Actualitate

O treime dintre aspiranții la funcțiile de directori de școli au picat la proba scrisă

Candidații la posturile de directori și directori adjuncți în școlile din Bistrița-Năsăud au susținut la centrul special de la Colegiul Tehnic Infoel proba scrisă a concursului.

În urma etapei de validare a dosarelor, au fost admiși la proba scrisă 143 de candidați, dintre care un candidat a optat pentru susținerea probei scrise în alt județ, iar doi candidați au solicitat amânarea susținerii probei, din cauza infectării cu Covid-19. Dintre cei 140 de candidați rămași, 7 nu s-au prezentat, iar unul s-a retras în timpul probei. Niciun candidat nu a fost eliminat pentru tentativă de fraudă. Au fost evaluate 132 de lucrări. 36 de candidați nu au obținut notă de trecere.

Rezultatele la proba scrisă au fost publicate de Inspectoratul Școlar Județean, cu anonimizarea numelor candidaților:

În zilele următoare se depun contestațiile, rezultatele finale urmând să fie anunțate în 20 octombrie. Proba interviului se va desfășura în perioada 15 noiembrie – 8 decembrie, în 17 decembrie urmând să fie validate rezultatele finale. Deciziile de numire, care se vor aplica începând din 10 ianuarie 2022, vor fi emise în 20-22 decembrie.

Subiectele de examen pe care candidaţii pentru funcţiile de directori şi directori adjuncţi ai şcolilor publice le-au avut de rezolvat includeau întrebări legate de modul în care aceştia ar gestiona conflictele dintre doi colegi sau un posibil conflict iscat cu un coleg, din cauza opiniilor diferite pe teme politice. La subtestul privind cunoştinţele manageriale, candidaţii au primit întrebări grilă, cu un răspuns posibil, legate de teoriile unor experţi în educaţie din Statele Unite, Marea Britanie şi Australia.

Proba scrisă a cuprins 50 de subiecte de tip grilă, grupate pe subteste care au avut în vedere categorii precum analogii, raţionament verbal, raţionament numeric, leadership şi cunoştinţe manageriale. 

La subtestele privind analogii, candidaţii pentru posturile de directori au fost întrebaţi, printre altele, „Prin ce se aseamănă învăţătorul şi profesorul?” şi au avut de ales dintre răspunsurile: „a. unul este mai puţin pregătit decât celălalt b. amândoi au absolvit studii superioare c. amândoi aparţin unei instituţii de învăţământ d. amândoi susţin ore de curs în faţa elevilor”.

Candidaţii au avut de răspuns la întrebări prin ce se aseamănă carnetul de note şi catalogul, sau manualul şi culegerea. 

La un alt subiect, candidaţilor li s-a dat perechea de cuvinte „absolvent : repetent” şi, în funcţie de modul în care cele două cuvinte sunt „conectate”, au avut de ales dintre cuvintele „a. lipsă b. predare c. absenţă şi d. apariţie” care cuvânt se conectează, în acelaşi mod, cu termenul „prezenţă”. 

Subtestul legat de raţionamentul verbal a cuprins trei texte, din care candidaţii au avut de arătat dacă unele afirmaţii sunt adevărate, false sau dacă nu se poate spune valoarea de adevăr având în vedere enunţurile din textele respective, iar la subtestul care verifică modul în care candidaţii fac raţionamente numerice au avut de rezolvat probleme din sfera matematicii.

Pentru testarea calităţilor de leadership, candidaţii au avut de răspuns unor întrebări legate de situaţii precum conflictele în şcoală între doi subalterni, sau între director şi un coleg care nu îi împărtăşeşte opiniile politice, dar avut de răspuns de asemenea, dacă ar renunţa sau ar continua un proiect început de predecesorul lor, dar care este departe de a fi finalizat şi unde documentele sunt în dezordine, dar şi dacă ar lăsa un subaltern să se ocupe de o chestiune la care ei înşişi nu se pricep.

”În fiecare zi când plecaţi de la muncă, observaţi că Traian lasă în mod sistematic documente pe biroul lui, expunând astfel informaţii confidenţiale ale şcolii. Traian lucrează pe o altă tură, astfel nu vă intersectaţi niciodată cu el la birou. Care e decizia cea mai adecvată? a. Îi transmiteţi cumva un mesaj cu recomandarea să-şi ţină documentele într-un loc sigur. b. Vă asiguraţi că dvs. nu lăsaţi documente confidenţiale pe biroul dvs. – e treaba lui Traian ce face cu documentele lui. c. Faceţi în aşa fel încât să creadă că cineva a furat documentele, ca să-i daţi o lecţie. d. Rupeţi imediat documentele vizibile care conţin informaţii confidenţiale”, a fost unul dintre subiecte.

Ultimul subtest, de verificare a cunoştinţelor manageriale, i-a pus pe candidaţi în situaţia de a face dovada că au cunoştinţe temeinice legate de managementul educaţiei, ai având de ales unu din patru răspunsuri privind teoriile educaţiei ale unor personalităţi din domeniu precum John Hattie, autor şi profesor de educaţie la universităţi din Australia, Tony Bush, profesor de leadership educaţional în Marea Britanie sau on de ştiinţă şi autor american, specialist în educaţie.

Etichete

21 comentarii

  • Daca se va merge pe ideea ca un director de scoala trebuie sa aiba doctorat si multiple lucrari stiintifice,va fi o greseala!Dvs colegii lui trebuie sa-i dati nota de bun gospodar,de om comunicativ, autoritar dar nu terorist,adaptabil la conditiile cu totul speciale pe care le traversam.Succes.

  • Nu-i bai, urmează proba a doua, pilele de partid. Doar nu credeți că se caută oameni competenți. Directorii trebuie sa fie obedienți și ascultători, nu contează dacă sunt prosti ca noaptea.

  • De ce a devenit atât de împămîntenita ideea ca directorii sunt incompetenți si slugi politice? Aveti doua, trei exemple… si gata regula. Cine îi opreste pe „apoliticii competenti” sa participe la concurs?

  • Cred că ar trebui să privim, mai întâi la rezulatatele candidaților. Din 140 de candidați nimeni nu reușește să treacă peste 8,4 ? Chiar nu există inteligență mai mare de 8 ,4 , în BN ? Sfidăm Universitatea , care unora dintre candidați la finalizare , le-a acordat 10. La o clasă bună , dacă la un test se obțin astfel de rezultate, concluzia imediată – ceva nu-i în regulă cu testul. Apoi, în al doillea rând, să privim la cei care au elaborat subiectele (Ministerul-CNPEE) cu exemplu concret Itemul 20 : în S2 Silviu 502 km, Florina 322 km, în S3 Silviu 307 km, Florina 496 km. Atenție la problemă formulată ”Dacă mașina lui Silviu consumă cu 25% MAI PUȚIN COMBUSTIBIL față de cea a Florinei, în care dintre săptămâni a ÎNREGISTRAT CONSUMUL cel mai mic ? Poate explica cineva , de ce răspunsul corect în barem este S2 și nu S3 ? Sau de unde reiese consumul ? care mai depinde și de viteză . Sau NUMAI în S2 consumă cu 25% mai puțin ?

    • Notam cu A cantitatea de combustibil consumata de mașina Florinei la 100 de km. Rezulta că mașina lui Silviu consuma 0.75xA la 100 de km. Î
      În săptămâna 2 avem (0.75xA x502+322xA) /100=698,5xA/100
      În săptămâna 3 avem (0.75xA x307+496xA) /100=726,25xA/100
      Cum 698,5 <726,25 rezultă că în săptămâna 2 consumă mai puțin
      Deci răspunsul corect este a)

    • Las’ bre, nu vă bateți capul, că noi aici pe cocioc suntem o țară rurală caracterizata de ciobani, oi și brânză, nu prea are nimeni treabă cu educatia sau calculul vitezei de deplasare. La noi știu să numere banii făcuți la căpșuni și cu care se dau mari gazde când își iau o mașină la mâna enspe. Ce ne trebuie noua matematici ? La noi important e sa ne falosim, să vadă lumea la noi in sat ce grozavi suntem. Nu pune nici naiba preț pe educația sau cultura, la noi important e sa parvi pe orice cai și să te dai mare.

    • Dacă mergi pe metoda presupunerii, presupui că mașina Florinei consumă 10% , implicit celălalt consumă 7,5%. Faci un calcul simplu de aritmetică și vezi că în săptămâna a 2-a consumă cel mai puțin. Eu așa am făcut…și răspunsul a fost corect!

  • Se pare ca testele sunt mai mult de logica și perspicacitate, nu de management Educational.
    De ce nu se face și test de limbi străine, in mod normal un manager ar trebui sa știe cel puțin o limba straina?!
    E bine ca e test grila, nu mai lași loc de interpretări la corectare!
    Sper ca aceia care pregătesc testul sunt profesionist in managementul educației!
    Speranța moare ultima!
    Felicitări celor care au reușit!

    • Itemul 20 este aritmetică.(Logica e fixă)
      GRILA ARATĂ ÎN BAREMUL DAT DE MINISTER răspuns corect a) Sâptămâna 2 ,iar în S2 ,502+322=824 mai mare decât 307+496=803 (S3). ARITMETICA ARATĂ ALTCEVA , locul de interpretare este infinit. Candidații care au indicat b) AU FOST DEPUNCTAȚI pe nedrept. Cine răspunde ??? (consumul cu 25% mai mic tot acolo duce, n-are nici o relrvață).

  • Reformulăm . ”Cu atât mai puțin FAȚĂ DE CEA FLORINEI” înseamnă ” Florina consumă cu 25% mai mult”. Adică la 502 km parcurși de Silviu ….Florina Parcurge numai 332-0,25%x322=322-80,5=241,5 km .În S1 ambii parcurg 502+241,5=743,5 km . Continuăm , la 307 km parcurși de Silviu …..Florina parcurge NUMAI 496-0,25×496= 496-124 = 372 km . adică în S3 : 307+372 = 679 km.
    În concluzie 679 mai mic decât 743,5 ,EVIDENT ȘI CONSUMUL MAI MIC, adică S3 varianta b) răspuns corect !!!

  • Oooo, asta explică notele obținute:
    60% dintre itemi vizează capacitățile cognitive și de leadership (chestii de logică), circa 20% competențele de management, iar restul reglementările legale din bibliografia de concurs.
    Deci poți fi manager într-o școală și să să îți trebuiască doar 20% competențe management și 20% să știi legile. Of lume……

  • Eu nu am participat la concurs dar m am uitat peste subiect din pura curiozitate cand am vazut pe internet la cineva ca la itemul 46 nicio varianta de raspuns din cele patru nu era corecta,am zis hai sa vad si eu daca este asa si surpriza chiar asa este. Nu stiu cine a facut subiectele dar…….ma abtin

  • Am citit, de curiozitate unele intrebari . Unele erau chiar puerile. Nu mi se pare potrivit sa dai probleme de matematica intr- o asemenea situatie . Cred ca intrebari mai potrivite ar fi fost cele legate de atitudinea director – profesor, director -elev, director- parinte …ori referitoare la modalitatea in care gestioneaza conflicte profesor- elev, profesor- parinte, modul in care atrage copiii la scoala, modul in care organizeaza niste examene evaluari ale elevilor si sau ale profesorilor, cum organizeaza un after school , cum organizeaza si cum ajuta elevii si profesorii cu nevoi speciale, in ce masura sunt necesare orele suplimentare, meditatiile, cum pot fi organizate de scoala pe grupe valorice, ce parere are despre impartirea elevilor in clase, dar despre numarul de elevi din clase, ce face daca sunt necesare renovari in scoala, cum imparte cabinetele, pe ce criterii evalueaza un dascal, ce face cum organizeaza scoala pe vreme de pandemie, ce stie despre tabletele elevilor si despre invatarea online, daca stie sa acceseze un calculator, daca stie sa creeze niste programe speciale pt scoala, in ce masura considera ca e nevoie de fonduri europene, in ce masura tine legatura cu psihologul scolii, in ce masura si cum asigura baza materiala a scolii etc .

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS