Recomandări Social

O tânără a fost rănită în urma unui accident la Tiha Bârgăului (FOTO)

O tânără din Prundu Bârgăului a fost rănită în urma unui accident rutier petrecut la Tiha Bârgăului, pe DN 17. Autoturismul pe care îl conducea a fost lovit de o mașină de teren angajată neregulamentar în depășire.

”Din primele măsurători, efectuate de polițiștii Serviciului Rutier la fața locului a rezultat faptul că pe DN 17, în localitatea Tiha Bârgăului, o tânără de 20 de ani din Prundu Bârgăului, care conducea un autoturism pe direcția Bistrița-Vatra Dornei, ar fi efectuat un viraj spre stânga într-o zonă cu marcaj continuu, în apropierea unei benzinării, moment în care a fost acroșată de un autoturism de teren, angajat neregulamentar în depășirea ei. Din impact, autoturismul condus de femeie a fost proiectat într-un parapet de pe marginea drumului, iar în urma accidentului aceasta a fost rănită. Șoferul autoturismului de teren, un bărbat de 47 de ani din Bistrița Bârgăului, a fost testat de polițiști cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În continuare se efectuează cercetări pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a avut loc evenimentul”, a precizat Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

În urma accidentului, traficul a fost blocat, apoi s-a circulat alternativ, pe o bandă.

Accidente și la Bistrița, Mureșenii Bârgăului, Josenii Bârgăului, Reteag

Seară plină de accidente rutiere în Bistrița-Năsăud.

”În jurul orei 17.30, politiștii au fost sesizați despre faptul că în municipiul Bistrița un pieton a fost accidentat de un autoturism al cărui șofer nu a oprit la fața locului. ”Polițiștii Biroului Rutier au depistat la scurt timp, în trafic, autoturismul implicat. Totodată, au stabilit faptul că șoferul acestuia, un bărbat de 59 de an, din Bistrița, nu ar fi acordat prioritate de trecere unei tinere de 17 ani, angajată regulamentar în traversarea strazii, pe trecere pentru pietoni, accidentând-o ușor. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezulatatul fiind negativ. Polițiștii Biroului Rutier continua cercetările în cadrul unui dosar penal de vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului”, informează IPJ BN.

Și la Mureșenii Bârgăului a avut loc un accident rutier, o persoană rănită fiind preluată de un echipaj de prim ajutor SMURD.

„Conform primelor date, pe DN 17, în localitatea Mureșenii Bârgăului, un bărbat de 43 de ani, din Uriu, care conducea un camion pe direcția de mers Bistrița-Vatra Dornei, a pătruns parțial pe contrasens pentru a efectua un viraj la dreapta, spre o stradă secundară, moment în care a fost acroșat în lateral de un autoturism de Suceava, care circula pe aceeași direcție de mers și care era condus de un bărbat de 29 de ani. În urma accidentului, o pasageră de pe bancheta din spate a autoturismului de Suceava a fost rănită, fiind transportată la spital. Ambii șoferi au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative” – IPJ BN.

La Josenii Bârgăului, un autoturism și o autocisternă au fost implicate într-un accident.

De asemenea, la Reteag, trei mașini s-au tamponat, o persoană fiind rănită, a precizat ISU Bistrița-Năsăud.

Foto: ISU BN, IPJ BN

1 comentariu

  • Pe un din doua mașini au depășit pe linie continuă și au apărut în fața mea fara sa schițeze mic….aveau peste sută și aveau numere străine…..au venit romanii șmecheri in Romania sa ne arate ce mașini au….niste kamikaze….DAR cu mine ce aveți tolomacilor??? Dincolo sunt niste mielusfi spălători de veceuri și aici vă credeți….superiori!!!!!!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.