Oamenii cu aspiraţii versus restul lumii

După părerea mea, formată în ani, nu revelată peste noapte, oamenii fără diplome obţinute la timp în condiţiile în care ar fi putut să le obţină (nu vorbim de excepţii) sunt persoane fără aspiraţii înalte, nişte delăsători, leneşi, amatori de scurtături şi nişte penibili fiindcă vorbesc tot timpul despre cât de neimportante sunt diplomele obţinute prin muncă cinstită în condiţiile în care ei nici măcar nu au încercat să păşească pe acest drum vreodată. Să nu-mi spună nimeni replica „ai mei au fost prea săraci ca să mă ţină la şcoală”. Cunosc această scuză, dar ştiţi bine de ce s-au inventat bursele. Este adevărat totodată că efortul pe care trebuie să-l depună un bursier e mai mare decât al studentului de bani gata care stă la gazdă şi are maşina la scară. Toată facultatea e o luptă pentru cel fără bani care depinde de o bursă, dar o luptă frumoasă care-l modelează, îl face ambiţios, îi arată că scurtăturile nu folosesc la nimic şi că fiecare examen promovat este o mică victorie ce aduce bucuria lucrului bine făcut.

Fireşte că tot ce scriu eu aici e de neînţeles pentru unul care, cu sau fără diplomă de bacalaureat luată la timp, stă acasă şi reuşeşte la 18 ani să aibă mai mulţi bani în buzunare decât studentul sărac şi obosit de atât de mult învăţat, dar contează pentru cel care a ales să nu se mulţumească în viaţă cu puţin. El va învăţa să renunţe la lucruri puţin importante, va învăţa să se concentreze, iar cu fiecare nouă carte citită, va mai pune o piatră la temelia personalităţii sale. Toate acestea vor conta peste ani, atunci când va avea o carieră construită la timpul potrivit pe care nu i-o va pune nimeni sub semnul întrebării căutând să vadă când a apărut şi dispărut universitatea fantomă pe care a urmat-o.

Dar ce e timpul potrivit oare? Eu cred că este copilăria şi adolescenţa când eşti încă sub protecţia familiei tale şi nu ai alte griji. Atunci e momentul potrivit să lucrezi la ceea ce se numeşte viitorul tău având ceea ce numim aspiraţii. După părerea mea, aspiraţiile spun totul despre un om fiindcă ele îl fac să meargă mai departe fără să fie împins de nevoia de diplome dintr-o societate, de şefi, de părinţii, de alţii. E de ajuns să vedem ce înseamnă aspiraţie ca să înţelegem de ce oamenii care le au sunt diferiţi de ceilalţi. Potrivit DEX online „aspiraţie” însemnă: „dor, dorinţă, năzuinţă, poftă, pornire, râvnă, tendinţă, vis”. Atunci când ai asipiraţii, ştii ce vrei şi alegi cel mai bun drum ca să ajungi la visul tău indiferent cât de dureros este, indiferent de preţul plătit. Cei fără aspiraţii nu vor înţelege niciodată acest lucru.

Sper că este clar că nu îi includ în categoria oamenilor cu aspiraţii pe cei care au urmat la o facultate la 30 sau 40 de ani fiindcă altfel riscau să-şi piardă job-ul, fiindcă altfel nu primeau o mărire de salariu, nici măcar pe cei pe care i-au împins alţii să urmeze studii superioare. Mă refer doar la cei care au vrut ei cu toată fiinţa lor să nu treacă prin viaţă fără să trăiască experienţa aceasta, de neegalat şi de neînţeles de ceilalţi.   

Da, fireşte, în minţile înguste şi neşlefuite ale amatorilor de scurtături, să deţii o diplomă universitară eliberată de o facultate de stat nu e mare lucru câtă vreme poţi avea “cinşpe mii de diplome” de la facultăţi de care nu a auzit nimeni. Fireşte că, în prostia lor cultivată în ani ca un câmp plin cu buruieni, vor ţipa în gura mare cât de deştepţi sunt ei şi cât de proşti sunt ceilalţi care nu apar la televizor, nu fac bani şmechereşte, fără să-şi dea seama cât de ridicoli sunt, fără să ştie că există o vorbă românească: “prostul dacă nu e fudul nu e prost destul”.

Din neferire pentru ei, oamenii care şi-au făcut studiile la timp, care şi-au urmat visele şi au avut aspiraţii înalte, oamenii care au urcat treaptă de treaptă, nici măcar nu-i bagă în seamă, iar să ignori pe cineva e cea mai mare pedeapsă.

Aşa că, dragi copii care aveţi o diplomă de bacalaureat în mână obţinută prin muncă, închideţi televizoarele, urmaţi-vă visele, cultivaţi-vă aspiraţiile. Peste ani, vă veţi da seama că urcând treaptă cu treaptă veţi ajunge sus la momentul potrivit şi vă veţi uita spre restul lumii cu compasiune gândindu-vă că e păcat că n-a înţeles nimic din viaţă.

Cristiana Sabău