Recomandări Social

O femeie din Spermezeu a împlinit un secol de viață. Cine a felicitat-o la aniversare

(FOTO) O femeie din comuna Spermezeu a împlinit 100 de ani. Lucreția Șoș, fiindcă despre ea este vorba, a primit o sută de trandafiri din partea primarului comunei Sorin Hognogi și o diplomă din partea Primăriei și Consiliului Local Spermezeu. La ceas aniversar a felicitat-o prefectul Stelian Dolha și subprefectul Lorand Toth.

”Astăzi împreună cu domnul prefect Stelian Dolha și cu domnul subprefect Lorand Toth am fost să îi urăm multă sănătate! Lelea Lucreția Șoș a împlinit astăzi 1️⃣0️⃣0️⃣ de ani! Nu a fost ușoară viața pentru dânsa, dar a reușit să treacă cu bine prin toate greutățile vieții și astăzi, a fost o bucurie pentru noi că am reușit să stăm de vorbă cu dânsa, fiind lucidă și comunicativă! La mulți ani, lelea Lucreția Șoș!”, a scris pe Facebook primarul Sorin Hognogi.

Conform Enciclopediei României, în 1921 a avut loc reforma financiară, iar în Transilvania este înfăptuită prima reformă agrară. La 27 februarie, viitorul rege Carol al II-lea se căsătoreşte la Bucureşti cu principesa Elena, fiica regelui George al Greciei, iar în 4 aprilie 1921 se înfiinţează „Institutul de seruri şi vaccinuri Dr. I. Cantacuzino”. (…) În 16 iunie, s-a constituit la Bucureşti Societatea „Orient Radio” (Rador), agenţie telegrafică de presă. În 1921, s-a născut la 25 octombrie: Mihai I, fiul principelui Carol şi al principesei Elena a Greciei, iar în 11 iunie 1921 a decedat Emil Costinescu – finanţist, politician, deputat, ministru de Finanţe, unul dintre fondatorii şi directorii Băncii Naţionale a României.

https://www.facebook.com/hognogi.sorin/posts/4247062342012605
Etichete

1 comentariu

  • Sa ne traiesti, bunico! Multe au vazut ochii tai si multe au auzit urechile tale. Ar trebui nu doar in astfel de momente aniversare sa afisam respect fata de acesti oameni – bunicii si strabunicii nostri.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.