Organizatorii Țibleș Maraton și-au propus ca, după ediția de anul acesta a concursului de alergare montană, să construiască un refugiu montan în șaua Munților Țibleș, în onoarea celui care a fost Gheorghe Pașca, vânat de Securitate, care s-a ascuns în acești munți, vreme de opt ani, în buncăre construite de el.
”În 2018 am decis organizarea unui concurs caritabil de alergare montană la Bichigiu (localitate ușor necunoscută chiar și printre conjudețeni) din două motive: 1. implicare în revigorarea comunității rurale 2. promovarea zonei de la poalele Munților Țibleș (cum zice un coleg de-al nostru – „cei mai faimoși munți necunoscuți”)
Mulți prieteni alergători ne-au sărit în ajutor încă de atunci și au participat la concursul nostru. Fiecare ediție organizată a mai adăugat câte un motiv pentru a continua concursul, deși nu e lucru ușor.
Iată-ne ajunși în 2021, porniți în organizarea celei de-a patra ediții. Motivul mare și lat: Construirea unui refugiu montan în șaua Munților Țibleș, în onoarea celui care a fost Gheorghe Pașca. Vânat de securitate, Pașca s-a ascuns în acești munți, în buncăre construite de el. Vreme de 8 ani!
”Gheorghe Paşca s-a născut la 13 aprilie 1901 în localitatea Săliştea de Sus, jud. Maramureş. Părinţii săi au fost Gavrilă şi Maria, aceştia având împreună 12 copii. Gheorghe Paşca avea ca preocupări principale dogăritul, albinăritul şi vânătoarea, fiind un bun cunoscător al munţilor şi pădurilor din zona Maramureşului. Treptat a ajuns la o stare materială relativ prosperă, devenind o persoană cunoscută în zonă, la aceasta contribuind prestigiul şi popularitatea sa, calităţile sale de vânător vestit, dar şi faptul că a cununat multe familii din zonă. A fost căsătorit cu Anisia, cu care însă nu a avut copii.
Potrivit unor mărturii, Gheorghe Paşca a intrat în vara anului 1946 în conflict cu autorităţile ca urmare a refuzului său de a-şi preda puşca de vânătoare cu lunetă, aşa cum erau dispoziţiile legale de atunci. Fiind căutat de Poliție și Siguranţă, şi-a părăsit gospodăria şi s-a refugiat în munţi. Alte mărturii susţin că Paşca îi detesta pe comunişti, manifestându-se în mai multe rânduri deschis împotriva acestora. Oricum, el a devenit destul de repede un proscris pentru regimul comunist. Presiunile asupra membrilor familiei Paşca aveau să fie tot mai puternice în perioada următoare, ceea ce l-a determinat şi pe fratele său Dumitru, în 1949, să-şi părăsească locuinţa şi să se alăture lui Gheorghe Paşca.
Concomitent, în comuna învecinată, Dragomireşti, au fost depistate persoanele implicate în organizaţia „Lupta împotriva Comunismului”, acestea fiind nevoite să se refugieze în munţi. Pentru o scurtă perioadă de timp fraţii Paşca s-au integrat în acest grup, însă după moartea lui Dumitru, care a fost împușcat de Securitate în februarie 1950, Gheorghe Paşca a preferat să reziste mai mult izolat, sporindu-şi astfel şansele de supravieţuire. A păstrat însă legătura cu membrii acestei organizaţii, furnizându-le informaţii, arme şi muniţii până la anihilarea treptată a tuturor componenţilor grupului.
În continuare au existat mai multe tentative ale Securităţii pentru a-l captura pe Paşca, însă acesta a reuşit întotdeauna să le dejoace. În decembrie 1950, Securitatea a trimis-o în munţi pe Ioana Vlad, o tânără din Săliştea de Sus, pentru a-l găsi pe Paşca şi a comunica locul în care acesta se află. Ioana era născută în 1925 şi se cunoştea de mai mult timp cu Paşca, pe care l-a sprijinit clandestin în mai multe rânduri. Acesta a lămurit-o să nu se mai întoarcă în sat şi să rămână alături de el. Cei doi au trăit împreună până în iunie 1953, în acest timp născându-se o fetiţă, Ioana, şi se aştepta un al doilea copil. Au locuit mai mult timp într-un bordei săpat în Măgura Telciului, un loc situat în zona comunei Telciu din nordul județului Bistriţa-Năsăud.
Pe baza unor informaţii obţinute de la un localnic, în iunie 1953 trupele de securitate i-au împresurat pe cei doi în timp ce se aflau în acel bordei. Ioana Vlad a fost prinsă, însă Gheorghe Paşca a reuşit să scape. Ioana a trecut prin interogatoriile Securităţii şi a fost închisă la penitenciarul din Satu Mare unde, la 23 august 1953, a născut al doilea copil, pe Gheorghe, decedat în 2016. După patru luni de detenţie, Ioana a fost eliberată şi s-a reîntors acasă, fiind ţinută permanent sub observaţie. În anii ce au urmat, Gheorghe Paşca şi-a vizitat pe ascuns în mai multe rânduri familia. Securitatea supraveghea cu maximă atenţie zona în care activa partizanul, controlând şi interogând orice persoană suspectată că ar fi în legătură cu el, uneori recurgând chiar şi la tortură pentru a forţa oamenii să vorbească și să trădeze.
La începutul anului 1955, Gheorghe Paşca s-a stabilit într-un adăpost amenajat într-o pădure din apropierea satului Bichigiu, com. Telciu, localitate situată în partea sudică a Munţilor Ţibleş, la 23 de km spre nord-vest faţă de oraşul Năsăud. Lui Paşca i se alăturase în primăvara acelui an un tânăr din Bichigiu, Gavrilă Rus, născut la 24 mai 1934, ce dezertase din armată în timpul efectuării stagiului militar, fiind încorporat la o unitate de muncă. Acesta era fiul lui Mihăilă Rus, un cunoscut gospodar din localitate ce era considerat de autorităţi drept chiabur. Mihăilă Rus a fost persoana care i-a sprijinit constant pe cei doi fugari, aprovizionându-i permanent cu alimente şi cu cele necesare traiului în pădure. Pentru acest lucru el a fost arestat şi torturat la Securitatea din Năsăud, fiind forțat să mărturisească locul unde aceștia se aflau ascunşi.
Pe baza informațiilor astfel obținute, Securitatea a organizat în zona satului Bichigiu o amplă acţiune pentru prinderea şi lichidarea fugarilor, care se adăposteau într-un bordei amenajat pe Valea Arșiței, într-un loc greu accesibil, situat la circa 6,5 km spre nord-vest față de sat. În ziua de 5 februarie 1956, mai multe cadre operative însoţite de trupe de la Batalionul 7 de Securitate din Floreşti-Cluj au fost deplasate şi desfăşurate pentru blocarea şi cercetarea zonei. Documentele consemnează participarea a 34 de ofițeri și subofițeri precum și a circa 30 de soldați. Acţiunea s-a desfăşurat cu rapiditate şi partizanii au fost luaţi prin surprindere. În urma confruntării armate, Gheorghe Paşca şi Gavrilă Rus au fost ucişi prin împuşcare. Cadavrele celor două victime au fost transportate în aceeaşi zi la sediul Securităţii din Năsăud, iar în ziua următoare au fost autopsiate de către un medic legist din Cluj. Trupurile au fost apoi expuse pentru scurt timp într-o toaletă publică din oraș, pentru a putea fi văzute de localnici și unde au fost aduse în mod organizat grupuri de elevi din satele zonei, acest lucru fiind făcut pentru inducerea intenționată a fricii în rândurile populației și mai ales a tinerilor. În cele din urmă cadavrele au fost înhumate într-o groapă comună, săpată undeva în Cimitirul Central al orașului, pe o pantă de deal. Conform mărturiilor, trupurile au fost învelite fiecare într-o pătură și introduse împreună într-o ladă de lemn”, scrie cercetătorul Gheorghe Petrov, care a căutat în repetate rânduri rămășițele lumești ale celor doi martiri.
Prima acțiune de căutare a mormântului a avut loc în aprilie 2014, însă săpăturile efectuate nu au reușit să identifice urmele gropii comune. Locul a fost indicat cu aproximație de către fiul lui Gheorghe Pașca, care aflase despre presupusul amplasament de la niște localnici, decedați între timp.
În perioada 2014-2016, Gheorghe Petrov a continuat anchetele de teren în zona Năsăudului, căutând identificarea persoanelor mai în vârstă ce puteau să ofere orice fel de informație care putea să conducă la localizarea mormântului comun. Astfel, a fost găsită o persoană ce lucrase în 1956 ca femeie de serviciu la Securitatea din Năsăud, care, cu mare frică, a oferit niște informații suplimentare despre modul cum au fost îngropate cadavrele și despre locul mormântului. Acest lucru a permis inițierea și realizarea în cursul lunii mai 2017 a unor noi sondaje arheologice de verificare în apropierea locului unde s-au efectuat cercetările din 2014. Din păcate, nici de această dată nu s-au descoperit elemente care să presupună sau să indice prezența mormântului în suprafața de teren verificată. Există însă posibilitatea reală ca mormântul comun să fi fost afectat, parțial sau chiar în întregime, de înhumările ce s-au practicat în perimetrul vizat în ultimele decenii. Cercetările arheologice din ambele campanii au fost efectuate de o echipă specializată de arheologi, care a lucrat mai mulți ani de zile pentru IICCMER.
Dacă doriți să susțineți cauza noastră, așteptăm cu drag să vă înscrieți la una din probele concursului: semimaraton, cros, ștafetă, cursa copiilor.fix aici: https://www.tibles-maraton.ro/
Alături de noi în acest demers: Asociația OM – Orașul Mariei, Datacor Running Team, @Turmont King, Megatitan, @OVT, DOT.textus – Übersetzungsbüro Rumänisch, @TERASTEEL, @DECATHLON.
Cine a zis că e bistrițean?
Un proiect minunat care pe lîngă aspectul comemorativ de a spune istoria locului are și utilitate practică pentru turiștii care vor descoperi frumusețile munților Tibles.Felicitari !
Mai Sandule, repede pui „etichete”! Uită-te puțin în oglinda, poate vezi ochi albăstrui sau roșii și table pe umeri! Măcar, abține-te de la astfel de comentarii și savurează-ti pensia! De ce nu-ți scrii numele? Curajosule! Poate te legi și de Doina Cornea!