Actualitate

O mare companie din turism vrea să amenajeze un hotel în incinta Complexului Sugălete (FOTO)

O mare companie din turism intenționează să amenajeze un hotel în incinta Complexului Sugălete din Bistrița, cu prelungire până spre strada Lupeni. Este vorba despre un proiect al companiei Karpaten Turism care va intra joi în dezbaterea Comisiei Zonale a Monumentelor Istorice (CZMI).

La parterul construcției cu 37 de camere va fi amenajat sediul agenției, iar interiorul va fi recompartimentat și mansardat. Conform anunțului, va fi desființată și reconstruită o anexă dacă cei unsprezece specialiști membri ai CZMI 3 vor da un aviz favorabil proiectului care fost respins anul trecut, în luna mai, de Comisia Națională a Monumentelor Istorice a respins proiectul fiind refăcut ulterior.

”Centrele istorice pot fi salvate în mare parte prin investiții private mari acompaniate de dosare de restaurare bine făcute. Iată că valul ajunge și pe Sugălete, această mare rană deschisă a patrimoniului nostru. Știind că DJC nu avizează orice, sperăm să vedem pe Sugălete un hotel elegant, cu respect față de cei 800 de ani de istorie a ansamblului. Proiectul poate atrage și ridicarea din ruină, prin alte investiții, a părții terminale a străzii Lupeni”, este de părere Alianța pentru patrimoniul bistrițean Petrus Italus Trust.

Ansamblul Sugălete este cel mai lung șir de imobile medievale cu arcade la parter din România, un ansamblu compus din 13 clădiri construite când Bistrița era un însemnat centru comercial al Transilvaniei.

În secolul al XV-lea aici era locul unde drumeții europeni se opreau pentru a gusta din vinurile bistrițene și mai apoi plecau spre țările balcanice. Construit spre sfârșitul secolului al XIV-lea respectiv începutul sec XV-lea în prezent complexul reprezintă un ansamblu civic parte din vechea cetate bistrițeană.

Despre vremurile în care burgul era cel mai cunoscut loc de răspântie pentru principalele drumuri comerciale din Transilvania a rămas scris și în cărțile despre istoria Bistriței, acestea făcând referire și la atmosfera din acea perioadă.

De exemplu Oscar Skrabel a menționat în volumul „Nostalgii citadine” publicat în anul 2007 că „Aproape zilnic, care cu coviltire umpleau curţile lungi ale caselor din Sugălete. Aici erau amenajate, pe lângă depozite spaţioase, şi grajdurile pentru animalele de povară. În încăperile dinspre piaţă, drumeţii se puteau ospăta pe cinste cu rafinatele preparate culinare ale bistriţenilor. Vinurile autohtone de Lechinţa, Teaca şi Steiningerul erau renumite şi se bucurau şi atunci de o binemeritată apreciere”.

Una dintre cele 13 case a adăpostit prima farmacie din Bistrița denumită și „La Vulturul Negru” (1516).

Fondată în anul 1996, Karpaten Turism a fost una dintre primele agenții touroperatoare care s-a dedicat promovării atracțiilor turistice din România și atragerii de turiști străini.

În prezent, compania deține în flota proprie 16 autocare moderne, două nave de croazieră în Delta Dunarii și două hoteluri, în Predeal și Bazna, stațiune din județul Sibiu. În planurile companiei este și amenajare a două hoteluri la Sibiu 2021, unul dintre ele fiind într-o clădire monument istoric de la 1826, de pe Bulevardul Victoriei, în care funcţionat fosta Facultate de Limbi Străini din cadrul Universităţii Lucian Blaga. Aici se vrea amenajarea unui hotel boutique de patru stele, cu 26 de camere.

Are peste 200 de angajați și susține dezvoltarea sustenabilă a turismului la nivel național. Prof. Dr. Gheorghe Mărginean este președintele Grup Karpaten care este format din mai multe entităţi, respectiv agenţia Karpaten Turism, Karpaten Outgoing, Karpaten Hotels şi Karpaten Logistics&Tours, firmă ce operează autocare, pontoane de acostare și nave de pasageri.

Agenția Karpaten Turism a obținut premiul întâi la categoria Best Initiative for Supporting Global Tourism în cadrul Romanian Top Hotel Awards 2021.

Etichete

8 comentarii

  • Aș vrea să văd un studiu de impact, care se bazează pe observații din alte orașe.
    Care sunt părțile pozitive si care sunt părțile negative.
    Cu cât transformi mai multe apartamente in hoteluri, sau in apartamente de închiriat, RBNB, rămân mai putine apartamente pt. locuitorii autohtoni sau cei care doresc sa se mute in oraș.
    In multe orașe europene tinerii nu au unde sta, pt ca e plin de hoteluri, apartamente de vacanța si RBNB.
    In plus nici vecinilor nu le convine, că jumătate dintre apartamentele de pe scara, stau goale,,sau că vin si pleacă tot timpul străini cu bagaje. Nu ai un vecin sa vorbești cu el, să socializezi.
    Sunt orașe in care 25% dintre locuințe sunt. cumparate cu scopul de a le închiria, acest lucru afectează grav viața socială a celor care locuiesc acolo.
    Întrebarea mea e “pe lângă părțile pozitive, “ care ar fi părțile negative”?

    • locuitorii autohtoni din pacate nu sunt dispusi sa investeasca in lucrari de restaurare si nici de reparatii la imobile vechi.Deci cel mai bine este sa fie predate unor investitori care stiu ce sa faca cu ele si care sa aduca plus valoare orasului care se stinge incet incet daca nu intelegem sa lasam investotorii sa isi faca treaba!!

    • Prețurile din fiecare oraș depind de veniturile oamenilor. Daca oamenii câștiga puțin, nu poți sa ceri foarte mult, pt ca nu iti vinzi marfa. Turistii trag prețurile in sus, provoacă inflație, pt că arunca cu bani in stânga si dreapta.
      Sa te ferească Dumnezeu sa fii locuitor in Split, Croația), Salariile sunt ca in România, iar prețurile sunt ca in Danemarca! Un cotlet de vita cu garnitura e 259 kuna ( 170 lei), intrarea in parcul National Krka e 20 euro (100 lei).
      La fel e si in Supermarket, cea mai ieftină bere Karlovacko e 10 kuna (7 lei) .

      Prețurile apartamentelor au explodat, doar străinii isi permit sa le cumpere.
      Dupa aceea le închiriază cu 150 €/ noapte (1.000 € pe săptămâna).
      O sa se revitalizeze centrul Bistriței, de doar turiștii o sa-si permită să meargă acolo.
      Știu că Bistrița nu e Split…..,,,

  • Vedeți acum că un privat este mai destupat la cap decât cei din primărie și vine cu o Autogară în centru vechi, sediul ageției ( adică biroul autogării ) va fi chiar pe Sugălete. Ar trebui ca cei din primărie să ia lecți și să mute și autogara Bistriței în centru în jurul primăriei.

    • Bei tu esti unu nostalgic care mai consumai pe la Buraga…N ai bei cum sa bagi autobuze intercity in centru…poate niste microbuze.Nu vezi ca se mai rataceste cate un autocar de 50 de locuri cu sași batrani si se blocheaza tot centrul.

  • Complexul Arhitectural Sugălete, prin unicitatea sa, este o emblemă inconfundabilă a orasului Bistrița. Ansamblul urbanistic construit între anii 1480- 1550, este format din 13 clădiri cu etaj prevăzute cu arcade la parter ce alcătuiesc o frumoasă galerie cu 20 de bolți, majoritatea in forme de ogive, ce se sprijină pe 21 de pilaștri. Faptul că forma bolților nu este identică sugerează existența mai multor etape de construcție sau intervenții succesive pe parcursul secolelor XV- XIX. Ansamblul Sugălete reprezintă si astăzi o atracție arhitectonică din orasul Bistrița. De aceea, renovarea clădirilor istorice in general este o problemă serioasă care necesită implicarea administratiilor locale pentru a ca lucrările să fie făcute unitar pe baza unor proiecte si nu trebuie lăsată doar pe seama proprietarilor, care să intervină fiecare după bunul său plac.
    (Vezi: https://nasaudeanul.ro/2021/09/29/ansamblul-sugalete-din-bistrita-o-istorie-de-600-de-ani-care-se-sfarama-sub-actiunea-unor-proprietari-cu-bani/)
    In multe orase precum Sibiu, Oradea, Timisoara, Alba Iulia si altele, clălirile din centrele istorice respective au fost renovate in mod profesionist, redându-li-se strălucirea de odinioară.

  • Ce unicitate, majoritatea orașelor europene de la vest de noi au asemenea construcții, în Praga este un complex cu arhitectură identică doar că are sute de metri lungime (și evident este restaurată și pusă în valoare), pe lângă asta complexul nostru pare o copie palidă nereușită! Hai să nu ne îmbătăm cu apă rece!

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui Calipso Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS