Cultură

O brunetă din Dumitra, elevă a Liceului de Muzică, e Miss Jupânul 2012 (FOTO)

Are 15 ani şi este elevă a Liceului de Muzică "Tudor Jarda" din Bistriţa, e foarte talentată la cântat, frumoasă foc şi a primit pe bună dreptate titlul de "Miss Jupânul 2012". Se numeşte Roberta Opre şi este din Dumitra. În faţa unui public numeros, Roberta a arătat că este un star în devenire.

Roberta a urcat pe scenă în faţa unui public numeros şi a cântat ca o privighetoare. Are o voce foarte frumoasă, studiată, dar mai are de partea ei şi frumuseţea, toate ingrediente pentru a câştiga titlul de „Miss Jupânul 2012”.

Duminică, în ultima zi a „Toamnei bucatelor de al Jupânul”, la concursul de miss organizat în premieră cu ocazia acestui eveniment, s-au înscris cinci fete: Ioana Hordoan, Lavinia Bogdan, Ioana Zăgrean, Anamaria Buhai şi Roberta Opre. Cele care nu au ştiut să cânte au dansat şi au enumerat produsele vândute prin reţeaua Agroinvest. S-au descurcat foarte bine toate, însă doar ultimele trei au fost invitate, la final, pe scenă, să primească flori şi daruri de la însuşi Jupânul. Ioana Zăgrean a ocupat locul trei, Anamaria Buhai s-a clasat a doua, iar Roberta s-a ales cu coroniţa şi cu multe aplauze din partea publicului.

Cel mai aprig susţinător al fetelor a fost Vasile Rostaş Racoţi, câştigătorul concursului de mâncat cârnaţi, care a dansat cât l-au ţinut puterile.

Mai multe fotografii de la acest eveniment găsiţi pe pagina noastră de facebook.

       

5 comentarii

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui macete Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS