Oamenii Măriei Sale

În primul rând, indiferent cât de supărat şi enervat este de ciorchinii care îi stau la uşă, Ioan Oltean vine la conferinţele de presă zâmbind. Azi ne-a gratulat cu replica „Ce mai faceţi? Mi-a fost dor de voi”. Apoi începe să vorbească urmărindu-şi atent ideile fără să citească precum un şcolar compunerea la tablă. Indiferent cât de des e întrerupt, se întoarce la fraza pe care o spunea şi o termină, un privilegiu pentru cei care lucrează la radio şi pot urmări logica ideii. Puţini dintre politicieni procedează la fel. Frazele lui au subiect, predicat şi sunt rostite pe un ton adecvat într-o limbă română literară fără arhaisme şi regionalisme demne de Cuca Măcăii. Jurnalistul nu are nicio problemă să intuiască ştirea. Liderul PDL o subliniază singur fie cu un ton aparte, fie cu o privire gravă. Totul e să fii pe fază şi să-l urmăreşti ca pe un personaj de film. Nu repetă niciodată ce s-a scris deja, nu reia subiecte despre care a mai vorbit, înţelege nevoia de nou, e mereu la curent cu subiectele zilei şi nu se exprimă în legătură cu ele dacă nu are ceva esenţial de spus. Pe scurt, Ioan Oltean e o mană cerească pentru presă. De la conferinţele de presă susţinute de el nu pleci cu senzaţia că ai pierdut timpul să mai asculţi altă gargară. Pleci, într-un fel, convins, că acest om are dreptate chiar dacă nu are. E născut să fie politician, e făcut pentru asta. Nu ridică tonul chiar dacă întrebările îl deranjează, nu îţi reproşează nimic chiar dacă ai scris despre el în cei mai duri termeni, nu te aleargă pe stradă ţipând la tine că te plătesc alţii ca să îl ataci pe el şi, cel mai important, le impune şi altora să aibă acelaşi comportament. Aşa că nu poţi să nu îl priveşti cu repect pe Ioan Oltean. Dacă s-a prins de cineva bine lecţia comportamentului politic, sunt 100% convinsă că de Ioan Oltean.

Dar, pentru că întotdeauna există un dar, în jurul lui Ioan Oltean nu pare să crească nimic, niciun vlăstar. E posibil să fie un copac prea mare şi la umbra lui să fie absolut imposibil să iasă un fir de iarbă. E la fel de posibil să se teamă de momentul în care va trebui să predea puterea şi să încerce să îl îndepărteze cât mai mult. Cu toţii ne temem, şi e omeneşte de altfel, de momentul în care nu vom mai fi ce suntem. Ioan Oltean şi-a legat atât de mult viaţa de acest partid, a fost mereu „domnul preşedinte”, are în jurul lui oameni care şi-au clădit la rândul lor vieţile în preajma lui. Îi vede ca pe o familie, se simte responsabil pentru ei. Nu avem de unde şti cum se văd lucrurile de acolo de unde este.  Cert este că, anul acesta, PDL iese în faţă o slabă garnitură de candidaţi, poate cea mai slabă din istoria lui. În afară de Ioan Oltean însuşi care efectiv a făcut multe pentru colegiul în care e deputat, a atras bani, a ajutat primari, s-a dus în teritoriu zi lumină şi a muncit de-a dreptul pentru partid, restul nu au cu ce se lăuda. Din funcţii care le ofereau mult mai multe posibilităţi să facă lucruri concrete pentru oameni, au preferat să-şi vadă de ale lor. Florian, de cafenele, miss-uri şi Cuba, Marc de micile lui lupte cu directorii de şcoli, Curtean de genţile doamnei Udrea. Dacă mai intră şi Păun în ecuaţie, taciturn cum e, vom avea impresia că după Ioan Oltean vine armata soldăţeilor de plumb. Poate doar Vasile Marc face excepţie într-un fel, însă, de când e în PDL, parcă nu mai are chiar atât de multe de spus.

Un lucru este sigur: Ioan Oltean nu îl vrea pe Alin Seserman candidat pentru Colegiul 1 Bistriţa şi atunci e gata să cedeze un post în favoarea te miri cui numai să nu se dea zi de zi de el în campanie. Să nu-mi spună mie nimeni că i-a impus Vasile Blaga să accepte un candidat de la Forţa Civică, formaţiune care nici măcar nu există în judeţ sau că îl va împinge în cursa pentru Bistriţa pe ţărănistul Ioan Chira de la Reteag care, oricum, nu îşi va lăsa recoltatul cartofilor de toamnă ca să vină să bată cartierele Bistriţei în căutare de voturi. Nu cred că are chef pentru aşa ceva.

Ceva l-a deranjat pe Ioan Oltean legat de Alin Seserman atât de tare încât vrea să taie problema de la rădăcină ca să afle tot poporul că, atunci când nu ţii cont de preşedinte, e primul care te aşteaptă la cotitură. Dacă mă întrebaţi cum aş fi făcut eu într-o astfel de situaţie, la fel. De îndată ce îţi arăţi slăbiciunea şi cedezi, poţi să-ţi iei adio de la condus. Cei în faţa cărora vei ceda, vor fi primi care te vor înlătura. E motivul pentru care Ioan Oltean nu cedează niciodată şi cheia succesului său care s-a întins pe atât de mulţi ani. Poate spune cineva că nu îl merită?

Cristiana Sabău