Politică

Oltean: N-am primit nicio invitaţie la DNA

Secretarul general al PDL, Ioan Oltean, a declarat că nu îşi aminteşte ca Mircea Man „la telefon sau în alte împrejurări” să fi pus problema lui Flaviu Radu, el menţionând că nu a fost chemat la DNA să dea declaraţii în legătură cu dosarul instrumentat în Maramureş.

„În ce priveşte Maramureşul, avem o informaţie totalmente lipsită de substanţă. Nu ştim decât că Mircea Man ar fi intervenit pe lângă mine pentru numirea unui om într-o funcţie pe care o deţine din 2005. Ţin să vă spun că Flaviu Radu este în funcţia respectivă din 2005. El actualmente girează şi funcţia de director general. Din considerente asupra cărora nu vreau să mă opresc acum, nu a fost numit directorul general, aşa că a fost împuternicit directorul adjunct să gireze această funcţie. Nu văd de ce ar fi trebuit să intervină şi pentru ce. Funcţia respectivă o deţine din 2005. Categoric, dacă aceasta e substratul chemării lui la Parchet el este totalmente fără substanţă”, a spus Ioan Oltean.

Întrebat dacă Mircea Man a purtat vreodată vreo discuţie cu el pe marginea acestui subiect, Oltean a spus: „Categoric nu. Dacă omul era pe funcţie, ce să discutăm? Să-l facem ministru?”.

„Categoric nu am discutat. A fost pe funcţie şi a rămas pe funcţie. Nu-mi amintesc ca Mircea Man la telefon sau în alte împrejurări să fi pus problema lui Flaviu Radu care e pe funcţia respectivă din 2005. E membru PDL şi a rezistat fiindcă e un foarte bun profesionist. Nici guvernarea liberală nu l-a schimbat că omul şi-a făcut treaba”, a spus Oltean.

Întrebat de unde crede că s-a ajuns la acest dosar şi de ce a fost pomenit numele său, Ioan Oltean a spus că nu vede nicio legătură.

„La vremea respectivă eram vicepreşedinte al partidului. Nu deţineam funcţia de secretar general, deci nu aveam forţa şi poziţia care să-mi permită să intervin şi să iau o astfel de decizie. Nu pot emite concluzii. Poate cei de la DNA au informaţii suficiente să facă un astfel de demers. Noi nu punem la îndoială sub nicio formă rolul justiţiei şi felul în care justiţia îşi face datoria. Singura noastră pretenţie este ca justiţia să fie corectă. Când un om este arestat să se facă pe baza unor realităţi evidente, a unor probe indubitabile şi nu pe alte criterii”, a declarat Ioan Oltean.

Întrebat dacă a fost chemat la DNA, Oltean a negat.

„Deocamdată, nu am primit nicio invitaţie la DNA. Circulă multe zvonuri”, a spus el.

Preşedintele Consiliului Judeţean Maramureş, Mircea Man, lider al filialei judeţene a PDL, s-a prezentat, miercuri, la DNA Oradea, fiind pus sub īnvinuire pentru complicitate la trafic de influenţă, după ce ar fi intervenit, pe linie politică, pentru numirea unei persoane la şefia unei instituţii.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS