Politică

Oltean îl compară pe Ion Iliescu cu Farfuridi

Secretarul general al PDL, deputatul Ioan Oltean, susţine, comentând declaraţia preşedintelui de onoare al Ion Iliescu potrivit căreia autorităţile se grăbesc cu semnarea Tratatului european de guvernanţă fiscală, că oferta fostului şef al statului pentru prezentul şi viitorul românilor este "falimentară".

„Frica lui Ion Iliescu faţă de Tratatul de Guvernanţă Fiscală pe care ţara noastră s-a angajat să-l semneze pentru a garanta dezvoltarea economică, şi asupra căruia România este obligată să se pronunţe în două săptămâni, l-a făcut pe acesta să-i acuze pe preşedintele Băsescu şi pe liderii coaliţiei majoritare de «prea multă grabă». Uniunea Europeană nu a intrat în grevă. Se pregăteşte pentru semnarea Tratatului care doreşte să salveze ţările de criza economică. Liderii USL sunt în grevă. Ei aşteaptă vacanţa de vară”, scrie Oltean într-un comunicat.

Oltean susţine că „oferta personajului politic Ion Iliescu pentru prezentul şi viitorul românilor este simplă, dar falimentară: «staţi pasivi, nu schimbaţi nimic»”.


„Un alt personaj, literar de această dată, promova aceeaşi mentalitate care, prin absurdul ei, a devenit antologică: «Să se revizuiască, primesc, dar să nu se schimbe nimic, ori, să nu se revizuiască, primesc, dar atunci să se schimbe pe ici, pe colo, şi anume în punctele esenţiale». Celebrul personaj literar, Farfuridi, provoacă şi acum râsete prin sălile de spectacol. Cunoscutul personaj politic, Ion Iliescu, nu mai provoacă nimic”, se arată în comunicat.

Preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, a afirmat că autorităţile de la Bucureşti se grăbesc să semneze Tratatul european de guvernanţă fiscală fără să analizeze consecinţele asupra României.

Iliescu a afirmat că opoziţia nu se opune aderării României la Tratatul de guvernanţă fiscală, dar doreşte realizarea unor dezbateri care să analizeze consecinţele semnării actului european.

Miercuri, la Palatul Parlamentului, liderii coaliţiei au semnat un protocol privind ratificarea tratatului de guvernanţă în cadrul UE.

Sursa: Mediafax

2 comentarii

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS