Actualitate

Ocuparea catedrelor din şcoli, astăzi runda a doua

Peste 40% dintre posturile titularizabile scoase la concurs în şcolile din Bistriţa-Năsăud au rămas neocupate în prima etapă de repartizare, deşi numărul candidaţilor are au obţinut medii peste şapte e mai mare decât al catedrelor existente. Avem 175 de persoane care au luat peste şapte şi 140 de posturi cu durată nedeterminată din care au fost ocupate doar 81.

Se întâmplă fiindcă în unele centre cu posturi titularizabile, candidaţii au luat medii mici, iar în altele unde nu au existat catedre cu durată nedeterminată, candidaţii au luat chiar medii de zece.

Astăzi, mai sunt de repartizat pe cele 462 de catedre vacante, aproape 200 de de candidaţi care au obţinut peste şapte la examenul de titularizare şi 179 care au luat medii peste 5.

Examenul de titularizare a fost organizat anul acesta în centre de concurs care au avut un anumit număr de posturi arondate.  Deşi subiectele au fost elaborate la nivel naţional, iar corectarea s-a făcut unitar, profesorii care au luat medii peste şapte nu se pot titulariza decât dacă în centrul unde au dat concurs există un astfel de post. Profesoara Adriana Scripeţ despre care am relatat aici a dat concurs pe un post netitularizabil de la Şcoala Generală „Avram Iancu”, a luat zece, dar nu se poate titulariza pe cel de la Maieru – Anieş, de exemplu, care va fi ocupat de un suplinitor fiindcă regulamentul de desfăşurare a concursului nu permite acest lucru.

Graficul repartiţiei pe posturi poate fi consultat aici.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS