Actualitate

Ofertă variată de articole şi produse la ediţia aniversară a Expo Bistriţa (FOTO)

Preşedintele CJ Emil Radu Moldovan, subprefectul Ovidiu Frenţ, viceprimarul Ioan Peteleu, administratorul judeţului Florin Moldovan şi preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie, Vasile Bar, au deschis oficial, miercuri la prânz, expoziţia care ţine până duminică inclusiv şi la care participă circa 50 de expozanţi din România şi Ungaria.

Preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie Bistriţa-Năsăud, Vasile Bar, consideră expoziţia aniversară o reuşită, precizând că numărul expozanţilor putea fi şi mai mare, însă capacitatea cortului amplasat în Piaţa Centrală este limitată.

Preşedintele Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, Emil Radu Moldovan, a declarat că această expoziţie a devenit o tradiţie şi că pe lângă CCI merite au şi expozanţii, care reuşesc să supravieţuiască în această perioadă critică. ”Sunt greutăţi pe care le trăim cu toţii, dar sunt optimist că măsurile care au început să fie luate de Guvern vor sprijini agenţii economici. Împreună cu CCI, Instituţia Prefectului, cu mediul de afaceri, cultural, civil, administraţiile locale lucrăm la o strategie de dezvoltare a judeţului. Dacă nu o vom avea până în vara anului viitor cel târziu va fi foarte greu ca administraţia să fie pregătită pentru exerciţiul financiar european 2014-2020, care va fi principala resursă de dezvoltare”, a spus Moldovan.

Subprefectul Ovidiu Frenţ a afirmat că această expoziţie încurajează producătorii, comercianţii şi consumatorii: ”Lucrăm la strategia de dezvoltare a judeţului, unde va fi pus accdent pe susţinerea şi promovarea produselor din judeţul nostru, dar şi pe atragerea de investitori”.

Viceprimarul Ioan Peteleu şi-a exprimat speranţa că în viitorul în Bistriţa va exista un complex expoziţional unde să poată fi create evenimente de mare amploare.

A XX-a ediţie a Expo Bistriţa – ediţia de toamnă, organizată de Camera de Comerţ şi Industrie Bistriţa-Năsăud în pavilionul de evenimente al municipalităţii din Piaţa Centrală, dar şi pe pietonalul Liviu Rebreanu, este structurată pe mai multe saloane: Salonul bunurilor de larg consum, Salonul verde, Salonul auto, Salonul grădina şi, începând de vineri, Salonul tradiţional, în cadrul căruia circa 20 de meşteşugari din Bistriţa-Năsăud îşi vor prezenta produsele proprii.

Expo Bistriţa aduce o gamă largă de articole şi produse, de la confecţii, tricotaje, încălţăminte şi articole de marochinărie, produse cosmetice, bijuterii, produse alimentare, dulciuri, artizanat şi produse tradiţionale, decoraţiuni, articole de uz casnic, produse chimice, produse naturiste, biciclete, până la plante, flori, puieţi, seminţe, şi arbuşti, iar pe pietonal pot fi admirate autoturisme.

Organizatorii le-au pregătit vizitatorilor şi alte surprize pe parcursul expoziţiei: concursuri de cultură generală şi picturi pe faţă la standul CCI din faţa cortului expoziţional (miercuri între orele 14.00 – 16.00, joi între 14.00 şi 16.00, vineri între 13.00 şi 14.00), festivitate de premiere a evenimentului ”Fantezii de toamnă” organizat de CCI în cadrul proiectului Centrul Europe Direct în parteneriat cu Şc. Gen. nr. 1 (vineri între 12.00 şi 13.00), realizarea de figurine luminoase de către copii (vineri între 18.00 şi 19.00), teatru de păpuşi (sâmbătă între 11.00 şi 12.00), concurs de recitat şi cântat pentru copii (sâmbătă între 12.00 şi 13.00), care vor fi premiaţi cu picturi pe faţă (sâmbătă între 13.00 şi 15.00), tombolă (duminică între 13.00 şi 14.00 extragerea biletelor câştigătoare).

Program de vizitare a expoziţiei: miercuri 24 octombrie între orele 13.00 – 19.00; joi 25 octombrie – sâmbătă 27 octombrie între orele 10.00 – 19.00; duminică 28 octombrie între orele 10.00 – 17.00.

Pe pagina noastră de facebook puteţi vedea o galerie foto de la Expo Bistriţa.

   

2 comentarii

  • aia cu florile sunt niste intermediari cu preturi enormeeeeeee….. un pom 15 lei….cica munca trebuie platita…..ce munca???? l-am intrebat ce soi e ala si a spus ca e coacaz negru…..nu ce pom…ci ce soi am continuat…..poi nu stiu….daca muncea stia..numai din astia sunt care arunca cu preturi parca ar fi numerele de telefon sau cele de inventar de pe vremea lui ceasca! – asta meritam! astia au vin aici ca la defilarea de 23 august! …altii au venit un concediu la…..cort!….nu am vazut cazane de tuica!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS