Actualitate

O firmă din zona industrială își concediază mai mult de jumătate dintre angajați

O companie din zona industrială a Bistriței, cu activitate în sectorul metalurgic, va concedia colectiv mai mult de jumătate dintre angajați, potrivit informării transmise Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă.

Este vorba despre Betak SA care va concedia colectiv circa 100 de angajați dintre cei 179 pe care îi are acum. ”Așa au anunțat, însă până la încheierea negocierilor interne numărul poate fi mai mic”, a declarat Angela Koos, directorul AJOFM, pentru publicația locală Timp Online.

Conform sursei citate, disponibilizările vor avea loc etapizat, începând cu 1 martie a.c., iar persoanele concediate vor intra în șomaj. Printre angajații vizați de concedieri se numără muncitori din producție, șoferi și personal TESA.

În 12 decembrie 2025, Tribunalul Bistrița-Năsăud a admis cererea formulată de Betak SA de intrare în insolvență pentru datorii totale de peste 62 de milioane de lei la data depunerii cererii în instanță.

Termenul limită pentru depunerea cererilor de admitere a creanţelor este ziua de mâine, iar cel pentru verificarea creanţelor, întocmirea, afişarea şi comunicarea tabelului preliminar al creanţelor 17 februarie 2026.

Betak produce conductori sub formă de bandă sau rotund, electrozi de împământare și alte componente ale instalaţiilor electrice care au rolul de a disipa în sol suprasarcinile electrice şi descărcările accidentale de tensiune, fulgerele şi trăsnetele. De asemenea, este producător de parapete de protecție stradală și de structuri metalice diverse.

9 comentarii

  • Sa ia imprumut de la camatari ca sa tina salariatii,asa cum a facut ciuma rosie timp de 37 de ani.Imprumuturi pentru stadioane,aeroport,handbal,specialii de la stat,specialii pensionari,toate agentiile inventate de ciolaci,chelneri ,etc,iar acum platim 1 miliard de euro pe luna pentru dobanzi.La privat cat faci atata ai,la mafioti daca nu ai, iei imprumut,iar 10% din lucrari ii bagi la jab.

    88
    10
  • O sa fie un joc mare pentru Bistrita momentul cand Leoni o sa inceapa disponibilazari in masa. E doar o chestiune de timp daca se urmareste declinul industriei auto si nevoie de cablaje.
    De mentionat ca investitori “strategici” nu au mai aparut in judet in ultimii 15 ani cel putin. Parcul Industrial e mai mult de 3 sferturi gol iar fimele existente sunt in mare parte tot firme locale ce si-au relocat sediul.
    Drumuri rapide, cale ferata realibilitata si lobby pe la marile ar trebui sa fie prioritatea administratiei locale si judetene. Dar ei viseaza avioane 🙂

    117
    4
    • De asta vor să facă aeroport, ca să-i ajute pe șomeri să zboare mai ușor în străinătate, să ajungă mai repede la cules de căpșuni sau sparanghel.

      35
      2
  • Asta ar trebui să-i doară pe politicieni, nu aiurelile lor gen : ”Din două una, daţi-mi voie: ori să se revizuiască, primesc! Dar să nu se schimbe nimica; ori să nu se revizuiască, primesc! dar atunci să se schimbe pe ici pe colo, şi anume în punctele… esenţiale”

    31
    2
  • Nu este ușor pentru nimeni ca s-a ajuns în această situație. Singurul care va pierde este proprietarul. Angajați vor găsi alte slujbe ia lichidatorii vor umple buzunarul

    14
    3
  • Se va construi acolo un mall frumos , vecin cu Leroy Merlin / Sticla și cu cel Netex/Filatura .
    Dupa ce se predau și cei de la RALL / Radiatoare vom avea acolo cel mai mare și mai frumos Mall din Ardeal .
    O splendoare !
    Vor veni toți clujenii la shoping în Bistrița .
    Zic de clujeni pentru ca numai ei vor mai avea bani de fandoseală , bistrițenii vor zbura spre Almeria , l-a pus roșii în solarii .
    Mulțumim Bogdan Gruia Ivan , mare ministru al economiei și mare ministru al energiei !
    Ați reușit imposibilul !
    Ați reușit să puneți firmele românești pe butuci !

    35
    2
    • Politicienii au reușit să ruineze industria după 1990 făcând loc marilor magazine străine ale căror profit merge în tara de origine

Apasă aici ca să comentezi

Răspunde-i lui Viitorul sună bine . Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.