Actualitate Recomandări

Oltean: Nu vrem să ne mințim, dar speranța moare ultima

Copreședintele PNL Bistrița-Năsăud, deputatul Ioan Oltean, a menționat că liberalii vor face o încercare de a modifica Legea aleșilor locali, astfel încât primarii să fie aleși în două tururi și nu în unul, cum s-a stabilit.

”Liga Aleșilor Locali PNL și-a exprimat dezacordul față de modul cum Guvernul a gândit actuala Lege a aleșilor locali, în special față de faptul că primarii sunt aleși într-un singur tur. Am depus urgent un proiect de lege în Parlament prin care să încercăm să revenim asupra situației respective, iar primarii să fie aleși în două tururi de scrutin. N-a fost un consens în Parlament în ceea ce privește alegerea primarilor. Eu sunt membru al Comisiei de cod electoral, a fost oarecum o lipsă de comunicare între noi, dar în plen consensul nu a mai existat, PNL și-a susținut amendamentul care de fapt a existat în comisie, cel pentru alegerea primarilor în două tururi. PNL a susținut în plen, la dezbaterea finală și vot, o altă poziție decât cea care a fost în interiorul comisiei care a lucrat la lege. Nu vrem să ne mințim, e clar că șansele noastre de a adopta o modificare rapidă de act normativ lipsesc aproape cu desăvârșire. Încercăm pentru că speranța moarte ultima, cum se zice în popor. Suntem un partid politic și încercăm orice variantă ca să ne impunem punctul de vedere și să câștigăm simpatia electoratului”, a spus Oltean.

El a adăugat că PNL vrea să iasă la anul cu candidați foarte buni, ”cu oameni pregătiți să asigure un scor electoral execepțional la alegerile locale și, evident, câștigarea alegerilor parlamentare”.

Legea aleșilor locali a fost adoptat în parlament în luna mai: preşedinţii CJ vor fi aleşi în mod indirect prin vot secret al consilierilor judeţeni, cu majoritate simplă, iar primarii vor fi aleşi într-un singur tur.

Etichete

5 comentarii

    • Pentru comentariul de mai sus.Oltean a facut cunoscut judetul nostru in parlamentul ROMANIEI unde nimeni nu a ocupat functiile lui Oltean si multi ani trebuie sa mai treaca ca sa faca cinava asa renume judetului nostru si alte ,multe fapte pozitive.Oltean un om valoros inca pentru judetlul nostru.Va respectam domnule deputat!

    • Vezi ce deja iti stie IP-ul domnu deputat, sa te astepti la consecinte pentru „metaforele” folosite…

  • Insfarsit o initiativa laudabila. In orice societate normala este posibilitatea intrarii intr-un tur doi! Doar asa poti schimba relicvele si dinozaurii aflati astazi pe scaunele primariilor cu potential asa cum este si Bistrita.
    Si inca ceva… ganditi-va ca prezidentialele ar fii fost intr-un singur tur… astazi aveam presedinte un PLAGIATOR PENAL in persoana lui VV Ponta.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS