Politică

Originalitate, nu glumă! Cine a copiat-o pe Elena Udrea până în cele mai mici detalii

Deputatul Elena Udrea, actual membru al Partidului Mişcarea Populară, a apărut la jumătatea anului trecut cu alt look decât cel care o consacrase. Se întâmpla imediat după ce blonda divorţase. „Pentru foarte multă lume nu este relevant. Pentru mine e mai comod aşa”, declarat Udrea în cadrul unui interviu. De curând, deputata a fost la Bistriţa şi a lansat moda.

Prim-vicepreşedintele PMP Bistriţa-Năsăud, Geea Balazsy-Titieni, a postat, miercuri, pe Facebook o fotografie în care apare cu breton. GeeaO mică schimbare e benefică uneori”, scrie numărul 2 în partidul de suflet al lui Traian Băsescu.

De altfel, tot peretele ei este plin cu link-uri de pe blogul Elenei Udrea, dovadă că Geea e fan înrăit. 

Din păcate, la capitolul reuşite în politică, Geea stă ceva mai prost decât idolul ei de la Bucureşti care umple săli peste tot unde merge. Niciunul dintre primarii PDL din judeţ pe care i-a anunţat drept viitori membri ai Fundaţiei „Mişcarea Populară” nu a făcut pasul cel mare.

Singurul care s-a afişat în faţa panoului cu mere a fost viceprimarul comunei Maieru, Vasile Borş, însă surse bine informate afirmă că acesta ar cam da înapoi şi nu ar lăsa pasărea din mână pentru cea de pe gard. Cert este că, deşi alegerile europarlamentare bat la uşă şi toate partidele se grăbesc să anunţe listele de candidaţi, PMP încă tace într-un mod de-a dreptul suspect pentru un partid în ascensiune cum se laudă.

Între timp, la Bistriţa se fac în continuare înscrieri în PMP, însă nu toate sunt anunţate în conferinţe de presă. Ultimele sunt subiecte „hot” în tabloide întrucât noile membre ale partidului sunt blonde şi nu se pune oricine cu ele.

10 comentarii

    • Mai andrei de unde si piana unde stii tu ca GEEA este amarata .i-ai cerut ceva,ai vazut-o cerand pe undeva de-i faci acest tablou .Nu te pot include in categoria barbat/a.Ce sa faci pe unii ca tine i-a inzestrat zeu naturii cu mai multa sau mai putina minte.URAT din partea unuia care poarta numele de ANDREI.

  • Vai de mine dar noua coafura a prefutesei Doris cu cine seamana????Par lung blod breton proaspat….cred ca aia saraca incearca sa copieze, inutil.Stiti ceva, macar Geea are creier chiar daca dvs dna Cristiana nu o placeti deloc

  • Ce text de kkt ! Se vede treaba ca in Nordul Romaniei inca mai traiesc neanderthalieni abia iesiti din grotele preistoriei si care – culmea ! – au inceput sa priveasca la Haznaua 3 cu ochii beliti ca broscoiul lui Oltean ! Orice-ati incerca, bai trogloditilor, bai ghiolbanilor nespalati la kur, PMP va fi dupa europarlamentare AL DOILEA PARTID d.p.v. procentual…dupa comunistii evreului Ponta-Naumovici ! P.S. Uitasem : sa va fie de harca !

    • Esti un lider de carton nu unul adevarat. Iluzii desarte si destin politic rupt. Ba, tu esti prost? … Acum tac cu totii, asteptind „curajos” desfasurarea evenimentelor si mai ales finalul lor, ca sa stie in care barca pot sari urgent, pe blat, cu ochii inchisi! Pe limba politichie asteapta sa se …repozitioneze!

      Nu toti sclavii isi doresc libertatea, caci nu vor sti ce sa faca cu ea!

      In general poti sa scrii cam orice iti vine prin minte. Esti cumva postac portocaliu? Cat iei? 🙂

  • UDREA ….DIN PLESCOI….CU STUDIILE FACUTE IN PATURILE LUI STOLO … CHIORU…. etc.. ..
    IN PREZENT ABANDONATA DE COCOS…. A AJUNS O VATUIE BATARNA …. SI STEARPA….CU POLITICHIA PE BUZE …. DOAR DE A FACE…. BEZELE !

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS