Actualitate

”O lume minunată, în care veţi găsi numai copii”. Ziua Copilului, sărbătorită în Parcul Municipal

(FOTO) Pentru a marca Ziua Copilului, Primăria Bistrița a invitat copiii de grădiniță și elevii claselor I-IV de la unitățile de învățământ din oraș în Parcul Municipal la un carnaval dedicat lor, unde au putut cânta, dansa, desena pe asfalt și participa la diferite jocuri specifice vârstei lor.

Pentru ca toți cei mici să se simtă răsfățați, și-au făcut apariția personaje de poveste și au fost pregătite ateliere pentru picturi pe față realizate de elevii Liceului de Arte ”Corneliu Baba”.

Între momentele de distracție, copiii au primit baloane și bomboane.

”Cu drag, pentru copii. Primăria Bistriţa a desfăşurat o acţiune dedicată copiilor. Au fost invitaţi, în Parcul Municipal, elevii claselor primare de la unităţile de învăţământ din municipiu. Cei mici s-au distrat desenând pe asfalt sau rugându-i pe elevii Liceului de Arte Plastice „Corneliu Baba” să le picteze „ceva frumos” pe faţă. Alintaţi de razele blânde ale soarelui, cei mici s-au bucurat de muzica, întrecerile, jocurile şi dulciurile pregătite pentru ei”, a precizat municipalitatea.

Ziua Internaţională a Copilului este sărbătorită pe 1 iunie în aproximativ 30 de ţări, în frunte cu SUA şi China. Ziua Copilului a fost menţionată prima dată la Geneva la Conferinţa Mondială pentru Protejarea şi Bunăstarea Copiilor, din august 1925, la care 54 de reprezentanţi din diferite ţări au adoptat Declaraţia pentru Protecţia Copilului. După această conferinţă, multe guverne au introdus Ziua copilului. În anul 1954, UNICEF a emis o recomandare pentru ca fiecare stat să aibă anual o zi a copiilor.

De anul acesta, în România 1 iunie este zi liberă nelucrătoare.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS