Actualitate Politică

Parcată tocmai pe pietonal, o maşină a CJ „sărbătoreşte” cu întârziere Ziua fără autoturism

Pietonalul este, potrivit Dicţionarului Explicativ al Limbii Române, un "spaţiu al pietonilor". Nu şi la Bistriţa unde autorităţile sunt cele care dau tonul nerespectării legilor. O maşină a CJ, utilizată de vicepreşedintele Dorin Popescu, a fost fotografiată de un cititor în timp ce se afla taman pe pietonal.

Maşina, spre care se îndreaptă cu paşi grăbiţi vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Dorin Popescu, dar şi consilierul său personal Florin Puţura, dar şi Radu Bilegan – despre care se spune că s-ar afla la conducerea filialei Bistriţa-Năsăud a PLR – a intrat până în mijlocul pietonalului, unde staţiona în aşteptarea celor trei.

„Din câte ştiu eu, pe pietonal, au voie, doar în mod excepţional, riveranii şi cei care fac aprovizionarea. Altfel, şoferii sunt amendaţi. Ce masina CJ 1masina CJ 2exemplu oferă aceşti oameni aflaţi în funcţii de conducere celorlalţi şoferi? Nu cumva Bistriţa sărbătoreşte an de an Ziua fără autoturism şi blochează traficul în toată zona centrală? Pentru ce suntem atât de ipocriţi din moment ce, iată, maşina cu numărul BN 03 JUD e parcată pe pietonal?”, ne-a scris un cititor Timp Online care ne-a transmis şi fotografiile.

Tot el ne-a informat că cei trei nu s-au aflat întâmplător în zonă, ci lucrează, unii chiar în timpul programului pentru care sunt plătiţi cu bani de la stat, la amenajarea unui sediu pentru PLR Bistriţa-Năsăud, „partid care, deocamdată, nu există oficial”.

„Cum este posibil ca autorităţile să permită amenajarea unui sediu pentru un partid care nu există? Nu era vorba că pe pietonal vor fi galerii de artă, magazine cu suveniruri şi alte atracţii turistice? Ne-am săturat ca, la fiecare metru să vedem câte o faţă de om politic lipită pe un geam. Din păcate, Primăria Bistriţa nu face altceva decât să vorbească despre tot felul de fantasmagorii, dar, când e să pună în practică o idee simplă, nu o mai face. Umple tot centrul de partide mai mult sau mai puţin existente. Ne-am săturat!”, ne-a mai scris cititorul nostru.

13 comentarii

  • trebuie sa se vada clar cine e seful si cine reprezeinta „prostimea” !!!!
    Asta e sistemul politico-administrativ actual dezvoltat pe modelul Napoleonic (unde responsabilizarea directa a persoanelor din sistem este foarte greu de realizat, deoarece se considera ca aceste personae sunt pozitionate undeva deasupra simplilor cetateni si fata de care cetateanul este in inferioritate)!
    Eu personal am sperat ca noua generatie politica va veni cu o noua abordare a problemelor – reorganizarea intregului sistem administrativ prin acceptarea si implementarea sistemului administrativ dezvoltat pe modelul anglo-american – unde responsabilizarea directa in fata cetatenilor se face prin transparenta procedurilor si prin asumarea deciziilor manageriale a persoanelor din sistemul administrativ.
    Se pare ca m-am inselat crunt – Forta Civica – dezamagire crunta, PMP – la fel, PLR acelasi lucru!
    Noua generatie vrea sa schimbe vechea generatie, sub diferite pretexte, doar ca sa fie ei sefii – sa traiasca ei pe picior mare, sa nu mai fie caratori de genti!!! Atat si nimic mai mult!!! Nimeni nu are nici o strategie, nici o viziune pentru tara, pentru comunitate….nimic! Totul este pentru interesul propriu, sub deviza – pleaca tu ca sa raman eu boss-ul!

  • Poi nu-s ei cooooool?Cine mai are masina de la institutii publice ca sa poata intra inclusiv in zonele pietonale fara nici o problema???

    • Nu zău? Eu nu sunt de acord ca maşinile de serviciu ale demnitarilor, care sunt alimentate cu bani de la buget, să ardă gazul de pomană pe pietonal (zonă destinată pietonilor), pe la sedii de partide mai mult sau mai puţin existente. Eu cred că un demintar trebuie să fie un exemplu pentru alţii, în special pentru contribuabilul care-şi achită taxele pentru ca el să ia salariu şi să se plimbe cu maşina de serviciu.

  • Işi fac sediu lăngă dolha si ha…..tii lui,asa ceva nu e voie…doar nelu si stelu au voie pe centru…doar nelu şi stelu exista .Restul pur şi simplu nu exista…de ce ?Fiindcă aşa vrea Stelu şi şi Nelu…

  • Ma nu-i corect!Putura a lasat aparatul foto sia pus mina pe bidinea!Unde-i Ani Bob,Mereuta,Pintea,Mirela Circu,…..Ma Putura tu iar esti catalogat boul Apis.Dar las ca vine Tintean si te mingiie intre coarne si uiti totulsi in alta ordine de idei nu mai ai de rabdat decit doua luni.Ce-s astea la un bou!

  • Mamă cât de frustrați sunt lingăii lui dolha!Băi voi nu vedeți că ăştia nu vă bagă în seamă?Vă sfidează la maxim!Voi atât aveți…comentarii.Cam atât a mai rămas din partidulețul vostru…nişte amărâți care fac spume pe tastatură…Nu-i cam puțin?

  • Ce imagine ! Ce feţe triste ale unui
    partid inexistent,Popescu si Bălegam!
    Spune-mi Răducule cu cine te însoţeşti,
    ca să-ţi spun cine eşti !

  • Da unde-i Putura, caratoru de geantă, pozacu si postacu lu Popescu? Sau chiar el a facut poza si a pus-o fin greşeală pe book. Sau acuma-i cara geanta varu BILI? Sau o iesit de la negocieri de la PDL-u lu Olteanu?

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS