Politică

O vioară liberală pentru Mădălin de la Ioan Ţintean!

Preşedintele filialei Bistriţa-Năsăud a PNL, deputatul Ioan Ţintean, a anunţat că i-a cumpărat, din indemnizaţia sa de parlamentar, o vioară unui copil orfan din judeţ.

Ioan Ţintean a spus că Mădălin Rostaş (13 ani) locuieşte în comuna Coşbuc la o familie care l-a luat în plasament de la vârsta de doi ani. Întrucât îi place mult să cânte la vioară, băiatul este adus de familie la Bistriţa, să ia ore cu un profesor de specialitate, cu toate că el nu are o vioară personală pe care să exerseze şi acasă.

„Mădălin este orfan. Este în plasament la o familie din Coşbuc, el neavând părinţi. Cântă la vioară şi este deţinătorul a şase diplome obţinute la concursuri de vioară, unele de nivel naţional. Copilul nu are vioară, dar e adus de tatăl adoptiv, la Bistriţa, unde copilul ia ore de vioară. Eu i.am cumpărat o vioară destul de performantă de la Reghin şi am decis să i-o înmânez astăzi (vineri –n.r)”, a declarat Ioan Ţintean.

Imediat după aceea, băiatul, îmbrăcat în costum popular de pe Valea Sălăuţei, însoţit de familia lui de plasament, a intrat în sala în care avea loc respectiva conferinţă de presă. Copilul a luat vioara şi a interpretat mai multe piese de muzică populară şi romanţe. El i-a mulţumit parlamentarului pentru vioară şi l-a rugat să se fotografieze cu el fiindcă îşi doreşte să păstreze fotografia într-un album personal.

Ioan Ţintean l-a felicitat şi l-a rugat să exerseze cât mai mult pe instrument, promiţându-i că, în cazul în care acesta se va distruge, îi va cumpăra altul.

„Îmi doresc ca, atunci când voi împlini 70 de ani, să vii, Mădălin, şi să-mi cânţi o arie de George Enescu. El atunci va avea 23 de ani. Sper că vom trăi şi vom apuca acest moment”, a spus Ţintean.

Ioan Ţintean a spus că vioara a costat 1800 de lei, el mai având încă 900 de lei la dispoziţie pe care doreşte să-i doneze altui copil talentat.

Deputatul PNL Ioan Ţintean a declarat, în urmă cu două săptămâni, că intenţionează să-şi doneze indemnizaţia unor copii orfani care doresc să urmeze şcoala, dar nu au această posibilitate din lipsa resurselor materiale. Ţintean a spus că îi roagă pe jurnalişti dacă ştiu astfel de situaţii să i le aducă la cunoştinţă şi el va dona banii în faţa reprezentanţilor presei.

„Sunt decis să donez bani, dar numai pentru copii orfani de unul sau de ambii părinţi care vor să urmeze şcoala. Vă rog să mă ajutaţi să îi găsim şi, în faţa dumneavoastră, le voi da toată indemnizaţia mea de parlamentar. Eu, din fericire, nu am rate la bancă. Mi-am făcut casa cu mult înainte să intru în politică”, a declarat Ioan Ţintean.

La rândul lui, deputatul PSD Emil Radu Moldovan, liderul PSD Bistriţa-Năsăud, şi-a donat o parte din indemnizaţie unei organizaţii pentru copiii cu autism, el prezentând şi un ordin de plată din care reieşea că a virat în conturile acesteia suma de două mii de lei.

Moldovan a explicat că nu a putut să-şi doneze întreaga indemnizaţie întrucât are un credit de rambursat şi o rată lunară de 560 de euro.

Cristiana Sabău

   

1 comentariu

  • Madalin este un baiat silitor invata foarte bine la scoala dorinta lui ar fi sa aiba si el un laptop pt k acei parinti nu au cum sa îi cumpere deoarece investesk multi bani pt el pt al face un om om puternic luptator , Bafta Madalin !!!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS