Actualitate

Oana Cârstea pleacă de la CSM Bistrița

Handbalista Oana Cârstea se desparte de CSM Bistrița, cu care a terminat pe locul 8 la prima participare în Liga Națională și a obținut medaliile de bronz în Cupa României.

”După doi ani petrecuţi la CSM Bistriţa, în care a promovat alături de echipă în Liga Naţională, a ajutat la îndeplinirea obiectivului din Liga Naţională şi a câştigat o medalie de bronz alături de noi în Cupa României, Oana Cârstea a ales să dea curs ofertei de la vicecampioana României HC Dunărea Brăila. Întreg colectivul CSM Bistriţa îi urăm pe această cale mult succes în nouă provocare, multă sănătate, mulţumindu-i pentru toate momentele frumoase petrecute alături de noi!”, a anunțat gruparea bistrițeană, pe pagina oficială de Facebook, despărțirea de extrema stângă Oana Cârstea (28 de ani).

CSM Bistrița a achiziționat până acum cinci jucătoare: extrema stângă Nicoleta Dincă de la Corona Brașov, extrema stângă Alexandra Orșivschi de la Dunărea Brăila, interul dreapta Almudena Rodriguez din Spania, pivotul Roxana Cîrjan, revenită în țară după o experiență poloneză, și portarul Viorica Țăgean. Portarii Ana Maria Măzăreanu și Cristina Sântămărean, pivotul Daniela Rațiu și extrema dreaptă Andreea Bărbos și-au prelungit contractele.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.