Actualitate

O femeie și-a pierdut viața în urma unui incendiu la o casă din Chețiu

Pompierii militari au intervenit pentru stingerea unui incendiu puternic izbucnit la o casă din localitatea Chețiu, comuna Chiochiș, și în urma căruia, din păcate, o femeie a murit.

Imediat ce s-a putut asigura accesul în interiorul locuinței, pompierii au identificat, din nefericire, trupul carbonizat al unei femei în vârstă de 62 de ani, a transmis ISU Bistrița-Năsăud.

Pompierii militari de la Stația Beclean au acționat cu două autospeciale de stins incendii și o ambulanță de prim ajutor SMURD.

După aproximativ două ore, incendiul a fost lichidat, manifestându-se pe o suprafață totală de aproximativ 70 mp și afectând casa în totalitate.

Cauza probabilă a incendiului: jar sau scânteie de la o sobă fără acumulare de căldură.

Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud a precizat: ”Polițiștii Secției 4 Poliție Rurală Beclean au fost sesizați, prin 112, cu privire la faptul că la un imobil din Chețiu, comuna Chiochiș, a izbucnit un incendiu. În urma primelor verificări efectuate, în incediu a fost surprinsă o femeie de 62 de ani, din Bozieș. Din nefericire, în urma leziunilor suferite, aceasta a decedat. În cauză va fi dispusă necropsia, în vederea stabilirii cu exactitate a cauzei decesului. Polițiștii Secției 4 Poliție Rurală Beclean au deschis dosar penal pentru ucidere din culpă și distrugere din culpă și continuă cercetările în vederea stabilirii cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul”.

Foto-Video: ISU BN

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS