Social

O mașină a intrat într-un cap de pod la Budacu de Jos. Un bărbat a fost grav rănit (FOTO)

Un bărbat de 34 de ani din Bistrița a fost grav rănit, luni dimineață, în urma unui accident petrecut la Budacu de Jos. Mașina în care se afla ar fi derapat din cauza poleiului și a intrat într-un cap de pod.

În urma impactului puternic, bărbatul a rămas blocat între fiarele contorsionate ale mașinii. A fost scos de către ceilalți participanți la trafic.

Când l-a preluat echipajul SMURD, prezenta suspiciune de fractură de bazin, traumatism cranian și traumatism toraco-abdominal. A fost stabilizat și transportat la UPU SMURD Bistrița pentru investigații și îngrijiri medicale.

O roată a mașinii s-a rupt în urma impactului, a sărit peste gardul unei case din apropiere și a avariat o mașină aflată în curte.

”În urma verificărilor, a reieșit faptul că un bărbat de 34 de ani din Bistrița, în timp ce conducea un autoturism pe Drumul Județean 173 C, pe direcția Bistrița – Buduș, a pierdut controlul direcției de deplasare, a intrat în coliziune cu un cap de pod și poarta de acces a unui imobil, după care s-a răsturnat. În urma accidentului, conducătorul auto a fost rănit și transportat la spital. A fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Din impact, o roată a autovehiculului s-a desprins și a fost proiectată în curtea imobilului respectiv, provocând avarii unui autoturism parcat acolo”, a transmis Inspectoratul de Poliție Județean.

2 comentarii

  • Scos din mașină cu fractura de bazin de către participanții la trafic. Oameni inconștienți, l-au scos sa îl rupă mai tare și sa îl întindă pe asfalt pana ajunge ambulanța. Nu asta înseamnă prim-ajutor.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS