Actualitate

Gloria Progresul Bistrița, ca și retrogradată

DCIM105GOPROG0028705.

ACTUALIZARE Clubul Gloria Progresul Bistriţa, care nu are drept de a transfera sau legitima jucători din cauza litigiilor cu fotbaliştii Ionuţ Hlinca şi Olimpiu Bucur, în urma cărora a fost penalizată şi cu puncte în minus, a primit o nouă sancţiune cu depunctarea din partea Comisiei de Disciplină a Federaţiei Române de Fotbal.

Decizia în cazul Ionuț Hlinca din 17 iunie: ”Comisia în baza art. 24 lit. C pct. 1 lit. b din Regulamentul privind Statutul și Transferul Jucătorilor de Fotbal a decis sancționarea AFC Gloria Progresul cu scăderea de puncte asupra celor acumulate în campionat de echipa de categoria cea mai ridicată – depunctare 2 puncte pentru perioada 30.05.2015 -13.06.2015. Comisia a acordat termen în data de 01.07.2015, ora 15.00, dată la care clubul să prezinte dovada plății față de creditorul Hlinca Ionuț Cristian pentru a evita în continuare depunctarea”.

Tot în 17 iunie Gloria Progresul a primit și alte sancțiuni, de această dată financiare, în litigiile cu foștii antrenori Cristian Coroian, Sandu Negrean și cu jucătorul Bogdan Dobrea, în urma cărora ar putea primi noi puncte de penalizare dacă nu achită sumele restante.

Decizia în cazul Cristian Coroian: ”Comisia a sancționat debitorul AFC Gloria Progresul cu penalitate de 3.000 lei și i s-a acordat un termen de grație de 5 zile pentru executarea integrală a obligațiilor de plată conform art. 24 lit. C al. 1. a din Regulamentul privind Statutul şi Transferul Jucătorilor de Fotbal, față de creditorul Coroian Ambrozie. Comisia a acordat termen în data de 08 iulie 2015, ora 15.00, dată la care debitorul AFC Gloria Progresul să prezinte dovada plății conform Hotărârii nr. 138/CL/ 23.04.2015, pentru a evita interzicerea dreptului de a transfera și/sau legitima jucători în calitate de club cesionar și depunctarea”.

Decizia în cazul Sandu Negrean: ”Comisia a sancționat debitorul AFC Gloria Progresul cu penalitate de 3.000 lei și i s-a acordat un termen de grație de 5 zile pentru executarea integrală a obligațiilor de plată conform art. 24 lit. C al. 1. a din Regulamentul privind Statutul şi Transferul Jucătorilor de Fotbal, față de creditorul Negrean Sandu Comisia a acordat termen în data de 08 iulie 2015, ora 15.00, dată la care debitorul AFC Gloria Progresul să prezinte dovada plății conform Hotărârii nr. 137/CL/ 23.04.2015, pentru a evita interzicerea dreptului de a transfera și/sau legitima jucători în calitate de club cesionar și depunctarea”.

Decizia în cazul Bogdan Dobrea: ”Comisia a sancționat debitorul AFC Gloria Progresul cu penalitate de 3.000 lei și i s-a acordat un termen de grație de 5 zile pentru executarea integrală a obligațiilor de plată conform art. 24 lit. C al. 1. a din Regulamentul privind Statutul şi Transferul Jucătorilor de Fotbal, față de creditorul Dobrea Bogdan Ioan Comisia a acordat termen în data de 08 iulie 2015, ora 15.00, dată la care debitorul AFC Gloria Progresul să prezinte dovada plății conform Hotărârii nr. 100/CL/ 21.04.2015, pentru a evita interzicerea dreptului de a transfera și/sau legitima jucători în calitate de club cesionar și depunctarea”

În acest moment, s-a ajuns la o penalizare totală de 12 puncte pentru Gloria Progresul în clasamentul ediției 2014-2015 a Ligii a III-a, Seria 5. Cu ultimele două puncte scăzute, Gloria a ajuns la 21 de puncte în clasament, fiind acum la egalitate cu Sănătatea Cluj, grupare care a retrogradat de pe locul 13 şi care la rezultate directe stă mai bine (1-1 în tur şi 1-0 în retur), astfel că va urca peste Gloria, care va retrograda în Liga a IV-a. Bineînțeles, decizia va trebui ratificată de Comitetul Executiv al FRF.

În 30 aprilie, Gloria Progresul a fost depunctată cu 2 puncte şi i s-a interzis dreptul de a transfera sau legitima jucători în urma litigiilor cu jucătorii Ionuţ Hlinca şi Olimpiu Bucur. În 20 mai, clubul bistriţean a primit noi sancţiuni: două depunctări a câte 2 puncte. În 4 iunie, o nouă depunctare: 2 puncte în cazul Ionuţ Hlinca. În 10 iunie, alte 2 puncte în minus, în cazul Olimpiu Bucur

Echipa bistrițeană este amenințată cu excluderea. Conform regulamentului, clubul care nu plăteşte o sumă de bani în urma unei hotărâri este penalizat cu depunctare de 2 puncte la fiecare 15 zile calendaristice de întârziere de plată. Această sancţiune se aplică timp de 90 de zile, după care echipa va fi exclusă din competiţie şi retrogradată în categoria inferioară. Dacă clubul nu-şi execută obligaţia de plată în termen de 30 de zile de la retrogradarea echipei, clubul va fi exclus din toate competiţiile.

3 comentarii

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS