Actualitate Recomandări

Oltean vrea confruntare cu denunțătorul. Ce a mai cerut Parchetului

Într-un comunicat dat publicității înaintea şedinţei Camerei Deputaţilor care decide asupra ridicării imunităţii sale parlamentare, deputatul Ioan Oltean a precizat:

”1. Sunt acuzat în dosarul 660/P/2014 ca fiind autorul a două infracţiuni: trafic de influenţă şi complicitate la abuz în serviciu. Acuzaţia ce mi se aduce fiind formulată în exclusivitate în temeiul a două declaraţii ale unui preot aflat în executarea unei pedepse, prima din aprilie 2014, a doua din noiembrie 2015, declaraţii care se contrazic flagrant între ele şi care nu sunt confirmate de nicio altă probă;

2. Dacă o acuzaţie împotriva oricărei persoane poate fi susţinută pe declaraţiile unui denunţător aflat în stare de deţinere şi care îşi cumpără probabil libertatea sau o parte a libertăţii prin acele denunţuri josnice, atunci oricine poate deveni victima unui astfel de acuzator;

3. Nimeni nu ar trebui să accepte că o acuzaţie poate fi formulată întemeiat pe astfel de probe şi toată lumea ar trebui să înţeleagă că un astfel de procedeu poate face din oricine victimă a unei sau a unor acuzaţii nedrepte;

4. Am solicitat Parchetului în scris să administreze următoarele probe: audierea şoferului meu, despre care denunţătorul pretinde că l-a văzut atunci când pretinde că am fost la biserică; confruntarea acestei persoane cu denunţătorul; confruntarea mea cu denunţătorul; confruntarea dintre denunţător şi cele patru persoane despre care pretinde în prima declaraţie că se aflau la biserică, respectiv confruntarea dintre cele două persoane despre care se pretinde în a doua declaraţie – din noiembrie 2015 – că se aflau la biserică;

5. Afirm pe deplin responsabil că nu am fost niciodată în localitatea Chitila, nu am fost la biserica din Chitila, nu m-am întâlnit cu Rotaru Mihai, nu am primit nicio sumă de bani de la acesta şi nu am intervenit la nimeni în favoarea acestuia;

6. Am colaborat de la prima chemare a mea în faţa organelor de urmărire penală, am arătat că doresc să dau declaraţie şi lămuririle necesare, am solicitat probe relevante pentru stabilirea adevărului;

7. Cererea parchetului de a se încuviinţa de către Parlament arestarea preventivă este, în raport de poziţia adoptată de mine şi de cerinţele pe care legea le impune pentru a se putea dispune o astfel de măsură, lipsită de orice justificare. Urmărirea penală a început şi s-a derulat fără piedici determinate de starea mea de libertate, iar eu nu am cum să influenţez nicicum mersul anchetei;

8. Asigur pe toată lumea de dorinţa mea de a contribui la stabilirea adevărului şi finalizarea grabnică a cercetărilor. Sunt, de asemenea, convins şi asigur, de asemenea, pe toată lumea, că arestarea preventivă care trebuie să fie întotdeauna o măsură excepţională şi care să nu se transforme în condamnare anticipată, nu foloseşte nici cauzei, nici ideii de justiţie, nici adevărului”.

Etichete

1 comentariu

  • Oltean uita ca nu mai e Basescu sef absolut peste servicii si DNA. EL deocamdata trebuie sa se apere, nu sa dicteze procurorilor ce sa faca.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS