie asa de mare pentru o partie de schi dotata cu tunuri de zapada la Bistrita nu se justifica. Eventual o investitie mai mica pentru o partie cu zapada naturala, fara dotari speciale costisitoare poate fi luata in considerare. Primarul Cretu, ori e prost ori nu gandeste.

  • […] Bistriţa simte că pierde teren şi bani în favoarea oraşului Beclean care atrage, în fiecare sezon estival, zeci de mii de turişti. În timp ce noi avem Wonderland, dar numai pe hârtie, turiştii migrează spre locuri în care aleşii au fost ceva mai gospodari. În ceasul al 12-lea, Consiliul Local a decis, în sfârşit, să taie bani de la pârtia de schi şi să se apuce de făcut o bază de agrement acvatică. Consilierul local PSD Camelia Tabără a fost cea care a exprimat propunerea în numele comisiilor reunite ale Consiliului Local care dau avize pe buget. Ea a propus diminuarea bugetului de 100.000 de lei pentru pârtia de schi cu 90.000 de lei şi transferul banilor respectivi pentru amenajarea zonei de agrement acvatică Aqualand. Cu 20 de voturi “pentru” şi o abţinere, apropunerea a fost adoptată de Consiliul Local.Potrivit planurilor municipalităţii, Complexul sportiv şi de agrement Wonderland se va întinde pe 292 hectare şi va cuprinde zone de agrement şi recreere pentru sporturi de iarnă (pârtie de schi cu o lungime de 1.050 metri dotată cu instalaţie de nocturnă, telescaun cu o capacitate de peste 2.000 de persoane pe oră, patru tunuri pentru zăpadă artificial, parcare la baza pârtiei cu o capacitate de 200 de locuri pentru autoturisme şi nouă locuri pentru autocare, patinoar în aer liber), sporturi de vară (aqualand, înot, polo, terenuri de tenis, baschet, teren de golf, hipodrom, pistă de karting, agreement (hotel de 4 stele, centru spa, restaurant, baruri, cafenele, săli de conferinţe şi spectacole, scenă mobilă pentru spectacole în aer liber, spaţii amenajate pentru competiţii, demonstraţii şi antrenament cu role, skateboard şi biciclete), precum şi o sală polivalentă cu capacitate de 4.000 de locuri, care ar putea ajunge în cazul concertelor la o capacitate de 6.500 de locuri prin ocuparea zonei centrale a acesteia.Până acum, în Wonderland nu avem decât o tablă. (Timp Online) […]

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS