Peste trei săptămâni, numărul infectărilor ar putea să scadă, iar din martie vor fi luate măsuri de relaxare. Până atunci, va mai fi o perioadă grea, pentru că în spitale apar focare de infecţie la personalul medical, a spus ministrul Sănătății, Alexandru Rafila. ”Vorbim de focare la personalul medical. Am avut o astfel de situație […]
Purtarea măștilor FFP2 ar putea deveni obligatorie în valul 5 al pandemiei. Alte măsuri discutate de Guvern
Șomajul tehnic, obligativitatea purtării măștilor FFP2 în toată țara și testarea copiilor în școli sunt măsurile discutate, luni, la sediul Guvernului, de premierul Nicolae Ciucă și responsabilii de gestionarea pandemiei de Covid-19. La întâlnire au participat miniștri și reprezentanți ai ministerelor Sănătății, Finanțelor, Justiției, Educației, Muncii și Solidarității Sociale, precum și șeful Departamentului pentru Situații […]
Pr. Nicolae Feier, despre o experiență personală tristă: Gândiți-vă de două ori dacă vreți să trăiți sau să muriți
(VIDEO) ”Când auzim că oamenii pe care îi cunoaștem sau prietenii apropiați trec prin momente de cumpănă și unii chiar pierd lupta cu viața, când sub ochii noștri colegi sau membri ai familiei – până ieri persoane puternice și pline de vigoare – devin brusc victime ale virusului, trebuie să înțelegem cu toții că este […]
Sergiu Petrușca, student la Cambridge, explică pandemia pe înțelesul tuturor. Interviu despre virus, măști, vaccin
Bistrițeanul Sergiu Petrușca a fost medaliat cu aur la faza internaţională a Olimpiadei Pluridisciplinare de Ştiinţe pentru Juniori, iar acum este student în anul III la Universitatea Cambridge din Marea Britanie, la Facultatea de Științe ale Naturii, specializarea Chimie. Cu câteva zile înainte să plece la universitate, a acceptat să vorbim într-un interviu mai amplu […]
Primul an de pandemie în cifre. Câți s-au infectat, câți au stat în spital și câți au murit
Peste 7300 de conjudețeni s-au infectat cu virusul SARS-CoV-2 în cursul anului trecut, iar dintre aceștia, peste 300 au murit, se arată într-un raport al Direcției de Sănătate Publică Bistrița-Năsăud, dat publicității. În spitalele din Bistrița și Năsăud au fost internați 35,37%. Conform sursei citate, în anul 2020 s-au înregistrat 7393 cazuri de infecție cu […]
Directorul DSP, precizări despre deschiderea noului an școlar, învățământ online și vaccinarea elevilor
Festivitățile pentru deschiderea noului an școlar pot avea loc însă numai în aer liber, cu purtarea măștii și nu pot dura mai mult de o oră și jumătate, a spus medicul Anca Andrițoiu, directorul executiv al Direcției de Sănătate Publică Bistrița-Năsăud la ședința cu directorii de școli de joi în care a făcut și alte […]
Echipamente de protecție medicală de peste 1,2 mil. de lei pentru Liceul ”Radu Petrescu” Prundu Bârgăului
Liceul ”Radu Petrescu” Prundu Bârgăului va avea la dispoziție echipamente de protecție medicală în valoare de peste 1,2 milioane de lei constând în măști pentru copii și adulți, dezinfectanți pentru mâini și suprafețe, dispensere, covorașe dezinfectante și un termocanner. Consiliul Local Prundu Bârgăului s-a întâlnit în ședință extraordinară ca să aprobe un proiect de hotărâre […]
Ciobăneștii românești cuceresc lumea. În ce țări au ajuns exemplare de Carpatin și Mioritic
Câinii ciobănești din rasele românești se bucură de tot mai mult succes în străinătate, mai ales după omologarea acestora și recunoașterea lor pe plan internațional. În timpul pandemiei, crescătorii au avut cu 30% mai multe cereri pentru pui, inclusiv din SUA și Estonia. ”Rasele românești – Ciobănesc Românesc Mioritic, Ciobănesc Românesc Carpatin, Ciobănesc Românesc de […]
Personalul medical și medico-sanitar nevaccinat se va testa periodic pe propria cheltuială
Dacă incidenţa cazurilor de Covid-19 va creşte peste anumite limite, Ministerul Sănătății va propune testarea periodică a personalului medical şi medico-sanitar nevaccinat, costurile urmând să fie suportate de cei testaţi. „Vom veni cu o propunere, cel mai probabil, prin care personalul medical şi medico-sanitar nevaccinat să se testeze periodic tocmai pentru a asigura securitatea pacienţilor […]
Vacanțele în țări ca Spania și Grecia, afectate de schimbările de pe o zi pe alta
Spania, Portugalia și Olanda au intrat în zona roșie de la miezul nopții de sâmbătă spre duminică, iar Grecia, în zona galbenă, potrivit deciziei de joi a Comitetului Național pentru Situații de Urgență, care a actualizat lista țărilor cu risc epidemiologic ridicat. Persoanele vaccinate împotriva COVID-19 nu trebuie să stea în carantină la sosirea în […]
- 1
- 2
- 3
- …
- 5
- Pagina următoare »