Actualitate

”Nu se închide” toată țara, alegerile parlamentare nu se amână

Strategia pentru următoarea perioadă în privința limitării răspândirii Covid-19 este clară: se vor lua măsuri locale, nefiind cazul ca toată țara să fie închisă, a anunțat președintele României Klaus Iohannis, care a precizat că alegerile parlamentare din 6 decembrie nu vor fi amânate:

”Tendința actuală este una de creștere accelerată a ratei infectărilor, care duce la aglomerarea spitalelor, a secțiilor de terapie intensivă și, din păcate, la un număr tot mai mare al deceselor. În acest context, măsurile de restricție sunt inevitabile. Cu cât mai repede sunt introduse și respectate aceste măsuri, cu atât mai rapid își vor produce efectele și vor putea fi ridicate din nou. Oricâte măsuri ar implementa autoritățile, oricâte restricții ar impune statul, ele își pierd din eficiență dacă unii dintre semenii noștri refuză să participe la acest efort colectiv. Cred că s-au luat deciziile bune, dar o pandemie nu este o alegere politică și o pandemie nu este un ghinion, o pandemie este o catastrofă care a venit peste noi, o catastrofă cu care trebuie să trăim până când găsim soluțiile pentru a avea un vaccin sau pentru a avea un tratament.

Strategia este destul de clară și am prezentat-o în repetate rânduri, vom reacționa și autoritățile vor reacționa local și regional. Nu este nevoie să închidem toată țara. Dacă avem focare semnificative într-un anumit număr de județe, atunci acolo se va acționa. De aceea, s-a introdus de către specialiști, de către experți acea scală care ne spune dacă este cazul să se ia anumite măsuri sau nu, ați văzut cu măsurile care s-au luat în București, în Cluj, în altă parte, de fiecare dată aceste restricții se bazează pe o evaluare a specialiștilor, care ține cont de gradul de infectare din localitatea respectivă. Așa se va continua. Avem în continuare situații foarte diferite, în diferite localități din România. Sunt orașe, sunt comune unde din păcate numărul de bolnavi este mare, dar sunt de asemenea orașe și comune unde aproape că nu există bolnavi și atunci este foarte bine să se reacționeze local, țintit, pentru ca măsurile să prindă acolo unde se răspândește cel mai rapid boala.

Pe măsură ce rata infectării va crește, este destul de probabil să apară noi și noi restricții, fiindcă sănătatea este pe primul loc și trebuie să luăm măsurile care sunt recomandate de experți pentru a preveni supraaglomerarea spitalelor, pentru a preveni răspândirea necontrolată a acestei boli. Personal, cred că toate măsurile trebuie să fie proporționale cu incidența bolii. Nu trebuie să luăm prea multe măsuri sau să introducem prea multe restricții dintr-odată. Și nu îmi doresc absolut deloc să ajungem la situația în care nu mai este permisă deplasarea între localități, dar trebuie să vedem lucrurile așa cum sunt. Și acum sunt localități în carantină din cauza incidenței mari a bolii, cum am avut și în lunile dinainte localități și cartiere în carantină, și atunci, într-adevăr, deplasarea dintr-o localitate în carantină în altă localitate nu este permisă, cum nu este permisă intrarea în localitatea carantinată decât pentru anumite categorii de persoane și în anumite condiții. Este o măsură extremă, care se ia exact atunci când altfel experții nu cred că poate fi controlată răspândirea.

Avem și noi localități unde purtarea măștii în aer liber este obligatorie. Este o măsură care, dacă va fi recomandată de experți, va fi impusă. În principiu, dacă experții ar recomanda așa ceva, eu aș fi de acord. Acum nu există această recomandare. Există în unele localități și acolo s-a luat măsura.

Sănătatea publică este ameninţată de Covid-19, iar politica românească este ameninţată de PSD. Sunt două pericole. Nu se poate aştepta nimeni ca Guvernul singur să stăpânească epidemia, este o răspundere partajată. Autorităţile au partea lor de răspundere, cu măsurile, cu restricţiile, cu amenzile, de ce nu, să o spunem şi pe asta, dar fiecare dintre noi, deci cetăţeanul are probabil răspunderea mai mare fiindcă boala nu se răspândeşte de la o autoritate la altă autoritate sau din instituţie în instituţie. Boala se răspândeşte de la om la om şi de aceea răspunderea noastră individuală este foarte mare şi nu este bine să amestecăm aceste lucruri, dar câteodată politicienii se bagă şi unde nu trebuie şi cu siguranţă vă amintiţi că PSD a ţinut în Parlament câteva săptămâni o lege care trebuia dată urgent pentru a permite Guvernului să ia măsuri exact pentru îngrădirea epidemiei.

O democrație nu funcționează fără alegeri, am spus aceste lucruri și înainte de alegerile locale și am pledat pentru organizarea alegerilor locale și am văzut cu toții că a funcționat rezonabil de bine, nu au fost incidente epidemiologice. Însă, este clar că, dacă numărul de cazuri crește, campania electorală se va desfășura în condiții mai speciale decât la alegerile locale. Însă alegerile trebuie să aibă loc. Nu putem să continuăm fără un Parlament cu puteri depline. V-am explicat, acest Parlament este unul care expiră pe 20 decembrie, asta este, așa scrie în Constituție, după care, chiar dacă ar rămâne, nu mai are puteri depline, nu mai poate să dea legi organice, nu mai poate nici să le ia în discuție.

Cu cât am putea să amânăm alegerile? Constituția ne spune maximum trei luni. Și atunci ajungem la sfârșitul iernii. Nu cred că cineva își imaginează că situația epidemiologică peste trei luni va fi net mai bună în iarnă spre primăvară, față de 6 decembrie. Deci, chiar dacă admitem, condițiile sunt speciale, suntem în pandemie, avem, din păcate, foarte multe persoane bolnave, trebuie să găsim o formă prin care facem campanie mai mult online decât fizic, mai mult prin televizor, prin radio, decât fizic, și să mergem la vot. Actul de votare în sine nu este mai periculos decât mersul supă pâine, de exemplu. Ați văzut, la alegerile locale organizarea a fost bună. Au fost circuite diferite pentru intrare și ieșire, s-a dezinfectat, s-a măsurat temperatura. Deci lucrurile au fost bine controlate și așa va fi și pe 6 decembrie, la alegerile parlamentare.

Vedeţi, alegerile vor fi pe 6 decembrie. Ele sunt proclamate, sunt pregătite, deja s-au depus candidaturi şi se merge mai departe. Mandatul Parlamentului nu poate fi prelungit prin lege. Mandatul Parlamentului este consfinţit prin Constituţie. Legea nu poate suspenda sau scoate din funcţiune Constituţia, deci, mandatul este fix 4 ani, nimic mai mult. Data alegerilor trebuie să se stabilească în aşa fel încât un mandat să se termine şi să înceapă în timp util următorul mandat. Sigur, Constituţia prevede că în anumite situaţii speciale alegerile pot fi organizate după terminarea mandatului, dar nu mai târziu de 3 luni, şi Constituţia prevede şi situațiile în care se întâmplă acest lucru, deci, oricâte proiecte de legi ar pune pe masă unii parlamentari care nu se mai satură şi vor să mai rămână un pic acolo să mai şurubărească un pic la legislaţie, aceste lucruri prin Constituţia noastră nu sunt posibile.

Nu cred că are vreo legătură cu alegerile locale creșterea numărului de cazuri. Este însă posibil ca în unele localități să aibă legătură cu petrecerile care s-au făcut după alegerile locale, ilegal și cu încălcarea normelor în vigoare. Din păcate, au fost astfel de cazuri, oamenii au fost găsiți, au fost amendați, dar probabil unii la aceste petreceri, din entuziasm, au uitat că nu suntem în normalitate, suntem în pandemie. Dar nu alegerile și nu procesul electoral au dus la aceste creșteri”.

5 comentarii

  • Îi doare fix la bască pe domnii politruci de popor.Cei de la putere ,doresc cît mai repede ale geri,deoarece cu fiecare zi scad în sondaje,guvernarea erodează.Cei din opoziție ,doresc amînarea,unii știind că nu mai prind un nou mandat și atunci trag de timp cît pot,plus că se gîndesc să mai crescă un pic în sondaje.Din păcate la popor nu se gîndește nimeni.
    PĂREREA MEA !

  • Unde sunt paturile ATI cumparate de guvern???? Maștile??? Prefectura? Primăria? Ce fac ptr HORECA???? Nimic??? Așteaptă sa moara???? Cred ca somajul trhnic este o soluție??????? Nu este!!! Este faliment national!!!!!!!! Trebuia sa fiți pregătiți dpdv al preluării și tratării bolnavilor!!!!! Dezastru sunteți! Trăiască alegerile și ciolanul!!!!!!!! Rușine! Sa vedem Ziariștii ca apara dreptatea și adevarul celor din industria Horeca! Ca e bai! Bistrita e oraș mic, aici dacă se închid din nou aceste afaceri ss va muri de foame! Da poate ne da pufuleți prefectura!!!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.