Nu există intenţia de a declara starea de urgenţă şi nici cea a instituirii unei carantine generale în perioada următoare, a anunțat președintele României, Klaus Iohannis, precizând însă că nici nu este momentul să se discute despre unele relaxări generalizate.
”Vreau să fie foarte clar, nu există nicio intenție, eu nu intenționez să promovez instituirea unei carantine la nivel național, un așa-numit lockdown, după alegerile parlamentare din 6 decembrie. Repet, nu există nicio intenție de a intra în lockdown după alegeri. Repet aceste lucruri fiindcă sunt politicieni fără niciun fel de scrupule care încearcă să se promoveze cu știri de tip senzațional și vor să ne spună ce s-ar putea întâmpla. Lockdown-ul nu se întâmplă! Abordarea pe care am avut-o până acum s-a dovedit că dă rezultate și o vom menține în continuare. Vom continua să instituim măsuri zonale sau regionale, deci în localități, acolo unde situația o impune, unde avem o creștere prea mare a numărului de cazuri. Deci în acest moment nu există intenția de a declara starea de urgență și nu există intenția instituirii unei carantine generale, deci un lockdown”, a declarat șeful statului.
Președintele a spus că nu se poate vorbi acum despre o relaxare a restricțiilor: ”Măsurile care sunt acum în vigoare au dus la o reducere a creșterii numărului de infecții. Ba chiar se poate constata o ușoară descreștere. În aceste condiții, experții pe care i-am consultat inclusiv astăzi sunt de părere că în perioada următoare nu este nevoie de noi restricții. Pe de altă parte, trebuie să fim foarte precauți. Nici nu se vor lua înapoi restricțiile, fiindcă numărul de infectări este în continuare foarte mare, ATI-urile sunt aproape toate pline, iar numărul de decese este în continuare foarte mare, deci nu putem să vorbim acum de o relaxare. Știu că toată lumea își dorește să se anuleze toate măsurile de restricție și să intrăm în sărbători ca de obicei. Acest lucru, din păcate, nu cred că este posibil. Este puțin probabil ca până la mijlocul lui decembrie sau până la sfârșitul lui decembrie numărul de infectări să scadă atât de mult, încât să se renunțe la restricții. Deci, chiar dacă acum avem oarece motive de optimism moderat, că am reușit să stopăm acea creștere vertiginoasă, nu este momentul să discutăm despre relaxări generalizate. Măsurile rămân în vigoare, orice relaxare prematură periclitează rezultatele obţinute”.
El a menționat că, ”din păcate, în continuare sunt localităţi unde se va impune carantinarea sau unde poate se va prelungi cu câteva zile carantina pentru a reduce numărul de noi infectări şi pentru a da o şansă medicilor să se ocupe de persoanele care au probleme grave”.
Preșdintele a afirmat că a cerut Institutului Național de Sănătate Publică o analiză privind evoluţia epidemiei în localitățile carantinate: ”Carantinarea zonală reduce mobilitatea, adică locuitorii se întâlnesc mai rar între ei, inhibând astfel răspândirea virusului, mai ales de la persoane asimptomatice, care de multe ori nici nu știu că poartă virusul, la persoane sănătoase. Datele arată că începând cu 20 noiembrie se observă o tendinţă de scădere a numărului de infectări cu SARS-CoV-2. Acest lucru se reflectă în numărul de cazuri săptămânale, cât şi în media zilnică a numărului de cazuri şi a ratei de pozitivare a probelor. Sunt date concrete care dovedesc că măsurile luate de autorităţi au fost corecte şi populaţia a respectat acest măsuri, ceea ce ne oferă o doză de optimism”.
El a adăugat că restricţiile care sunt în vigoare pentru toată lumea vor fi valabile şi pentru staţiunile de la munte pe durata vacanţei de iarnă. Şeful statului a precizat că se vor face reglementări specifice în acest domeniu, care vor fi comunicate. ”Vom elabora reglementări specifice şi vom comunica aceste lucruri. Însă măsurile generale rămân valabile la fel ca la toată lumea, indiferent dacă este pe schi, pe patine sau se duce pur şi simplu să admire peisajul. Măsurile, restricţiile care sunt în vigoare pentru toată lumea sunt în vigoare şi pentru staţiunile de la munte”.
Pe lângă măsurile impuse local prin ordinele de carantinare (inclusiv la Bistrița până în 3 decembrie), la nivel național sunt valabile o serie de restricții precum obligativitatea purtării măștii în toate spațiile publice închise și deschise, interzicerea organizării de petreceri, interzicerea deplasărilor în afara locuinței în intervalul orar 23.00 – 05.00, cu câteva excepții, suspendarea activităților în piețele închise, magazine deschise până la ora 21.00, activități școlare în sistem online.
Foto cu caracter ilustrativ
Adaugă comentariu