Ocazia ratată de Ioan Oltean

În locul noilor liberali – cei cu carnete de partid pe care nici nu s-a uscat bine săgeata albastră– la sărbătoarea a 140 de ani de la înfiinţarea partidului aş fi profitat din plin de ocazia de a tăcea.

Dar nici vorbă de aşa ceva. Obişnuit să umple Sala Polivalentă cu oameni aduşi cu autocarele din comune de primarii partidului care puteau crea la orice oră din zi şi din noapte atâţi membri fictivi cât să-l mulţumească pe „şeful”, Ioan Oltean a avut o primă decepţie: amfiteatrul nu s-a umplut până la refuz cu oameni care să-l aplaude. La scurt timp, a urmat a doua. În timp ce în difuzoare se auzea maneaua interpretată de Mircea Rusu – imnul PDL pe care vă spun sincer că nu l-am înţeles niciodată, versul „avem suflet bătrânit” fiind, în opinia mea apogeul în materie de stupiditate – Ioan Oltean se legăna şi aplauda, iar liberalii vechi stăteau încremeninţi sau, mă rog, neînsufleţiţi.Fiindcă l-a văzut extrem de bine, amfiteatrul având avantajele şi dezavantajele lui, Ioan Oltean a fost scos din minţi de acest tablou. Dovadă că nu s-a putut abţine să nu sublinieze cu trei linii, la final de discurs, că imnul – tot ce a mai rămas din defunctul PDL – ar trebui cântat mai cu elan. Dacă nici atât, atunci ce?, mai rămânea să adauge decepţionat.

Şi, dacă tot am ajuns la discurs, nu pot să nu spun cât de ciudat au sunat în urechile auditoriului vorbele fostului lider PD – partid desprins din FSN, al fostului secretar general al PDL – partid format cu trădătorii din PNL care au adus şi ei un „L” formaţiunii lui Traian Băsescu – în primul rând din cauza intonaţiei. Văzându-se în faţa microfonului, Ioan Oltean a început să ţipe de-a dreptul la cei din sală, deşi nu era nici locul, nici momentul. Cei care au făcut facultăţi la zi – fără să-şi ia doctorate pe înserat – îşi amintesc probabil că lucrurile importante nu se spun urlând, ci coborând tonul vocii. În felul acesta, atragi atenţia, nu invers. Apoi, în amfiteatrul unei universităţi nu te apuci să zbieri ca apucatul ca şi cum ai fi într-un stadion la o evanghelizare. Nu dă bine, nu se potriveşte. În ce priveşte conţinutul discursului lui Ioan Oltean trebuie să spun că m-a dezamăgit profund. A fost unul dintre cele mai slabe şi mai inadecvate pe care le-am auzit. Elogiile la adresa PNL au sunat fals din gura lui, ca să nu mai spun de trimiterea la „cele trei instituţii fundamentale care au determinat naşterea şi consolidarea României moderne”, Biserica, regalitatea şi PNL. Cu siguranţă că vă aduceţi aminte de nefericita comparaţie pe care a fost în stare să o facă între Regele Mihai şi regele Cioabă, comparaţie pe care nu cred că o va uita istoria, cu atât mai puţin noi, cei de acum. Dacă tăcea – în ambele situaţii – cu siguranţă că rămânea filosof.

O ultimă parte din discurs la care vreau să mă refer este cea care vizează scopul autodeclarat al prezenţei sale în PNL. La 140 de ani de la înfiinţarea Partidului Naţional Liberal, Ioan Oltean a recunoscut –  de bună voie şi nesilit de nimeni – că e mai puţin interesat de istoria partidului în care a ajuns pur conjuctural. Dorinţa lui e simplă şi la obiect: vrea la guvernare! Cu siguranţă că nu e singurul. Am văzut în sală diverse foste şefe de instituţii care se dădeau apolitice pe când nu vedeau nicio şansă ca partidul lor să apuce din nou vreun ciolan şi care acum şi-au scos obrazurile fardate la înaintare. Le-a spus probabil „şeful” că le va repune acolo unde le e locul lor, că vor redeveni vedete la depuneri de coroane, dar mai ales la împărţit banii publici după bunul plac al celui care le-a făcut din nişte biete activiste care dansau hori pe la partid mari doamne directoare. Acest tablou mi s-a părut, de departe, cel mai deplorabil. Ele l-au aplaudat frenetic cu ochii aproape în lacrimi. În amfiteatrul vieţii publice sunt datorită lui, cel care le-a purtat vitejeşte prin marea socialismului, a curentelor populare sau a ce a mai fost vreodată partidul lor. Personal nu îmi mai amintesc nici câte culori a avut, nici câţi trandafiri. Ce mi-a rămas în minte e dezastruoasa lor guvernare de dreapta.

După ce şi-a rostit discursul lung, Ioan Oltean a plecat, onorând, astfel, cu absenţa sa, aniversarea celor 140 de ani de PNL.

Am spus-o şi cu alte ocazii şi pot să o repet la nesfârşit. În opinia mea, Ioan Oltean este unul dintre puţinii bărbaţi politici pe care i-a dat acest judeţ. Nu degeaba a rezistat 25 de ani în politică. S-a născut cu abilităţi de lider, dar mai mult decât atât şi le-a cultivat. Dacă ar decide mâine să plece din noul PNL, sunt sigură că ar fi destui care să-l urmeze, ceea ce spune ceva despre el. Din păcate, ce nu înţelege Ioan Oltean sau nu vrea să înţeleagă este că şi oamenii politici au perioada lor de valabilitate, iar a sa a expirat. E vremea să se retragă până nu devine şi mai ridicol. Duminică a pierdut ocazia de a tăcea, el şi toţi ai lui, călători prin atât de multe partide şi doctrine, oameni cu suflet „bătrânit”, cum bine zice maneaua care îi reprezintă.

Cristiana Sabău