Actualitate Recomandări

Oana Țiplea și-a reziliat contractul cu Gloria 2018. Mesajul handbalistei

Interul dreapta Oana Țiplea (Chirilă) a ajuns la o înțelegere cu conducerea CS Gloria 2018 Bistrița-Năsăud și și-a reziliat pe cale amiabilă contractul pe care îl avea cu gruparea bistrițeană.

Ea va juca pentru Măgura Cisnădie, echipă care participă în Cupa EHF și ocupă locul 3 în Liga Națională de handbal feminin. Oana Țiplea (37 de ani), vicecampioană mondială în 2005 cu naționala României, revine în cupele europene, unde a mai evoluat cu Elda Prestigio, Itxako şi Oltchim.


”Le mulțumesc din tot sufletul suporterilor bistrițeni, pentru că în cei trei ani și jumătate cât am jucat aici m-au făcut să mă simt apreciată, m-au aplaudat la fiecare meci și au făcut să simt că Bistrița este „acasă”! Îi mulțumesc domnului președinte al Consiliului Județean Emil Radu Moldovan, dar și tuturor consilierilor că au sprijinit financiar și sufletește această echipă și sper să o facă la fel și în anii ce vor urma. Colegelor mele le doresc să aibă parte de sănătate, pentru că valoroase sunt și sunt sigură că pot duce Gloria 2018 în primele cinci echipe din campionat! Mulțumesc galeriei ”Peluza Albastră”. Sunteți extraordinari și vreau să știți că rar mi-a fost dat să văd atâta pasiune pentru o echipă de handbal feminin. La mulți ani! Să ne revedem cu bine!”, a declarat Oana Țiplea, pe pagina de Facebook a Gloriei 2018.

După ce a semnat cu Măgura Cisnădie, Oana Țiplea a declarat pentru gsp.ro: ”Am văzut în acest transfer un pas înainte. Merg la o echipă care joacă în grupele Cupei EHF și care are obiectiv să prindă podiumul campionatului. Nu știu cât o să mai stau pe teren, dar la vârsta mea nu prea mult. Acum simt că mai pot, dar nu vreau să stau pe teren până când o să strige oamenii din tribună la mine. În plus, au început să atârne ridurile și nu mai dau bine la televizor, în pantaloni scurți, la 40 de ani. Am ales Cisnădie și un pic sentimental. Antrenorul Alexandru Weber m-a convins în 2014, după ce născusem, să revin pe teren, pentru că atunci eram hotărâtă să mă retrag. Așa am ajuns să joc un an la Sebeș”.

”La solicitarea jucătoarei de a rezilia amiabil contractul, clubul a hotărât, pentru tot ceea ce a oferit echipei de handbal feminin, să îi respecte decizia. Îți multumim pentru tot ce ai făcut pentru echipa noastră și pentru bistrițeni. Mult succes!”, a menționat directorul clubului Gloria 2018, Marius Pintea.

În 10 ianuarie, echipa de handbal feminin Gloria 2018, locul 8 în Liga Națională, va juca în deplasare cu CSM Galați (locul 12), în etapa a 11-a.

Foto: Facebook CS Gloria 2018

3 comentarii

  • A plecat antrenorul din teren al echipei.Ea împreună cu Laura Pristavita luau atitudine pe teren pentru a câștiga meciurile.Asta l-a iritat pe Pasca care a dorit demult sa scape de ea,existând riscul ca în câțiva ani sa ii ia locul pe banca tehnică.Daca echipa nu își împlinește obiectivul anul acesta iar Consiliul Județean va finanța in continuare echipa nu mai avem motive obiective ci unele subiective de daruri și cadouri care scurg din bugetul echipei.

  • Adevarat d-le OPREA! Numai ca,echipa e una de pluton ! Jucatoarele care au o anumita valoare ,e normal sa caute echipe care performeaza! Sportul bistritean de echipa s-a prabusit demult! Pacat!

  • Sic transit gloria mundi (Bistrița)! Cu echipă de mercenari nu va fi performanță continuă. Investiți în jucătoare/jucători tineri și localnici, astfel performanțele vor veni.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS