Actualitate

Nuntă în familia senatorului Ioan Deneş. Primarul Becleanului a oficiat căsătoria

Nuntă mare în familia senatorului PNL Ioan Deneş. Flaviu, fiul acestuia, s-a căsătorit cu Bianca, aleasa inimii lui. Căsătoria civilă a fost oficiată de primarul Becleanului, Nicolae Moldovan, care este şi unchiul mirelui. Tocmai de aceea, emoţiile au fost mai mari.

nunta flaviu denesBiserica Penticostală „Bethel” din Beclean a găzduit sâmbătă, la prânz, ceremonia religioasă în care Flaviu Deneş, fiul senatorului Ioan Deneş, i-a jurat credinţă şi iubire Biancăi, aleasa inimii lui. S-a întâmplat în prezenţa naşilor Dani şi Alisa Filip, respectiv Andrei şi Raluca Crăciun.

Căsătoria civilă a fost oficiată de primarul Becleanului, Nicolae Moldovan, unchiul mirelui. “Astăzi este un eveniment foarte important în familia mea, am fost foarte încântat ca eu sa oficiez starea civilă a nepotului meu”, a declarat edilul Becleanului.


După ambele ceremonii, mirii au venit la Bistriţa unde, la Hotel Metropolis, şi-au primit invitaţii la petrecere. Este vorba, printre alţii, de prefectul Ioan Ţintean, de preşedintele Consiliului Judeţean, Emil Radu Moldovan, parlamentarii USL,  liberali şi social-democraţi din Beclean şi Bistriţa, dar şi mai mulţi şefi de instituţii.

Urăm casă de piatră şi multă fericire tinerei familii. La mulţi ani!

nunta Denes 8 nunta Denes 1 nunta Denes 2 nunta Denes 3 nunta Denes 4 nunta Denes 5 nunta Denes 6 nunta Denes 7

1 comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS