Actualitate

”November Run” Bistriţa a încheiat seria concursurilor de alergare din acest an. Rezultatele competiției

(FOTO) Ultima alergare pe distanţă mare şi prin păduri din acest an a avut loc, sâmbătă 4 noiembrie, la Bistriţa. S-au înscris aproape 500 de alergători din toată ţara la „November Run”, dar au participat, în final, peste 300 care au alergat fie pe 13 km, fie pe 31 de km. A fost un prilej numai bun pentru mulţi să-şi facă bilanţul alergărilor şi să se bucure de compania prietenilor cu care au străbătut ţara la curse.

Buni prieteni cu Mihai Ungur, el însuşi maratonist, alergătorii au venit din toată ţara la November Run, concurs ajuns la cea de-a treia ediţie, mult îmbunătăţită faţă de celelalte atât la capitolul organizare, cât şi în privinţa premiilor.

Din taxa de participare de 50 de lei, plătită de fiecare participant, s-au strâns bani pentru premii în bani pentru câştigători, la care s-au adăugat anul acesta şi vouchere, valoarea totală a recompenselor pentru cei mai buni ajungând la peste 10.000 de lei. De asemenea s-au făcut şi donaţii pentru tratamentul lui Robert Cadar, un braşovean din comunitatea alergătorilor care suferă de cancer. De altfel, la prima ediţie a concursului, el s-a numărat printre participanţi şi a realizat chiar un fotoreportaj prin pădurile bistriţene.

„Avem 500 de înscrişi. Ne bucurăm şi suntem uimiţi în acelaşi timp. Traseul de anul acesta este numai prin pădure. Sunt câteva poieni prin care trec alergătorii, ca să fie mai frumos, dar am ales mai mult zona de pădure. Sunt două probe, una de 13 km, iar alta de 31 de km. Fiind o cursă de final de an, maratoniştii aleg cursa de 31 ca o descărcare a curse pe care le-au avut. În zona noastră e chiar ultima cursă de acest gen. Mai sunt probabil curse de asfalt şi probabil alte competiţii prin sud. E un fel de revelion anticipat al alergătorilor”, a declarat pentru Timp Online Mihai Ungur, de la Păduri Bistriţene, organizatorul concursului care s-a ţinut în Pădurea Schulerwald şi prin împrejurimi.

AICI REZULTATELE CONCURSULUI

Aici puteți vedea o galerie foto.

3 comentarii

  • Felicitari organizatorilor si participantilor si tuturor celor care iubesc si ocrotesc natura si sportul !

    Sanatate si putere pentru Razvan Cadar !

    Multumim Dnei Cristiana Sabau pentru articol.

  • Va multumesc pentru bunatate, sper ca la anul sa alerg din nou prin padurile bistritene!
    Felicitari organizatorilor si celor care au alergat in acest an la November Run!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS