Actualitate

Mașini ieșite în decor, între Mărișelu și Domnești, dar și la Sigmir. Persoane rănite

Un echipaj de pompieri și un echipaj de prim ajutor SMURD, plus o ambulanță SAJ, au intervenit luni dimineață la un accident rutier produs între localitățile Mărișelu și Domnești.

Un autoturism a ieșit de pe carosabil, lovind un cap de pod.

Trei victime cu traumatisme multiple, conștiente, au fost transportate la spital pentru investigații medicale suplimentare, informează ISU Bistrița-Năsăud.

”Din primele verificări efectuate la fața locului a rezultat faptul că o tânără de 24 de ani din Domnești, în timp ce conducea un autoturism pe direcția Bistrița – Domnești, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a intrat în coliziune cu un cap de pod, după care autorismul s-a răsturnat. Accidentul s-a soldat cu rănirea conducătoarei auto și a doi pasageri, toți transportați la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,44 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, acesteia i-au fost recoltate probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză a fost întocmit dosar penal, iar polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a cauzei și împrejurărilor în care a avut loc evenimentul”, a precizat Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

Accident la Sigmir

O autoutilitară a ajuns într-un șanț și s-a răsturnat, la Sigmir. Dintre cele patru persoane aflate în autovehicul, trei au fost transportate la UPU SMURD Bistrița.

”Pompierii militari au intervenit la un accident rutier (autoutilitară răsturnată în șanț) în localitatea Sigmir. În accident sunt implicate patru persoane conștiente și cooperante ieșite din autovehiculul”, a menționat ISU Bistrița-Năsăud.

SAJ BN a precizat că trei persoane rănite în accidentul de luni dimineață au fost transportate la UPU SMURD Bistrița.

Trei bărbați cu vârste cuprinse între 40 și 46 de ani au fost duși la spital. Aceștia prezentau politraumatisme, a informat ISU.

”Polițiștii Biroului Rutier Bistrița au intervenit pentru efectuarea cercetărilor, ca urmare a producerii unui accident rutier pe strada Soarelui din municipiul Bistrița. Din primele verificări efectuate la fața locului a rezultat faptul că un bărbat de 38 de ani din Bistrița, în timp ce conducea o autoutilitară pe direcția de mers spre Sigmir, a pierdut controlul direcției, a intrat în coliziune cu un stâlp, după care autovehiculul a fost proiectat într-un șanț pentru colectarea apei pluviale.Accidentul s-a soldat cu rănirea a trei persoane, pasagere în autoutilitară, acestea fiind transportate la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În cauză a fost întocmit dosar penal, iar polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a cauzei și împrejurărilor în care a avut loc evenimentul”, a transmis Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.