Actualitate

Ortodocşii din Nimigea de Sus au donat alimente pentru Cantina Socială Sfânta Muceniţă Filofteia

Credincioşii Parohiei Nimigea de Sus din Protopopiatul Năsăud au venit în sprijinul persoanelor nevoiaşe de la Cantina Socială Sfânta Muceniţă Filofteia din Bistriţa. Oamenii au donat sute de kilograme de legume, dar şi ulei, zahăr, făină sau orez din care să fie pregătită mâncarea pentru săracii oraşului Bistriţa.

Potrivit Radio Renaşterea, care îl citează pe preotul paroh Cornel Coprean, credincioşii parohiei Nimigea de Sus au înţeles că, în această perioadă a Postului Adormirii Maicii Domnului, doar „îmbinând postul cu rugăciunea şi milostenia, putem să ne înălţăm spre Dumnezeu”.

„De aceea, împreună cu ei am desfăşurat o colectă de alimente în zilele de 4 şi 5 august, în urma căreia s-au adunat sute de kilograme de legume: cartofi, ceapă, ardei, castraveţi, roşii, morcovi, varză; dar şi ulei, zahăr, făină sau orez. Am încercat ca prin acest act de milostenie să ne arătăm o fărâmă din iubirea noastră faţă de aproapele şi faţă de Dumnezeu” a declarat părintele paroh Cornel Coprean.

În numele celor care vor servi masa din cele donate de credincioşii din Nimigea de Sus a adresat mulţumiri preotul Marius Pintican.

„Mulţumim părintelui paroh pentru acţiunea filantropică, bunilor creştini din parohie care îşi arată faptele credinţei, de a ajuta pe cei în nevoi, şi Îl rugăm pe Hristos şi pe Maica Domnului să le răsplătească dărnicia şi mărinimia” , a spus preşedintele Asociaţiei „Filantropia Ortodoxă” filiala Bistriţa-Năsăud, pr. Marius Pintican.

Cantina Sfânta Muceniţă Filofteia funcţionează cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei în cadrul Asociaţiei „Filantropia Ortodoxă” filiala Bistriţa-Năsăud şi oferă o masă caldă zilnic, de luni până vineri, unui număr de aproximativ 60-70 de persoane aflate în situaţii de dificultate.

Luna trecută, preotul Marius Pintican a făcut un apel public pentru susţinerea activităţii din Cantina Socială ”Sfânta Filofteia” din Bistriţa, proiect realizat de Asociaţia ”Filantropia Ortodoxă”. El a cerut celor care pot şi doresc să contribuie cu produse alimentare sau bani.

”Pentru susţinerea şi derularea acestui proiect, în numele lui Iisus Hristos, facem apel către toţi oamenii de bine care doresc şi pot să contribuie cu produse alimentare sau financiare la sediul asociaţiei din Piaţa Unirii nr. 9. În acelaşi timp, familiile celor adormiţi întru Domnul care doresc să ofere o mângâiere pentru sufletele celor plecaţi în veşnicie o pot face prin cantina noastră oferind alimente pentru pregătirea mesei sau bani pentru cumpărarea celor necesare pregătirii acesteia. De asemenea, pentru donaţii şi sponsorizări se eliberează chitanţe, facturi şi contracte de sponsorizare”, a declarat părintele Marius Pintican, preşedintele Asociaţiei ”Filantropia Ortodoxă” – Filiala Bistriţa şi coordonatorul proiectului realizat la iniţiativa ÎPS Andrei.

2 comentarii

  • Ma ospatare,nici cum nu ii bine cu tine,Daca dau,de ce dau,daca nu,de ce nu,Pai hotaraste-te odata!La cum comentezi la fiecare articol,cred ca esti din interiorul ziarului!Hai noroc

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS