Actualitate Economie

Tănase Dumitru vrea să construiască o pensiune lângă Aerodromul de la Unirea

Omul de afaceri Tănase Dumitru, administratorul Aerodromului Unirea, a primit acordul Agenţiei de Protecţie a Mediului Bistriţa-Năsăud să înceapă construcţia unei pensiuni turistice cu 14 locuri de cazare, dar şi cu restaurant şi cramă pentru ca aviatorii care vor ateriza pe aerodrom să aibă unde se caza.

Potrivit proiectului postat pe site-ul Agenţiei de Protecţie a Mediului Bistriţa-Năsăud, pensiunea se va întinde pe 267,87 metri pătraţi. La demisol, va avea cramă şi spaţii tehnice, la parter restaurant cu 40 de locuri, bucătărie, bar spălător de vase, recepţie şi depozit de băuturi, iar la etaj şapte camere, fiecare cu baie proprie şi un apartament. În total, vor fi 14 locuri de cazare. Clădirea va fi încălzită cu o centrală pe lemne, iar alimentarea cu apă se va face din sursă subterană. În jurul pensiunii vor fi amenajate spaţii verzi, patru locuri de parcare.

Contactat în legătură cu acest subiect, Tănase Dumitru a spus că pensiunea pe care vrea să o construiască este pentru a dezvolta serviciile pe care le oferă Aerodromul Bistriţa.


„Vreau să fie un loc unde cei care vin să aibă posibilitatea să stea, să bea o cafea, poate să doarmă peste noapte. Vă Tanase Dumitru aviator 2amintiţi poate că au venit, la un moment dat, mai multe avioane din Franţa şi i-am ţinut pe aviatori pe câmp. Peste tot prin Europa am văzut astfel de utilităţi. Trebuie să se lege cumva nişte servicii. Omul vine cu avionul de la Viena până în Bistriţa, dar când ajunge nu are unde să se spele, să se schimbe, să bea o cafea. De aceea, peste tot, prin Europa, pe unde am mai aterizat am văzut astfel de pensiuni, localuri, cum vreţi să le spuneţi”, a pus el.

Drept urmare, omul de afaceri a cumpărat o suprafaţă de teren aflată în imediata vecinătate a Aerodromului Bistriţa care se întinde pe o mie de metri pătraţi şi pe care vrea să ridice pensiunea. „Nu cred că ne apucăm de lucru anul acesta, dar trebuie să avem un proiect, toate avizele. Nu am făcut încă un calcul să văd la cât se ridică investiţia. Dacă era în afara municipiului, poate aveam şanse să accesez un proiect cu fonduri europene, dar nu e, aşa că va trebui să fac investiţia din bani proprii „, a spus Tănase Dumitru.

Într-un interviu acordat Timp Online în urmă cu doi ani, Tănase Dumitru declara că este foarte importantă extinderea aerodromului fiindcă astfel Bistriţa ar intra în circuitul aviatic al României şi ar avea o identitate din punctul de vedere al transportului şi al comunicaţiilor.

Cristiana Sabău

1 comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS