Ioan Oltean a declarat că, între măsurile luate de Guvernul Ponta se numără şi modificarea Legii referendumului în sensul de a crea posibilitatea demiterii cu uşurinţă a preşedintelui României şi a-i crea actualului preşedinte interimar „posibilitatea de a-şi vedea visul cu ochii împlinit”.
Ela spus că, în urma deciziei Curţii Constituţionale a României de marţi au fost discuţii controversate legat de actul normativ care ar genera şi ar determina producerea referendumului, aşa încât a dorit să facă anumite precizări.
„Toţi cei care au discutat au scăpat din vedere faptul că suntem în posesia a două reglementări diferite din Legea referendumului. Şi e vorba de articolul 5 care vorbeşte despre valabilitatea referendumului şi aceasta este o chestiune care trebuie lămurită şi articolul 10 din aceeaşi lege, modificat prin OUG nr. 41 care se referă la condiţiile de demitere a preşedintelui. Vorbim de valabilitatea referendumului şi vorbim de demiterea preşedintelui. Sunt două lucruri distincte”,a spus oltean.
El a declarat că articolul 5 spune că „referendumul naţional şi cel local se organizează şi se desfăşoară potrivit prevederilor prezentei legi”, iar la alineatul 2 spune că „referendumul este valabil dacă la acesta participă cel puţin jumătate plus unu din numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente”.
„Acest articol este în vigoare, necontestat şi nemodificat. Deci orice referendum care se desfăşoară în acest moment sub legislaţia actuală este obligatoriu să îndeplinească această condiţie: să se prezinte jumătate plus unu din numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente”, a declarat Ioan Oltean.
În ceea ce priveşte articolul 10, modificat prin OUG 41, Oltean a spus că acesta arată următoarele: „prin derogare de la articolul 5, alineatul 2, demiterea preşedintelui este aprobată dacă a întrunit majoritatea voturilor valabil exprimate ale cetăţenilor care au participat la referendum”.
„Demiterea preşedintelui şi nu valabilitatea referendumului. Deci preşedintele este demis dacă jumătate plus unu dintre cei prezenţi la vot au votat pentru demitere. În condiţiile acestea preşedintele este demis şi dacă la vot au fost jumătate plus unu din numărul de electori înscrişi în listele electorale permanente. Aceasta este interpretarea corectă pe care şi CCR a şi dat-o marţi. Aceasta este reglementarea pe care o avem în vedere. Lucrurile sunt foarte clare şi orice interpretare de altă natură iese în afara cadrului legal”, a spus Oltean.
Întrebat ce modificări a adus PDL Legii referendumului, Oltean a declarat: „Noi am modificat legea în sensul că preşedintele este demis dacă jumătate din numărul total al celor înscrişi pe liste, adică din cei 18 milioane, trebuie să voteze 9 milioane şi unu şi atunci preşedintele era demis. Legea actuală spune că trebuie să fie prezenţi 9 milioane, dar cu 4,5 miliaone şi unu preşedintele este demis. Aceasta este şi modificarea pe care colegii de la USL au adus-o actului juridic, Legii 3/2000 privind referendumul”.
Liderul PDL a spus că lucrurile sunt foarte clare şi orice discuţie este „inutilă”.
El a adăugat că, dacă joi CCR trimite preşedintelui legea, acesta are la dispoziţie zece zile să o promulge.
„În aarticolul 77 alineatul 3 se spune că, dacă preşedintele a cerut examinarea legii sau s-a cerut verificarea constituţionalităţii ei, promulgarea legii se face în cel mult zece zile de la primirea legii adoptate după reexaminare sau de la primirea deciziei CCR prin care i s-a confirmat constituţionalitatea. Deci în zece zile, preşedintele trebuie să promulge această lege, dar indiferent că o face sau nu o face, cadrul legal care există astăzi în vigoare este cel pe care l-am spus”, a spus el.
Oltean a admis că preşedintele poate trimite legea înapoi la Parlament, dar, a adăugat el, chiar dacă ar face acest lucru, textul în vigoare e cel menţionat deja.
„Valabilitatea referendumului nu a fost contestată. Deci nu există niciun act normativ care, în acest moment, să pună la îndoială valabilitatea referendumului. Referendumul este valabil conform normei în vigoare în acest moment dacă se prezintă jumătate plus unu. Se publică, nu se publică, se retrimite Parlamentului pentru reexaminare, e mai puţin important. Textul care conduce spre o asemenea concluzie este în vigoare. Preşedintele poate, are acest drept, să o trimită Parlamentului, dar eu cred că nu o va face fiindcă textul are un singur articol, unul singur, pe care dacă CCR îl declară constituţional, ce motiv ar avea să îl trimită pentru reexaminare? Absolut niciunul. Nu cred că se va abuza chiar în felul acesta, dar în şirul evenimentelor ar fi o nimica toată o asemenea decizie în raport cu alte abuzuri”, a spus Ioan Oltean.
Întrebat dacă, în condiţiile enumerate de el, Traian Băsescu are funcţia în pericol, Oltean a spus: „În acest moment nu e niciun fel de pericol. Cred că, în 30 iulie, preşedintele se va întoarce la Cotroceni şi consecinţele nu vreau să vi le spun”.
Un jurnalist l-a întrebat la ce consecinţe se referă.
„Putem discuta despre multe consecinţe cum ar fi aceea că Crin Antonescu ar putea să dispară din viaţa politică românească, cel puţin dacă pune în aplicare ce a promis, că premierul actual, neamaivând un interlocutor, să-şi prezinte demisia. Sunt o mulţime de consecinţe care ar putea decurge”, a spus Oltean.
Întrebat dacă există posibilitatea ca Guvernul să dea o OUG prin care să modifice şi validitatea referendumului, Oltean a spus: „Sigur că există!”.
„Acest Guvern e capabil de orice. În această privinţă nu e niciun fel de reţinere ca Guvernul şi premierul Ponta, realizând dificultatea majoră de a-l demite pe preşedintele Băsescu, să nu recurgă, în ultimul moment, şi să dea o OUG prin care să modifice şi articolul 5 din lege. Sigur, e posibil absolut orice. Să vedem cum se întoarce de la Poartă, de la Bruxelles”, a declarat Ioan Oltean.
pe nava, pe nava ! BASESCU, NAVA TA / SE NUMESTE RAHOVA !!!
Crezi gresit mai Ioane!
Se vorbeste prea mult, se actioneaza prea putin. Este momentul ca romanii sa raspunda si la intrebarea ,,Ati trait bine?”
Prea muslt se vorbeste, prea putin se actioneaza. Este momentul ca oamenii sa raspunda la intrebarea „Ati trait bine?”
Cred ca doar demiterea lui Traian Basescu ar mai calma situatia politica de la noi… Altfel, cu presedintele-jucator cum il stim, si cu o majoritate parlamentara USL, cum zic sondajele ca ar fi,am duce-o tot intr-un scandal, cu consecinte negative uriase pentru economie, finante, bursa…daca Traian Basescu ar avea obraz ar demisiona, se agata de putere sub toate formele !nu e un semn bun !
Acum daca facem o analiza mai profunda si pertinenta am constata ca :Romania se afla intr-o situatie ciudata; dupa cum spunea Ponta, Basescu i-a infipt un cutit in spate-cu povestea cu plagiatul, si mai devreme s-au mai tarziu e constient ca va trebui sa demisioneze; Ponta crede ca a gasit momentul demisiei-30 iul 2012, cand Curtea Constitutionala va constata ca la referendum s-au prezentat 7 mil de alegatori, 5 mil au votat pt demitere, iar 2 mil pentru ramanerea lui Basescu ca presedinte si va invalida referendumul; atunci Ponta va spune ca nu mai poate coabita cu Basescu [asa cum a si declarat marti ] si va demisiona-motivul real al demisiei fiind plagiatul si faptul ca Romania nu are resurse pentru pomenile electorale-mariri de pensii si salarii, programe sociale in sanatate, etc; sa-l vedem atunci pe Basescu ce va face, avand un vot de blam popular si un parlament ostil.
asa ca prieteni , oricum ar decurge lucrurile …..pentru noi ca popor va fi foarte rau , atentie deci si nu va imbatati cu apa rece . va doresc succes !!!
acum intre noi fie vorba [ca nu ne aude si vede nimeni] :nu mor caii cand vor cainii .
Nicaieri in lume nu s-a pomenit (vorbesc de tari democratice) ca un presedinte sa fie demis pentru ca nu mai are sustinere populara, toate guvernarile din aceasta perioada de criza au scazut in popularitate. Parlamentul l-a suspendat pe presedinte pentru ca a putut si a vrut, asta a fost argumentul de baza. In ceea ce priveste excursia lui Ponta la Bruxelles pentru a pleda pentru actiunile usl……. ei bine persoana e prost aleasa, Ponta este cunoscut ca plagiator, e o persoana lipsita de onoare in ochii politicienilor occidentali, se vad aici consecintele faptului ca guvernul a fost facut “pe genunchi”, daca erau pregatiti de guvernare si aveau/aveam un ministru de externe capabil, guvernarea Ponta nu ar fi ajuns in situatia asta neplacuta.
Incertitudinea va continua oricum: daca ramane Traian Basescu va fi foarte greu sa coabiteze cu USL ; daca pleaca, urmeaza 3 luni de campanie pt presedinte si apoi alte campanie pentru parlamentare. In concluzie, ne asteapta vremuri tulburi de tot toamna aceasta si desigur bursa , cursul si dobinzile nu pot ramane indiferente la tot circul asta politic. Parerea mea e ca va trebui atentie, putere si putin noroc sa trecem cu bine de acest viitor incert. Sa vedem daca am sau nu dreptate . ar fi bine sa gresesc.
Cetatetii Romaniei au fost desconsiderati total de catre reprezentantii PDL. Acum e momentul sa-i sanctioneze!