Economie Social

Nu vă ajung banii de facturi la oraş? Vă puteţi muta la ţară. Iată ce opţiuni aveţi!

Iarna bate la uşă, iar mulţi orăşeni tremură la gândul că sunt şomeri şi au facturi mari de plătit. Statul la bloc şi la oraş nu este singura opţiune dacă eşti într-o astfel de situaţie. Cei mai inspiraţi s-au mutat deja la ţară unde o casă costă mai puţin, iar încălzirea cu lemne e mai ieftină. Timp Online îţi spune ce variante ai dacă vrei să te muţi la ţară.

Satul Şieu Măgheruş, aflat la câţiva kilometri de Bistriţa, este o opţiune demnă de luat în calcul de cei care nu mai pot suporta povara cheltuielilor de la oraş. O casă cu 12 ari de teren în această localitate traversată de DN 17 poate fi cumpărată cu 15.500 de euro. Sunt şi variante mai scumpe pentru cei cu bani mai mulţi. În aceeaşi localitate, o casă de 300 de metri pătraţi cu 17 ari de teren, trei camere, holuri şi dependinţe costă 45.500 de euro, iar una cu etaj, cu trei camere şi dependinţe, cu 20 de ari de teren, încălzită cu sobe de teracotă, poate fi cumpărată cu 55.000 de euro. Potrivit autorităţilor locale, turismul ar putea lua avânt în această zonă. Se pot amenaja aici, tabere, centre de vânătoare, de pescuit, centre de recuperare medicală, terenuri de golf, baze hipice.

O altă localitate tot din această comună este Arcalia. Aici, cineva vinde o casă  de 165 de metri pătraţi, finisată la exterior şi tencuită, dar fără utilităţi. O puteţi cumpăra cu 36.000 de euro. În vecinătate, la Sărăţel, o casă veche, de cărămidă, dar cu 18 ari de teren, poate fi cumpărată cu 35.000 de euro. Datorită castelului şi ariilor protejate din apropierea lui, Arcalia ar putea deveni o zonă de interes turistic.

Sunt case de vânzare şi la Dumitra, comună aflată şi ea la doi paşi de Bistriţa. Cu 45.000 de euro vă puteţi cumpăra aici o casă nouă care are şi o livadă de 20 de ari. Dacă deţineţi un spaţiu comercial sau un apartament la parter, la Bistriţa, puteţi face chiar schimb cu proprietarul casei, interesat să-şi deschisă, la Bistriţa, o firmă. Dumitra s-ar putea să fie în viitor o zonă cu mai multe locuri de muncă decât Bistriţa, dat fiind faptul că aici va funcţiona depozitul ecologic de gunoi al judeţului.

Valea Bârgăului este o altă opţiune bună pentru cei care vor să renunţe la oraş. Cu 50.000 de euro vă puteţi cumpăra o casă în Bistriţa Bârgăului . Are patru camere, două băi, bucătărie, încălzire centrală şi 17 ari de grădină. Ţinând cont de intenţia autorităţilor să dezvolte zona de agrement Colibiţa şi să amenajeze chiar şi o pârtie de schi la Bistriţa Bârgăului, cei care se vor stabili aici şi vor avea şi idei de afaceri nu vor avea de regretat.

Graţie Programului „Casa Verde”, la ţară vă puteţi monta instalaţii alternative de încălzit, cum ar fi panourile solare, numai bune pentru produs apă caldă. De asemenea, vă puteţi încălzi cu lemne sau brichete de rumeguş, ieftine în comparaţie cu gazul.

Totodată, dacă aveţi norocul să găsiţi în preajma locuinţei o sursă bună de apă, nu va trebui să mai plătiţi facturi către Aquabis.

Există, fireşte şi dezavantaje, dar acestea pălesc în faţa faptului că puteţi să vă cultivaţi singur grădina, să obţineţi legume sănătoase şi fructe din livadă pe care nu va mai trebui să daţi bani. În plus, dacă aveţi nevoie de lapte şi carne, le veţi cumpăra de la ţărani la alte preţuri.  

Cristiana Sabău

Foto: intrare în satul Dumitra, sursa victorperdevara.wordpress.com

4 comentarii

  • daca vreti sa va mutati la tara alegeti o localitate unde este canalizare.unde nu este canalizare o sa traiti un adevarat infern pentru ca multi gospodari isi varsa rezidurile direct in santul de langa drum,si miroase ingrozitor,pe langa pericolul ce va paste in a va infecta cu diversi virusi prin inahalarea din aerul infestat.apropo ,nu exista o autoritate care sa se ocupe de aceste probleme?in localitatile unde nu este canalizare riscul imbolnavirii este major.

    • Nu sunt de acord cu dumneavoastra. Sunt localitati in care oamenii au fose septice si nu procedeaza cum ati spus. Pana la urma, vina este si a autoritatilor ca nu-i amendeaza pe cei care fac asa cum spuneti. Si la oras pute adesea chiar daca e canalizare. Asta pentru ca taranii de la sat stau la bloc si arunca in canalizare toate mizeriile, inclusiv haine daca nu stiati, si se infunda tot.

  • exista o localitate pe valea somesului in care gospodarii isi varsa rezidurile in santul de langa drum.acest sant este in fata scolii din localitate,asa ca zi de zi 250 de copii inhaleaza zilnic mizeriile din rezidurile din sant.daca te apropii de sant nu poti rezista,miroase ingrozitor.vara este dezastru,miroase parca mai tare,iar din copii ,multi se imbolnavesc,dar nu stiu de ce.si aceasta situatie dureaza de 7 ani ,si nimeni nu face nimic.

    • M-ar interesa care este aceasta localitate. Nu de alta, dar as vrea sa vad cu ochii mei si sa nu mai vorbim asa, ca sa sune. Daca nu spuneti despre ce localitate e vorba, normal ca vor mai urma inca sapte ani de nesimtiri. Si apoi inca sapte si tot asa.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS