Politică

Ioan Oltean: Doar Cel de Sus îmi poate cere să-mi retrag proiectul referitor la Biserici

Vicepreşedintele PDL pentru Regiunea Nord-Vest, Ioan Oltean, a afirmat că nimeni în afară de Dumnezeu nu îi poate cere să-şi retragă proiectul legislativ privind retrocedarea proprietăţilor cultelor, însă nu exclude să renunţe din proprie iniţiativă la el întrucât nu doreşte să accentueze starea conflictuală între Biserici.

“Iniţiativa mea legislativă încearcă să dimininueze starea conflictuală care există între Biserica Greco-Catolică pe de-o parte, şi Biserica Ortodoxă pe de altă parte. Am pretenţia că eu ştiu foarte bine realităţile, iar iniţiativa mea nu doreşte a crea o stare de conflict nouă sau de a favoriza o biserică sau alta. Dimpotrivă.  Această iniţiativă a plecat de la faptul că dialogul între cele două biserici prin intermediul unei comisii mixte constituite în 1998 a eşuat. Din 2004, nu a mai avut loc nicio întâlnire a acelei comisii mixte constituite din câte trei reprezentanţi ai fiecărui cult. Dacă ne uităm la ce declară fiecare, o să constatăm că fiecare cult crede că celălalt e vinovat. El a menţionat că Biserica Greco-Catolică spune că Biserica Ortodoxă Română a renunţat la dialog în mod unilateral, iar Biserica Ortodoxă că e invers”, a spus Oltean într-o conferinţă de presă.

El a declarat că, în acest moment, există pe rolul instanţelor de judecată peste 180 de litigii care vizează situaţia juridică a bunurilor imobiliare ale uneia sau alteia dintre cele două biserici. „Este o stare evidentă de tensiune între foarte multe biserici şi această stare este totalmente nefavorabilă bisericii, fie că e Greco-Catolică, fie că este Ortodoxă. Biserica nu ar trebui, în opinia mea, să recurgă la un asemenea mod de soluţionare a njeînţelegerii şi ar trebui să aibă disponibilitatea totală de a clarifica aceste lucruri pe cale amiabilă”, a spus Oltean.

Preşedintele PDL Bistriţa-Năsăud a adăugat că iniţiativa sa are intenţia de a „întări şi a determina” cele două culte să recurgă la dialog, iar instanţa să fie doar „o cale excepţională de atac” atunci când eşuează dialogul între cele două părţi. „Nu am dorit şi nu doresc sub nicio formă să creez un avantaj pentru Biserica Ortodoxă sau Biserica Greco-Catolică, ci doresc să se creeze un cadru legal care să asigure celor două părţi posibilitatea de a-şi rezolva problemele pe calea dialogului. De aceea, rămân extrem de neplăcut surprins de reacţia extrem de dură, de lipsită de eleganţă din partea PS Cardinal Lucian Mureşan. Iniţiativa legislativă este a mea, a deputatului Ioan Oltean, nu este a PDL, nici a vicepreşedintelui PDL Ioan Oltean, a mea ca membru al Camerei Deputaţilor. Nu are niciun caracter politic. E pornită doar din dorinţa sinceră de a crea un cadru legal care să determine cele două biserici să se aşeze la masa dialogului şi nu să se ajungă în instanţă unde tensiunile sunt tot mai mari”, a spus Oltean.

Vicepreşedintele PDL a menţionat că propunerea sa suportă orice fel de amendamente. „Orice propunere din partea celor două biserici care să aibă drept consecinţă o limpezire a lucrurilor între cele două biserici este binevenită. Nu sunt părtinitor cu niciuna dinte biserici. Cadrul legal stabilit prin această propunere nu favorizează nici într-un fel Biserica Ortodoxă şi nici Biserica Greco-Catolică. De aceea simt o reacţie neadecvată, nepotrivită din partea celor ce reprezintă Biserica Greco-Catolică. Îmi manifest disponibilitatea de a avea o discuţie cu oricare dintre cei interesaţi de îmbunătăţirea acestui act normativ. Soluţia nu este retragerea acestui act normativ de pe ordinea de zi a Camerei Deputaţilor, ci participarea la dialog şi îmbunătăţirea acestuia în aşa fel încât el să răspundă realităţilor cu care se confruntă cele două biserici, astăzi, în România” a spus Ioan Oltean.

Întrebat ce l-a determinat să iniţieze un astfel de act normativ, el a răspuns: „Eu cunosc foarte multe multe situaţii în care litigiile între cele două biserici sunt în instanţă. Avem situaţia şi la Bistriţa, o avem şi la Năsăud şi în alte părţi. Starea aceasta de tensiune între cele două biserici, între enoriaşi, m-a determinat să iniţiez acest proiect de lege. (…) Am lucrat o lună şi jumătate cu câţiva jurişti pentru a găsi acea formă care să nu prejudicieze interesuil niciuneia dintre cele două biserici”.

Întrebat dacă liderul PDL, Vasile Blaga, i-a cerut să retragă proiectul, Ioan Oltean a negat că s-a întâmplat aşa ceva. „Nu mi-a cerut Vasile Blaga să-l retrag şi nici nu-mi poate cere nimeni decât Cel de Sus pentru că nu este o iniţiativă politică, ci o iniţiativă legislativă pe care eu am gândit-o şi nu are nimic cu PDL”, a spus Oltean.

Ioan Oltean nu a exclus însă ipoteza de a renunţa din proprie iniţiativă la proiect. „Deocamdată, sunt în faţa dumneavoastră, îl expun şi vedem ce consecinţe mai apar şi cum merg lucrurile, dar nici într-un caz nu e un proiect politic. Sigur că eu nu vreau prin proiectul meu să creez o tensiune între cele două biserici sau la nivelul unui cult. Aş prefera să am o discuţie cu reprezentanţii celor două biserici şi să găsim o soluţie. Nu mă pot pronunţa în acest moment despre un drum sau altul al acestei iniţiative. E abia la început, dar văd că reacţiile Bisericii Greco-Catolice sunt extrem de dure… Să vedem cum vor decurge lucrurile în zilele următoare. Ştiţi cum e? În politică niciodată să nu spui niciodată şi aici facem politică”, a declarat el.

Oltean a adăugat că e la fel de posibil ca iniţiativa sa să nu treacă de Parlament.  „Nu am discutat-o cu colegii parlamentari. E iniţiativă proprie. Am discutat-o doar cu jurişti. (…) Nu poţi face un proiect ruşinos. Acest cuvânt (ruşinos – nr.) încărcat de conotaţie negativă nu poate fi folosit de un prelat de o asemenea înălţime cum e PS Lucian. Eu sunt un om credincios, dar nu aş putea să fac o nedreptate Bisericii Greco-Catolice. Departe de mine acest gând, dar vă spun cu certitudine că această propunere nu poate fi calificată cum a făcut Biserica Greco-Catolică şi nu poate stârni o asemenea reacţie”, a spus el.

Şeful Bisericii Greco-Catolice din România, cardinalul Lucian Mureşan, i-a transmis o scrisoare deschisă preşedintelui PDL, Vasile Blaga, în care îi solicită să retragă un proiect legislativ privind retrocedarea proprietăţilor cultelor, iniţiat de vicepreşedintele PDL Ioan Oltean.

Cardinalul Lucian Mureşan afirmă în scrisoarea transmisă, joi, liderului PDL, Vasile Blaga, că vicepreşedintele democrat-liberal Ioan Oltean a iniţiat un proiect legislativ care „stârneşte deosebită îngrijorare şi nelinişte” în rândul comunităţii greco-catolice.

3 comentarii

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS